Credincioşii ortodocşi, greco-catolici şi romano-catolici prăznuiesc în fiecare an, la 6 august, Schimbarea la Faţă a Domnului.

Sărbătoarea aminteşte de minunea de pe muntele Tabor, unde Iisus Hristos şi-a descoperit dumnezeirea Sa prin natura umană pe care a asumat-o, conform Sfântului Ioan Gură de Aur.

Potrivit Rador Radio România, Muntele Tabor, locul Schimbării la Faţă a Mântuitorului Iisus Hristos, se află în Galileea de Jos, la capătul de nord-est al Văii Iezreel, la 17 kilometri depărtare de Marea Galileei şi 9 kilometri de Nazaret, iar vârful cel mai înalt atinge 575 m deasupra nivelului mării.

Mai este cunoscut sub numele de Har Tavor, Itabyrium, Jebel et-Tur (în arabă, Muntele Taurului) şi Muntele Schimbării la Faţă a Domnului.

Muntele Tabor a avut un rol important în istoria biblică şi este pomenit de mai multe ori în Sfânta Scriptură.

Locul este menţionat prima oară când Isus Navi împarte Pământul Făgăduinţei celor 12 seminţii ale lui Israil, fiind pus ca hotar între 3 seminţii – Zavulon, Isahar şi Neftalim.

Potrivit Tradiţiei Bisericii, acolo a pustnicit Melchisedec, preotul Dumnezeului celui Preaînalt.

Apoi, este ales de Devora, Proorociţa şi Judecătoarea poporului lui Israil, ca loc pentru bătălia dintre evreii aflaţi sub conducerea lui Varac şi armata lui Iavin, împăratul Hanaanului, comandată de Sisara.

Mult mai târziu, în zilele celui de-al doilea Templu din Ierusalim (a cărui construcţie a fost terminată în anul 515 î.Hr.), Muntele Tabor era unul dintre vârfurile de pe care se obişnuia să se aprindă focuri, pentru a vesti satelor din nord sărbătorile şi lunile noi.

Evangheliile menţionează una din minunile lui Hristos, faptul că Iisus se schimbă la față pe acest Munte, în timp ce se ruga, devine strălucitor ca soarele, hainele lui s-au făcut albe, vorbește cu Moise și Ilie, marii prooroci ai Vechiului Testament, despre patima şi moartea Sa și este numit Fiul lui Dumnezeu.

Evenimentul este istorisit de Sfinţii Evanghelişti sinoptici Matei, Marcu şi Luca şi de Sfântul Apostol Petru în cea de-a doua epistolă a sa, fiind plasat în timp, de toţi, cu ceva vreme înainte de intrarea Domnului în Ierusalim, însă niciunul nu menţionează că a avut loc pe Muntele Taborului.

Primul care situează acest moment important din viaţa Domnului ca petrecându-se pe Tabor este Origen, în jurul anului 250 D.H., fiind confirmat, apoi, în secolul al IV-lea, de Sfinţii Chiril al Ierusalimului şi Epifanie al Ciprului şi de Fericitul Ieronim.

În cinstea sărbătorii Shimbării la Faţă a Domnului, la începutul secolului al IV-lea, Sfânta Împărăteasă Elena zideşte o biserică pe Muntele Tabor.

Toma de Aquino, călugăr dominican, teolog, filosof şi doctor al Bisericii, a considerat Schimbarea la Față drept cel mai mare miracol, în completarea botezului și arată perfecțiunea vieții în Rai.

La rândul său, Sfântul Antim Ivireanul numeşte sărbătoarea drept „Dumnezeiasca Înfrumuseţare a lui Hristos”.

Sărbătoarea începe să fie menţionată în documente din prima jumătate a secolului al V-lea. În apus, sărbătoarea Schimbării la Faţă s-a adoptat mai târziu, prin hotărârea luată de Papa Calist al III-lea ca mulţumire pentru biruinţa creştinilor asupra turcilor, la Belgrad, în anul 1456.

În viziunea Sfântului Grigorie Palama, Schimbarea la Faţă a Domnului este începutul îndumnezeirii firii umane prin experienţa luminii dumnezeieşti sau a harului sfinţitor şi îndumnezeitor.

Numeroase mănăstiri au fost închinate acestei Sărbători, mai ales după controversa isihastă din secolul XIV, despre natura luminii din Tabor şi despre contemplaţie.

