Născută în orașul vasluian Negrești în urmă cu 41 de ani, Ana Maria Vițelaru este sportivă de performață în Italia, unde este campioană la handbike și participă la competiții pentru echipa națională de paraciclism.

Pe când avea numai 16 ani, în timp ce mergea către aeroport pentru a-și aștepta iubitul italian, pe care îl cunoscuse într-o vacanță pe litoralul românesc, tânăra a suferit un accident dramatic, alunecând pe calea ferată în fața trenului, în urma căruia i-au fost amputate ambele picioare.

A urmat o perioadă de suferință, acceptare, resemnare și luptă împotriva prejudecăților oamenilor, dar și multe operații, însă Ana Maria este acum o femeie puternică, optimistă, admirabilă, luptătoare și ambițioasă. Face voluntariat, își urmează pasiunea pentru sport și este o adevărată sursă de inspirație. Este dovada vie că limitele există doar în mintea noastră și că, atunci când vrei, nimic nu te poate opri să îți îndeplinești visurile.

În ultima lună, românca a câștigat pentru Italia medalia de bronz la Jocurile Paralimpice de la Paris 2024 și două medalii, argint și bronz, la Campionatele Mondiale de la Zürich, care tocmai s-au încheiat.

Ana Maria Vițelaru a acordat un interviu în exclusivitate pentru agenția de presă Rador Radio România, în care a povestit despre cât de greu a fost să ajungă la astfel de performanțe și cum i s-a schimbat destinul după accidentul dramatic.

Oana Avram (Rador Radio România): De curând, ai fost medaliată cu bronz la Jocurile Paralimpice de la Paris 2024 la proba de handbike, categoria H5, unde ai reprezentat Italia. Până să ajungi aici, a fost un drum lung și anevoios. Ești o adevărată forță a naturii. Trăiești un vis devenit realitate. Ce emoții te-au încercat pe podium?

Ana Maria Vițelaru: Reprezint Italia din 2005, iar experiența de la Paris a fost ceva deosebit și unic, și va rămâne foarte prețioasă pentru mine această medalie, de care îmi voi aminti întotdeauna. A fost un an extrem de dificil, pentru că l-am pierdut pe fratele meu mai mic și nu am reușit să depășesc trauma foarte ușor, dar sportul m-a ajutat, mai ales că aveam un obiectiv foarte mare. Însă, mi-au scăzut foarte mult valorile sângelui la analize și pentru un sportiv este foarte greu să recupereze luni și luni de zile de sacrificii. Eram într-o formă destul de bună ca și performanță înainte de tragedie, am lucrat două-trei luni să îmi revin. Am făcut cantonament în Italia, în zona de munte, pentru a crește hematocritul, valoarea sângelui care la sportivi arată cât sunt de performanți. M-am antrenat zilnic, în ultimele luni am stat doar cinci zile acasă, făceam antrenamente și plângeam, pentru că mi-am propus să ajung la medalie și să îmi fac cursa într-un anumit fel, pentru a o putea dedica fratelui meu Neculai, și am reușit, iar pentru mine este ca și cum el ar fi devenit nemuritor prin realizarea mea. Este o medalie unică.

Oana Avram: Ai fost acceptată în echipa națională de paraciclism a Italiei și ai participat la competiții în întreaga lume, precum în Italia, Austria, Japonia, Olanda, Belgia, Australia, Germania, Canada sau Scoția. Ce titluri ai în palmares?

Ana Maria Vițelaru: Din 2017 până anul trecut am fost campioană la Campionatul Italian de Paraciclism, lider la Cupa Mondială de Paraciclism în Australia și în Belgia. La Campionatele Europene am trei medalii de argint și una de aur, iar la Campionatele Mondiale am patru medalii de argint și două medalii de bronz, dar săptâmâna trecută am câștigat alte două medalii, argint și bronz, la Campionatele Mondiale de la Zürich, în Elveția. Am participat și la Jocurile Paralimpice de la Tokyo, în 2020, unde m-am clasat pe locul 7.

Oana Avram: Totuși, povestea ta începe cu ani în urmă, în România, după ce ți-au fost amputate ambele picioare, în urma unui accident tragic. A existat vreun moment în viața ta în care ai simțit că Universul te premiază într-un fel pentru suferința prin care ai trecut, că îți dă o a doua șansă?

Ana Maria Vițelaru: Eu nu am avut copilărie în România. Au fost puține momente de bucurie și fericire, pot să le număr pe degete. Am plecat de acasă la 16 ani și am început să lucrez la o mică croitorie, care făcea haine pentru Germania. Am fost nevoită să întrerup școala, pentru că voiam să muncesc, să am grijă de mine și de viitorul meu. Mă trezeam la 5:00 dimineața pentru a merge la croitorie. Voiam să fiu o persoană liberă și independentă.

