Filmtettfeszt 2026: Trei seri de film maghiar, la Arad
Toate proiecțiile încep la ora 19:00, iar intrarea este gratuită, în limita locurilor disponibile.
Articol de Andrei Enache, Publicat: 06 Octombrie 2026, 07:11 • Actualizat: 06 Octombrie 2026, 07:17
Cinematograful „Arta” din Arad găzduiește, între 8 și 10 octombrie, cea de-a 26-a ediție a Filmtettfeszt – Zilele Filmului Maghiar.
Publicul va putea urmări trei producții din genuri diferite.
Toate proiecțiile încep la ora 19:00, iar intrarea este gratuită, în limita locurilor disponibile.
Filmele sunt subtitrate în limba română.
Programul se deschide joi, 8 octombrie, cu „Aici mă simt acasă” / „Itt érzem magam otthon”, în regia lui Gábor Holtai, recompensat cu Premiul publicului la TIFF 2026. Thrillerul urmărește o femeie ajunsă într-o familie care o consideră fiica pierdută și încercările acesteia de a scăpa dintr-un joc periculos. Filmul durează 124 de minute și este recomandat persoanelor de peste 15 ani.
Vineri, 9 octombrie, va fi proiectată drama „Mambo maternica”, regizată de Borbála Nagy. Producția aduce în prim-plan trei femei din Paris, Berlin și Budapesta, aflate în etape diferite ale vieții în raport cu maternitatea. O sarcină neplanificată, dorința de a deveni mamă fără un partener și adopția deschid povești despre alegeri personale și presiuni sociale. Filmul are 93 de minute și o recomandare de vârstă de peste 12 ani.
Seria se încheie sâmbătă, 10 octombrie, cu „Femei pătimașe” / „Szenvedélyes nők”, o comedie romantică în regia lui Gábor Herendi. Lilla, terapeută de cuplu, încearcă să își refacă viața după ce soțul o părăsește, fiind sprijinită de fiica și de mama sa. Producția durează 115 minute și este recomandată publicului de peste 12 ani.
Festivalul se desfășoară în paralel în peste 15 orașe din România.
La Arad, evenimentul este organizat de Primăria Municipiului și Centrul Municipal de Cultură, în colaborare cu asociația organizatoare din Cluj-Napoca.
Citește și: O capodoperă de Giotto, expusă în premieră în România













