Au fost gasite 29 articole pentru ipj buzau

În accident au fost implicate o autoutilitară și un autoturism staţionat.

Victimele au fost preluate de ambulanță și transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Buzău cu multiple traumatisme.

Accidentul s-a produs în afara localităţii Racoviţeni. Victimele au fost transportate la spital.

Cele două camioane erau conduse de un cetățean român, respectiv de unul grec.

Prejudiciul a fost estimat la aproximativ 8.000 de lei.

Autoritățile locale au organizat pânde pe timpul nopții pentru depistarea autorilor.

Pasagerul prezenta răni deschise după ce fusese muşcat de un câine.

Copilul ar fi luat maşina fără acordul bunicii.

Agresorul l-ar fi lovit cu pumnul pe agentul care încerca să îl încătuşeze.

În urma perchezițiilor efectuate la imobile din municipiu, autoritățile au reținut un bărbat și o femeie.

Cei doi au fost transportați la SJU Buzău pentru îngrijiri medicale.

Nu au fost găsite urma de violență asupra corpului, așadar se ia în calcul hipotermia.

Accidentul rutier a avut loc la intersecţia dintre DJ 203D cu DJ 204D.

Reprezentanţii bisericii din Norvegia au numit gestul „miracolul buzoian”.

Evenimentul rutier s-a petrecut pe DJ 203D, în afara localităţii Smeeni.

Polițiștii au ridicat un glob și cărți de tarot.

Propunerea a fost formulată în urma unei analize a comportamentului trotinetiștilor.

Traficul feroviar a fost blocat.

Bărbatul ar fi pătruns pe partea carosabilă dintr-o parcare amenajată în apropiere, moment în care a fost lovit de camion.

Autorităţile au fost sesizate de către inspectorii de la Consiliul de Monitorizare.

Două dintre victime sunt poliţişti.

Patru persoane au fost aduse la audieri.

O mașină a intrat într-un cap de pod în zona localității Calvini.

Animalul a primit tratament și a fost supravegheat timp de două săptămâni, perioadă în care s-a refăcut complet.

Supecții ar fi plasat telefonul într-un săculeț textil și schimbat ulterior cu bucata de gresie.

Tinerii de 17 ani care realizau o postare pentru social media au fost sancționați de polițiști.

Pasagerii microbuzului au fost relocați în alt mijloc de transport.

Denunțul a fost făcut chiar de victimă, o minoră de 16 ani.

La volanul autoturismului se afla o tânără.