Au fost gasite 38 articole pentru isu vaslui

Șoferul ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare din cauza vitezei excesive

Cisterna nu prezintă scurgeri la locul accidentului.

Victimele s-ar fi intoxicat cu dioxid de carbon, din cauza vinului pus la fiert în recipiente.

Trei autoturisme au fost implicate în evenimentul rutier.

Vor fi organizate ceremonii militare și religioase, competiții sportive, precum și exerciții de simulare a unor situații de...

Animalul a fost predat în siguranţă proprietarului.

Incendiul a fost lichidat de pompieri voluntari și săteni până la sosirea pompierilor militari.

Bărbatul nu a suferit arsuri, însă a murit în urma unui atac de panică.

Nu au fost înregistrate victime în urma incidentului.

Activitatea punctului electric a fost sistată de reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Vaslui.

Autoturismul în care se aflau cei șase pasageri a intrat într-un cap de pod.

La fața locului, echipa pirotehnică a ISU Vaslui a securizat zona pentru asanarea muniției.

Victima a fost extrasă din fântână în stare de inconștiență, în stop cardio-respirator.

ANM a emis mai multe avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de intensificări ale vântului în toată ţara.

Zece persoane au decedat în urma unor incendii înregistrate în cursul anului 2025 la nivelul judeţului.

Cazul a stârnit reacții în mediul online, după ce autospeciala ISU a rămas blocată în noroi mai bine de o oră.

Manevrele de resuscitare nu au funcționat pentru tânărul de 28 de ani.

La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta generalizat, pe o suprafaţă de aproximativ 30 de metri pătraţi.

Trei copii şi doi adulţi au fost transportaţi la spital în urma accidentului rutier.

Victimele aveau 12 şi 14 ani.

Autoturismul în care copiii se aflau s-a răsturnat.

Intervenția a durat mai multe ore, întrucât flăcările se puteau extinde la o casă şi la o pădure din apropiere.

Pompierii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzei producerii incendiului.

În cazul a 22 de misiuni, a fost necesară intervenția Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă.

Campania naţională „Detector pentru viaţă” are ca scop prevenirea celor mai numeroase situații de urgență – incendiile în...

Bărbatul de 42 de ani, conștient și stabil, a fost transportat la SJU Vaslui pentru investigaţii suplimentare.

Femeia se află în stare gravă, prezentând multiple traumatisme.

Accidentul s-a produs în localitatea Moara Domnească.

Anul trecut, în județ au avut loc 38 de misiuni pirotenice.

Nu au fost înregistrate pagube semnificative.

Folosirea necorespunzătoare a surselor de încălzire reprezintă principala cauză a incendiilor de locuințe.

Pompierii au dispus evacuarea preventivă a unor case din zonă.

Peste 20 de hectare de vegetaţie şi aproximativ 5.000 de metri pătraţi de livadă din jurul lacului Prodana au ars.

13 persoane au fost implicate în accident.

Din păcate, una dintre victime nu a mai putut fi salvată.

Echipele de salvatori au verificat starea locatarilor, însă nu s-a impus evacuarea lor.

Maria Ignat, Ianis Bologa și Ștefan Gherghe au reușit să resusciteze victima.

Un al patrulea pacient este în stare gravă.