Au fost gasite 7 articole pentru sju botosani

Condamnările au avut loc în baza unor acorduri de recunoaştere a vinovăţiei.

Nu a fost depistată cauza pentru care minora a intrat în comă.

CJ Botoșani a trimis Corpul de control pentru a investiga felul în care au fost făcute achizițiile paturilor.

Absolvenții de școli sanitare își desfășoară activitatea în mai multe secții ale spitalului.

Incubatorul în valoare de 10.000 de euro a fost oferit de un donator care s-a născut prematur la SJU ‘Mavromati’.

Decizia aparține Curţii de Apel Suceava, în baza a două fapte de luare de mită şi a uneia de trafic de influenţă.

Verificările au fost dispuse la sesizarea unei mame, care s-a plâns de prezenţa unor gândaci într-unul dintre saloane.