Sursa ta de încredere

Se scoate la licitație una dintre cele mai vechi cărţi ale lumii

Puține cărţi din secolele al III-lea şi al IV-lea au supravieţuit până în prezent.

Publicat: 07 Aprilie 2024, 14:17  • Actualizat: 07 Aprilie 2024, 14:25

Scris în la începutul perioadei creştinismului şi considerat una dintre cele mai vechi cărţi existente, Codexul religios Crosby-Schoyen va fi scoas la licitaţie în această vară.

Volumul are o valoare de piață estimată între 2,6 şi 3,8 milioane de dolari, potrivit Reuters.

Codexul, scris de-a lungul a 40 de ani

Cele 104 pagini au fost scrise de un singur scrib pe o perioadă de 40 de ani la o mănăstire din Egiptul superior şi sunt păstrate în spatele plexiglasului.

Codexul conţine prima epistolă a lui Petru şi Cartea lui Iona.

Licitația, pe 11 iunie

Puține cărţi din secolele al III-lea şi al IV-lea au supravieţuit până în prezent.

Experții au atribuit climatului uscat al Egiptului conservarea codexului, descoperit în anii 1950 şi achiziţionat de Universitatea din Mississippi, unde a rămas până în 1981.

Colecţionarul norvegian de manuscrise Martin Schoyen, care l-a achiziţionat în 1988, îl scoate acum la licitaţie împreună cu alte câteva piese importante din colecţie.

În această perioadă, codexul este expus la casa Christie's la New York şi va fi scos la licitaţie pe 11 iunie, la Londra .

Prima ediţie a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România, la Reșița
Special 14 Octombrie 2026, 08:11

Prima ediţie a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România, la Reșița

Programat între între 5 și 8 noiembrie, evenimentul este organizat de Radio România, în parteneriat cu Primăria Municipiului...

Prima ediţie a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România, la Reșița
„Dansul pașilor de catifea”: Festival dedicat copiilor cu dizabilități, la Opera Comică pentru Copii
Special 14 Octombrie 2026, 05:48

„Dansul pașilor de catifea”: Festival dedicat copiilor cu dizabilități, la Opera Comică pentru Copii

Organizat de Asociația Kinetobebe, în parteneriat cu instituția de cultură, evenimentul oferă acces gratuit la activități...

„Dansul pașilor de catifea”: Festival dedicat copiilor cu dizabilități, la Opera Comică pentru Copii
Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva
Special 14 Octombrie 2026, 05:45

Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva

Zeci de mii de pelerini s-au închinat, în ultimele zile, la racla cu moaștele acesteia.

Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva
Premieră: Un inel din bronz cu sigiliu ce reprezintă Farul din Alexandria, descoperit în ruinele unui palat scufundat din Egipt
Special 10 Octombrie 2026, 15:20

Premieră: Un inel din bronz cu sigiliu ce reprezintă Farul din Alexandria, descoperit în ruinele unui palat scufundat din Egipt

„Descoperirea inelului cu sigiliu este cu atât mai importantă cu cât acesta a fost excavat în legendarul palat de pe insula...

Premieră: Un inel din bronz cu sigiliu ce reprezintă Farul din Alexandria, descoperit în ruinele unui palat scufundat din Egipt
„Fantoma de la Operă”, la a 40-a aniversare: Musicalul a atras 160 de milioane de spectatori și are o legătură specială cu România
Special 09 Octombrie 2026, 00:59

„Fantoma de la Operă”, la a 40-a aniversare: Musicalul a atras 160 de milioane de spectatori și are o legătură specială cu România

Inspirat din romanul omonim al scriitorului francez Gaston Leroux, publicat în 1910, spectacolul spune povestea unui geniu...

„Fantoma de la Operă”, la a 40-a aniversare: Musicalul a atras 160 de milioane de spectatori și are o legătură specială cu România
Premiile Muzicale Radio România revin la Sala Radio pe 2 noiembrie
Special 08 Octombrie 2026, 15:40

Premiile Muzicale Radio România revin la Sala Radio pe 2 noiembrie

Evenimentul aduce din nou pe scenă, după o absență de 8 ani, artiștii care au marcat topurile și preferințele publicului.

Premiile Muzicale Radio România revin la Sala Radio pe 2 noiembrie
David Popovici a devenit Ambasador al Conducerii Defensive în România
Special 07 Octombrie 2026, 22:04

David Popovici a devenit Ambasador al Conducerii Defensive în România

„Păstrez toată viteza pentru bazin. Încerc să-mi păstrez calmul cât de mult pot. Cel mai important este să ajungem acasă în...

David Popovici a devenit Ambasador al Conducerii Defensive în România
19 noiembrie, Ziua Națională a Antreprenoriatului Feminin
Special 07 Octombrie 2026, 17:43

19 noiembrie, Ziua Națională a Antreprenoriatului Feminin

Inițiativa legislativă îi aparține deputatei Geanina Pistru, la propunerea Cristinei Chiriac, președinta fondatoare a CONAF.

19 noiembrie, Ziua Națională a Antreprenoriatului Feminin

Radio România Actualitați

Florin Spătaru: Ar fi dezastruos să creștem taxele

Termoenergetica începe probele pentru furnizarea căldurii în București

Circulație blocată parțial la Vaslui în urma unui accident

În Italia, tot mai mulți transportatori se arată nemulțumiți de prețurile mari la motorină