Au fost gasite 49 articole pentru tramvai

4 dintre victime au ajuns la spital.

Fondurile vor fi utilizate pentru modernizarea a 50 de kilometri de linie dublă de tramvai, reabilitarea depoului Colentina...

Tramvaiele vor sosi la un interval de 20 de minute, începând cu ora 23.20

5 linii de transport în comun vor fi preluate de Serviciul Transport Voluntari (STV SA).

Măsura are ca scop fluidizarea circulaţiei, prin evitarea zonelor unde se înregistrează frecvent blocări ale traficului rutier.

Șoferul a pierdut controlul volanului, a rupt gardul de protecție și a ajuns pe peronul unde se aflau victimele.

Lucrările vor consta în reabilitarea căii duble de rulare, modernizarea trotuarelor, a spaţiilor verzi și a elementelor de...

În coliziune au mai fost implicate un autoturism şi o autoutilitară.

În urma coliziunii, un minor a fost transportat la spital.

Cel mai probabil vatmanul, la coborârea din cabină, a atins din greşeală maneta de mers.

Una dintre ele a primit îngrijiri la fața locului, iar cealaltă a fost transportată la spital.

Noile tarife vor intra în vigoare de luni, 1 septembrie.

Un bărbat de 28 de ani a agresat fizic, miercuri, trei tinere cu vârste cuprinse între 16 și 20 de ani.

Călătorii vor fi preluați de autobuze.

Lucrările de infrastructură au fost finalizate mai devreme decât termenul anunţat iniţial (1 septembrie).

În vigoare de vineri dimineața, restricțiile au loc pentru efectuarea lucrărilor de reabilitare la linia de tramvai de pe...

Pe 8 iulie, timișorenii pot face și curse cu un tramvai turistic.

Pentru a asigura continuitatea transportului public, vor fi introduse autobuze electrice, care vor circula pe traseul...

STB marchează Paștele joi, 17 aprilie, cu un tramvai de epocă ce va traversa întregul oraș, cu surprize pentru copii.

Circulația tramvaielor de pe liniile 1, 10, 19, 23 și 27 a fost blocată.

Acţiunile de control au vizat depourile Dudeşti, Giurgiului, Alexandria, Militari, Colentina şi Victoria, în timp ce Depoul...

Au fost înființate liniile de autobuze 627 - între Complex Titan şi Baba Novac, și 640 – între Complex Titan şi Faur.

Actualele bilete, în valoare de 3,5 lei, pot fi utilizate până la 15 februarie.

Îmbarcarea şi debarcarea călătorilor se va face doar ȋn staţia Piaţa Unirii.

Tramvaiele vor circula deviat din cauza executării lucrărilor de termoficare de pe Bulevardul Ion Mihalache.

Moș Crăciun este pregătit să asculte și să facă poze cu călătorii STPT. Tramvaiul va circula pe mai multe linii.

Pentru preluarea fluxului de călători, STB a înfiinţat linia de navetă 601.

O analiză preliminară estimează pagubele în jurul sumei de 20.000 de euro.

Nicușor Dan declară că lucrările de vor finaliza în termenul din contract.

Vineri, 15 noiembrie, TPBI prelungeşte programul mai multor linii, iar pe altele le suplimentează.

Programările pentru grupuri se pot face începând cu data de 13 noiembrie

Victimei i-a fost amputat un picior.

E vorba despre tramvaiele 41 și 47, și despre autobuzele 138, 232 şi 385.

Timp de 6 luni, se vor executa lucrările de modernizare a liniilor de tramvai de pe Strada Nicolae Teclu.

M6 va asigura legătura dintre București şi Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” – Otopeni.

Partida va avea loc duminică, 18 august, de la 21:30, pe stadionul Giulești.

Lucrările au fost sistate de constructor din cauza neplății facturilor.

E vorba despre tramvaiele 11, 41, 44 și autobuzele 163 și 178.

Societatea de Transport București are de gând să acționeze în instanță.

Șoferul care a provocat accidentul nu consumase alcool. Circulația tramvaielor a fost reluată în condiții normale în jurul...

Cele mai multe măsuri au caracter temporar și sunt rezultatul lucrărilor de conservare a Hanului Solacolu, pe Calea Moșilor.

Linia tramvaiului 25 va fi suspendantă și 8 linii de autobuz vor avea traseul deviat.

Vechile caroserii sunt recondiționate și echipate cu tehnologii actuale.

Circulația în zonă este blocată.

Nu s-au înregistrat victime în urma accidentului.

Din primele informații, nu sunt victime în urma accidentului. Circulația tramvaielor pe linia 41 este blocată pe sensul de...

Șoferul avea o alcoolemie de 1,39 mg/l în aerul expirat și i s-au preluat probe pentru testarea prezenței substanțelor...

În urma impactului, cei doi vatmani şi unul dintre călători au fost fost accidentaţi uşor, fiind transportaţi la spital...

Lucrările de înlocuire a conductelor de termoficare de pe Bd. Timișoara s-au desfășurat în ritm alert, astfel încât...