Fotogeografica 2026 și-a desemnat laureații
Ediția aniversară a reunit fotografi, elevi, studenți și personalități publice, iar în concurs au fost înscrise aproximativ 2.200 de lucrări.
Articol de Andrei Enache, Publicat: 16 Octombrie 2026, 09:37 • Actualizat: 16 Octombrie 2026, 14:12
Salonul Național de Fotografie Fotogeografica și-a premiat câștigătorii celei de-a XXX-a ediții, în cadrul unei gale desfășurate la Galeriile S1 din Palatul Parlamentului.
Ediția aniversară a reunit fotografi, elevi, studenți și personalități publice, iar în concurs au fost înscrise aproximativ 2.200 de lucrări.
Premiile au fost acordate la trei secțiuni — Patrimoniu Cultural, Peisaj Natural și Wildlife — fiecare cu două categorii: Elevi – Studenți și Open.
Printre competitorii ediției cu cele mai multe distincții s-a numărat Matei Mărăcineanu, în vârstă de 16 ani. Adolescentul a obținut două premii I, la Peisaj Natural și Wildlife, precum și un premiu III la Peisaj Natural.
„Pasiunea de a fotografia a început la vârsta de 11 ani, în pandemie”, a povestit tânărul pentru Radio România București FM. Tânărul a descoperit aparatul de fotografiat al tatălui său într-un dulap și a început să fotografieze insectele din curte. Matei a precizat că și la ediția de anul trecut a câștigat câte un premiu I la secțiunile Wildlife și Peisaj Natural.
La secțiunea Patrimoniu Cultural, categoria Elevi – Studenți, premiul I i-a revenit lui Adrian Marius Achirei, pentru „Tabăra de colinde”. Pe locul al II-lea s-a clasat Alexandra Grigore, cu „Meserie”, iar pe locul al III-lea, Andrei Cosmin Irimia, cu „Ritmuri rurale”. La categoria Open, Mariana Scubli a câștigat cu „Ruga”, urmată de Daniela Urs, cu „Legături strămoșești”, și de Romulus Holhoș, cu „Iubire pură”.
La Peisaj Natural, categoria Elevi – Studenți, Matei Mărăcineanu a obținut premiul I pentru „Transition” și premiul al III-lea pentru „Razele Dimineții”. Premiul al II-lea a fost acordat lui Vlad Koblicica, pentru „Creste înzăpezite”. La Open, Nemet-Deak Endre Robert s-a clasat pe primul loc cu „Veghea dinaintea zorilor”, în timp ce Bogdan Pencea a ocupat locurile al II-lea și al III-lea, cu „Foc”, respectiv „Dual”.
La Wildlife, categoria Elevi – Studenți, Matei Mărăcineanu a câștigat cu „Held In Light”. Vladimir Mașnitz a primit premiul al II-lea pentru „La marginea luminii”, iar Andrei Andriași, premiul al III-lea pentru „Tiny Splendor”. La categoria Open, primul loc i-a revenit lui Huszar Szilamer, pentru „Gammarus”, urmat de Andrei Mureșan, cu „Iazul aprins”, și de Daniela Urs, cu „Instinct”.
La eveniment a fost prezent și fostul președinte Emil Constantinescu, care a evocat începuturile concursului și implicarea studenților de la facultățile de Geologie și Geografie.
Inițiat de Paul Bordaș, fondatorul programului România Student Tour, Fotogeografica a apărut în mediul studențesc și urmărește descoperirea și promovarea României prin fotografie.
Proiectul este realizat de Casa de Cultură a Studenților București, sub egida Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. Fiecare ediție se încheie cu lansarea unui catalog care reunește fotografiile premiate și o selecție a imaginilor participante.













