Au fost gasite 81 articole pentru autoturisme

Pentru circularea sau staţionarea autovehiculelor pe plaje, diguri şi faleze se aplică amenzi între 500 și 1.000 de lei.

Două victime au fost transportate la spital pentru investigaţii medicale suplimentare.

Fata și băiatul se află sub control judiciar pentru 60 de zile.

Coliziunea a avut loc între două autoturisme.

Victimele au fost transportate la o unitate medicală pentru îngrijiri medicale.

Victimele au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe Focşani pentru investigaţii şi tratament de specialitate.

Victimele au fost transportate la spital.

În accident au fost implicate cinci persoane.

Traficul rutier este restricţionat pe Bulevardul I.C. Brătianu, pe sensul dinspre strada Colţei către Piaţa Unirii.

Un bărbat din Făcăeni a sesizat polițiștii prin apel la 112 cu privire la două mașini incendiate în fața casei sale.

În urma accidentului, traficul rutier se realizează cu dificultate.

Tarifele pentru ITP sunt cele mai mici din zonă, susține compania.

Poliţiştii au aplicat 87 de amenzi în valoare de peste 57.000 de lei, în cadrul unei acțiuni derulate în localitățile Ardud...

Două dintre victime sunt încarcerate, iar traficul rutier este blocat pentru a permite intervenția echipajelor.

Un autoturism a ars şi trei au fost deteriorate.

Accidentul s-a produs în satul Retevoeşti din comuna Pietroşani.

Materialele pirotehnice erau depozitate fără drept, în spaţii neautorizate şi neavizate conform prevederilor legale.

În total, 18 persoane au fost implicate în carambolul produs pe Centura de Vest a municipiului Ploiești

Circulaţia fost blocată temporar. Cele 8 persoane implicate în cele 6 autoturisme nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Evenimentul rutier a avut loc pe DN1 A Centura de Est, Ploiești. Compania de Drumuri a fost amendată cu 4.000 de lei.

Una dintre victimele accidentului a fost depistată în stare de inconștiență.

Evenimentul rutier s-a produs pe DE 581 în localitatea Sălcioara.

Mașinile parcate au parbrizele, geamurile și oglinzile laterale sparte.

Două persoane au fost rănite în urma impactului.

În interiorul autoturismului răsturnat au fost identificate 2.500 de pachete de ţigarete, fără timbru.

Sfântul Sinod al BOR a decis în iulie 2024 canonizarea a 16 sfinți români, printre care și părintele Arsenie Boca, supranumit...

Două autoturisme au ars complet, iar celelalte două au afectate.

Un bărbat de 66 de ani a fost extras dintr-un vehicul avariat, iar doi minori au prezentat atacuri de panică, fără să fie...

Traficul în zonă a fost blocat pe ambele sensuri de mers mai multe zeci de minute, pentru a permite intervenţia echipajelor.

Au fost puse în executare 16 percheziţii domiciliare în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Argeş şi Buzău. Mai multe persoane au...

Prin aplicarea acestei reguli, traficul de la orele de vârf s-ar reduce cu peste 150.000 de vehicule.

Polițiștii au percheziționat locuința bărbatului din Bragadiru.

Traficul a fost restricționat pe ambele sensuri de mers joi dimineață.

Una dintre victime, găsită în stare inconștientă, a fost resuscitată de echipajele medicale.

În accident au fost implicate două autoturisme.

În septembrie s-au vândut peste 12.400 de unități noi.

Evenimentul începe duminică, de la 19:30.

Cele două victime au fost găsite blocate în autoturisme, una dintre ele fiind în stop cardio-respirator.

Rovinieta poate fi achiziționată în avans, cu până la 30 de zile înainte de începerea perioadei de valabilitate.

La faţa locului au fost mobilizate echipajele de intervenție, precum și elicopterul SMURD.

Victimele au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Autoturismele, evaluate la aproximativ 165.000 de euro, urmau să fie exportate în Georgia, pe o navă de tip RO-RO.

Șoferul ar fi folosit telefonul mobil în timp ce conducea.

La ultima infracţiune, cei doi ar fi pătruns prin efracţie în curtea unui imobil, de unde ar fi încercat să scoată un...

Un arbore a căzut peste două maşini, la Miercurea-Ciuc.

O persoană a ajuns la spital.

În luna mai, au fost înmatriculate peste 10.500 de autoturisme, faţă de aproximativ 15.600 în luna mai a anului trecut, ceea...

Publicul va putea admira zeci de autoturisme Dacia istorice, printre care modelele Dacia Sport și Dacia de Miliție.

Circulația din zona Hula Bradului a fost afectată.

A fost necesară intervenţia şi pe drumul naţional DN55, unde vântul a doborât mai mulţi arbori.

Judeţul Bacău se află sub avertizare Cod Galben de vreme rea, cu vânt puternic de până la 70 kilometri pe oră.