Marile Doamne ale României: Elisabeta Rizea, simbol al rezistenței anticomuniste
Pentru că i-a ajutat pe cei care luptau cu arma în mână împotriva regimului comunist, Elisabeta Rizea a îndurat 12 ani de închisoare și tortură.
Articol de Victor Marin, Publicat: 11 Martie 2024, 10:40 • Actualizat: 11 Martie 2024, 10:51
Rezistența anticomunistă armată din România a fost una dintre cele mai lungi din Europa.
În afara celor care se ascundeau în munți și duceau un război de gherilă, un rol important l-au jucat și cei care îi spijineau, făcându-le rost de haine, mâncare sau informații.
Elisabeta Rizea se numără printre cei care și-a riscat viața pentru a-i spijini pe partizani.
Argeșeanca s-a născut în 1912 și era nepoata liderului țărănist Gheorghe Șuța. Comuniștii abia ajunși la putere l-au ucis în ziua alegerilor din 19 noiembrie 1946.
Unchiul Elisabetei a denunțat trucarea alegerilor și a fost ucis de comuniști. Chiar dacă nu au avut același sfârșit, și alți membrii ai familiei au avut de suferit.
"Haiducii Muscelului"
Fie și parțial, așa se explica de ce Elisabeta Rizea a ales să își riște libertatea și viața ajutându-i pe care au luptat împotriva regimului.
Mai precis, pe cei din grupul "Haiducii Muscelului", din care făcea parte și soțul ei, Gheorghe Rizea. Pe el și pe camarazii lui, Elisabeta Rizea i-a hrănit și i-a ascuns și, uneori, le lasă bilețele cu diverse informații prin scorburile copacilor.
Șase ani de anchete și torturi zilnice
În 1950, Gheorghe Rizea este capturat și condamnat la 14 ani de închisoare.
La scurt timp, Elisabeta Rizea a fost și ea arestată și condamnată la 6 ani de muncă silnică, timp în care a îndurat interogatorii și torturi zilnice.
"Nu i-am vândut. Dacă vorbeam, omorau jumătate de sat!"
„Ultima dată, a venit căpitanul Cârnu cu bastonul de cauciuc și o curea pe mână. «Spune!» N-am spus. «Îți dăm 300 de lei!» «Domnule căpitan, eu nu sunt Iuda, să-i vânz pe 30 de arginți…» M-a legat și m-a bătut cu cauciucul, de la ceafă la călcâi, și pe stânga și pe dreapta. Apoi, m-au suit legată pe un scaun (...). Purtam coadă cu fundă. (...) Mi-au legat coada sub cârligul de la lampă și Cârnu mi-a tras scaunul. (...) Coada mi-a rămas în cârlig și eu am căzut la pământ. Așa mi-au smuls părul. Am făcut tratament și nu mi-a mai crescut. Da’ tot nu i-am vândut. Dacă vorbeam, omorau jumătate de sat! (...) Îmi făceam cruce cu limba în cerul gurii și mă rugam la Dumnezeu să mă ajute să nu spun nimic.”
A doua condamnare: Un sfert de veac de muncă silnică
După ce a fost eliberată, a continuat să îi ajute pe partizani, ca în 1961 să primească o nouă condamnare, de data aceasta de 25 de ani. Spre norocul ei și al altora, în 1964, odată cu instaurarea noii conduceri comuniste, a fost dată o amnistie generală.
După fost eliberată din închisoare, Elisabeta Rizea a revenit împreună cu soțul ei la casa din Nucșoara. Nu a mai găsit nimic înăuntru, comuniştii confiscându-i toate lucrurile.
Până la Revoluţie, Elisabeta Rizea a rămas sub supravegherea permanentă a Securității.
Elisabeta Rizea s-a stins din viaţă în 2003, într-un spital din Piteşti, la vârsta de 91 de ani.
În memoria sa, strănepotul ei a înființat proiectul Casa Elisabeta Rizea, cu scopul de a amenaja un spațiu memorial în casa luptătoarei anticomuniste.
Citește și: Ana Aslan și tinerețea veșnică