De menţionat, de asemenea, că, după o tradiţie care circula pe vremea iconoclasmului, prima Icoană, creată de înşişi Apostolii, a fost aceea a Schimbării la Faţă, de aceea există o legătură strânsă, în tradiţia bisericii, între arta icoanei şi această sărbătoare a Domnului. Totodată, acesta este şi motivul pentru care, de obicei, prima icoană pe care o realizează un pictor trebuie să fie cea a Schimbării la Faţă a Domnului.

Astăzi, pe Muntele Taborului sunt două biserici: biserica ortodoxă Sfântul Prooroc Ilie, spre nord-est, şi bazilica franciscană cu hramul Schimbarea la Faţă a Domnului, spre sud-est. Pe munte mai există şi ruinele ale altor biserici din vechime.

În această zi îşi sărbătoresc hramul mai multe lăcaşuri de cult din ţara noastră, între care amintim Mănăstirea Sita Buzăului, situată pe raza Protopopiatului Întorsura Buzăului din Episcopia Covasnei şi Harghitei, Mănăstirea Slatina, una dintre cele mai mari şi vechi mănăstiri ortodoxe din ţara noastră, situată în judeţul Suceava, Schitul de călugări de pe Muntele Ceahlău, Mănăstirea Slătioara, situată în satul Slătioara, comuna Râşca, judeţul Suceava, la 30 de km de Fălticeni, sau schitul Păltiniş din jud. Sibiu.

Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii

Mai ales în zonele rurale ale României, de această sărbătoare sunt legate mai multe tradiţii, obiceiuri şi superstiţii.

Schimbarea la Faţă mai este cunoscută şi ca Obrejenia, Pobrejenia sau Probojeni, din termenul slavon „obrejenie”, care înseamnă schimbare, transformare.

O altă denumire a sărbătorii – Probajanii, tot de provenienţă slavonă (de la verbul popular „probazi)”, are sensul de a ocărî sau a certa. În schimb, în limba greacă, denumirea sărbătorii Schimbării la Faţă a Domnului este Metamorphosis, cu înţelesul de Transfigurare.

În această zi există obiceiul de a se face pomenirea celor trecuţi la cele veşnice, iar credincioşii duc la biserică prinoase din roadele pe care le au pentru a fi binecuvântate de preot şi împărţite celor sărmani. De asemenea, se sfinţesc grădinile, boabele de grâu pentru semănat şi recoltele.

Tradiţia arată că este bine ca sărbătoarea să fie trăită cu intensitate sporită prin rugăciuni pentru sănătatea şi pentru împlinirile familiei, prin pelerinaje la biserici şi la mănăstiri, care adăpostesc icoane făcătoare de minuni şi moaşte.

Tradiţia spune că femeile însărcinate, care se vor ruga în această zi, vor avea o naştere uşoară şi copii sănătoşi, în schimb, fetelor care se spală pe cap în această zi nu le mai creşte părul, aşa cum nu mai creşte iarba.

Există credinţa populară că începând cu ziua Schimbării la Faţă, toamna începe să-şi intre în drepturi, iarba nu mai creşte (tocmai de aceea ţăranii trebuie să termine de cosit şi de adunat fânul), frunzele copacilor încep să îngălbenească, păsările se pregătesc să migreze iar insectele încep să intre în pământ. Dacă în Ziua Schimbării la Faţă vremea este însorită şi plăcută, toamna va fi una roditoare şi îmbelşugată, iar dacă plouă, toamna va fi una cenuşie.

O altă superstiţie arată că apele repezi de munte se răcesc, începând cu această zi, iar scăldatul în acestea nu este indicat, fiindcă cerbii vin să le spurce şi creşte riscul îmbolnăvirilor.

Se spune că cei care nu ţin această sărbătoare vor fi uscaţi şi gălbejiţi ca florile care de acum încep să se veştejească. De asemenea, cel care spală haine în această zi va fi umplut de păduchi şi ploşniţe.

Tot în această zi se pot gusta boabele de struguri, care, deşi necoapte, se spune că au un rol vindecător, mai ales pentru cei care au intestinele sensibile. Tot legat de struguri, în tradiţia populară se arată că boabele desprinse din ciorchini poartă numele de „Coliva de struguri”, iar aceste ofrande se dăruiesc în memoria rudelor plecate în eternitate.

O altă superstiţie arată că în ziua Schimbării la Faţă a Domnului nu este bine să te cerţi cu nimeni şi nici să fii certat, fiindcă aşa vei fi tot anul, iar oamenii care se roagă în această zi să scape de patimi, vor fi vindecaţi.

În această perioadă ne aflăm în postul Adormirii Maicii Domnului, iar Biserica a rânduit ca de sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului să fie dezlegare la peşte.

Citește și: Semnificația Rusaliilor