În iulie 2000, am plecat la mare, la Mamaia, pentru prima dată în viața mea și acolo am cunoscut un băiat din Italia, care venise pe litoralul românesc împreună cu un prieten. A fost dragoste la prima vedere, dar la finalul vacanței fiecare s-a întors acasă, vorbeam la telefon, iar el își dorea să mă mut în Italia. Astfel, plănuiam să vină în septembrie să mă ia, și asta s-a întâmplat. Doar că, în dimineața în care am plecat spre București să îl iau de la aeroport, am alunecat pe peronul din gară și am ajuns direct pe șine, exact când trecea trenul. A trecut peste mine pur și simpu. Nu am leșinat imediat, îmi aduc aminte tot. În salvare am intrat în șoc hemoragic. După operație, m-am trezit la reanimare în spital și el era lângă patul meu. I-am zis să plece, realizasem că mi-am pierdut picioarele și nu voiam să fiu o povară pentru el. Era un băiat tânăr, care merita să își construiască viața, iar eu mă simțeam o piedică. Însă, a decis și a ales să rămână lângă mine. Ulterior, tot el a organizat plecarea mea în Italia, am făcut altă operație, la o clinică privată din Milano, s-a ocupat de avion, ambulanță, absolut tot, iar când am fost externată, am mers acasă împreună cu el, aici la Castelnovo di Sotto, regiunea Emilia-Romagna, unde locuim și în prezent, și suntem împreună de 24 de ani.

Oana Avram: Sportul te-a ajutat să mergi mai departe. De unde vine pasiunea pentru bicicletă și cum ai început să practici handbike?

Ana Maria Vițelaru: Renașterea mea adevărată a început prin sport. Practic, sportul a fost enorm de important, mi-a redat viața, mi-am reluat încrederea în mine, am început să îmi propun obiective, pe care le-am și realizat. La început, nu a fost ușor, mă simțeam singură, mă afectau prejudecățile oamenilor și privirile celor din jur. Am început cu basket în scaun cu rotile, iar în 2005 am descoperit handbike-ul, când eram în turneu cu echipa de basket. Totuși, atunci nu îmi permiteam o bicicletă, costa mai mult de 20.000 euro. Au trecut anii, iar după ce am terminat cu basketul, mi-am realizat dorința de a merge pe munți și făceam trekking de munte în mod relaxant, liniștit. Era o pasiune mai veche, încă din perioada când locuiam la Brașov. În 2014, m-am încăpățânat și mi-am făcut proteze, am făcut 8 kilometri de traseu de munte în 3 ore. În 2017, l-am cunoscut pe marele campion italian de paraciclism, Alex Zanardi, care mi-a dat o bicicletă foarte veche, apoi mi-a dat alta puțin mai bună și în 2019 mi-a dat-o pe aceasta pe care o folosesc și acum, foarte performantă, produsă de o firmă care realizează mașini de curse de Formula 1.

Oana Avram: Alex Zanardi a fost un mare pilot de curse și paraciclist italian, care a suferit un accident grav acum patru ani. Care este relația ta cu el?

Ana Maria Vițelaru: Bicicleta pe care o folosesc, a fost chiar a lui, mi-a dat-o personal, în 2019. A fost mentorul meu de la început, a fost modelul meu, este o persoana deosebită, am învățat enorm de la el, îmi amintesc cuvânt cu cuvânt tot ce m-a sfătuit, sunt foarte norocoasă că l-am cunoscut.

Oana Avram: Ce obiective ți-ai prefixat pentru viitor, atât din punct de vedere profesional, cât și personal?

Ana Maria Vițelaru: Următorul obiectiv este să mă antrenez pentru Olimpiada de la Los Angeles, care va avea loc peste 4 ani. În ianuarie, voi lansa o carte despre viața mea, în colaborare cu un mental coach, cu un psiholog, cu un avocat și cu un profesor, care să devină material didactic și care să fie motivațională pentru tineri.

Îmi doresc să fiu în continuare de ajutor, să fac voluntariat ca și până acum. Eu merg la copii în școli, de la cei mai mici până la cei mai mari. Vorbesc cu adolescenții, le povestesc experiența mea, merg în spitale, colaborez cu asociații de voluntariat. Si mi-ar plăcea tare mult să îmi reiau studiile.

Citește și: Ștafeta Veteranilor, la a XI-a ediție