Noi suntem Radio România, sursa ta de încredere

Integrala BRAHMS II: Dirijorul John Axelrod și violonistul Valentin Șerban, la Sala Radio

Pe parcursul stagiunii 2023-2024, ansamblul Radio România prezintă Integrala lucrărilor simfonice și concertante semnate de Brahms.

Integrala BRAHMS II: Dirijorul John Axelrod și violonistul Valentin Șerban, la Sala Radio

Publicat: 12 Februarie 2024, 10:46  • Actualizat: 12 Februarie 2024, 11:22

Vineri, 16 februarie 2024, de la ora 19.00, Orchestra Națională Radio vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani: JOHANNES BRAHMS.

Pe parcursul stagiunii 2023-2024, ansamblul Radio România prezintă Integrala lucrărilor simfonice și concertante semnate de Brahms, în cadrul a 4 concerte extraordinare, proiect conceput în jurul aniversării a 190 de ani de la nașterea compozitorului, relatează agenția de presă Rador Radio România.

Cel de-al doilea concert al Integralei Brahms la Sala Radio se va derula sub bagheta dirijorului american JOHN AXELROD, care, în 2023, a fost ales director muzical și dirijor principal al Orchestrei Naționale Elvețiene (Swiss National Orchestra) și care își continuă colaborarea – ca dirijor principal – cu Orchestra Simfonică București.

Un alt invitat special al serii este și violonistul VALENTIN ȘERBAN, câștigător al Concursului Internațional „George Enescu” (2021), care va interpreta Concertul în re major pentru vioară și orchestră, singurul concert pentru vioară semnat de marele compozitor. La premiera absolută de la Leipzig (1 ianuarie 1879), Brahms însuși s-a aflat la pupitrul dirijoral și – în ipostază solistică – s-a regăsit bunul său prieten, celebrul violonist Joseph Joachim, căruia îi este și dedicată lucrarea.

În partea a doua a serii de la Sala Radio, veți asculta Simfonia nr. 1 de Brahms, o lucrare la care compozitorul a lucrat 21 de ani. Partitura este adesea considerată în istoria muzicii ca „a zecea simfonie de Beethoven”, ca și cum ar fi o continuare a celor nouă superbe simfonii semnate de titanul de la Bonn. Acest lucru este datorat faptului că Brahms și-a propus să aducă un omagiu celui pe care îl admira și a preluat în simfonia pe care o veți asculta la Sala Radio teme muzicale din Simfonia a 3-a („Eroica”) și din Simfonia a 9-a de Beethoven.

Cu o experiență de peste un sfert de secol în dirijarea a aproape 200 de orchestre din întreaga lume, JOHN AXELROD se bucură de o bogată carieră internațională. Repertoriul său extraordinar de divers, profunzimea muzicală și stilul său carismatic au fost lăudate și recunoscute pe scară largă, atât de public, cât și de critici. În 2020, a primit premiul Special Achievement Award din partea International Classical Music Awards pentru activitatea sa remarcabilă.

Stagiunea 2023-2024 a început cu două evenimente importante în traiectoria carierei sale: ca proaspăt cetățean al Elveției, John Axelrod a fost ales în noiembrie 2023 director muzical și dirijor principal al Orchestrei Naționale Elvețiene (Swiss National Orchestra). În septembrie 2023, o înregistrare excepțională cu Orchestra Simfonică București a fost lansată cu succes la Orchid Classics și distribuită de Naxos, cu cele două versiuni ale Simfoniei a 4-a de Robert Schumann. Intitulat Schumann 41/51: Florestan și Eusebiu, proiectul explorează modul în care tulburarea bipolară a lui Robert Schumann a influențat versiunile originale și revizuite ale acestei îndrăgite lucrări, ceea ce oferă un motiv convingător pentru ca, pentru prima dată în discografia înregistrată, ambele să fie lansate pe același album, ceea ce a dus la o nominalizare la International Classical Music Awards 2023 – pentru cea mai bună înregistrare orchestrală.

John Axelrod și-a continuat frumoasa colaborare de peste un deceniu cu Japonia, revenind din octombrie până în decembrie 2023, alături de Orchestra Simfonică NHK – Tokyo, Tokyo Metropolitan Symphony, Tokyo College of Music Orchestra, Orchestra Ensemble Kanazawa, Hyogo Performing Arts Center Orchestra și aflându-se, pentru prima oară, la pupitrul Sendai Philharmonic.

Alte momente importante ale stagiunii curente includ debutul său cu Orchestra Simfonică din Ierusalim, revenirea sa anuală la Orchestra Sinfonica di Milano, unde a ocupat poziția de dirijor invitat principal, și unde va dirija o versiune integrală a baletului „Pasărea de foc” de Stravinski, dar și colaborarea – în calitate de dirijor al RAI Pops – cu Orchestra Sinfonica Nazionale della RAI din Torino.

În perioada 2018-2023, John Axelrod a fost dirijor principal invitat al Orchestrei Simfonice a orașului Kyoto – Japonia. În perioada 2014-2020, a fost directorul artistic și director muzical pentru Real Orquesta Sinfónica de Sevilla. Printre celelalte poziții pe care le-a ocupat, se numără cea de dirijor principal invitat al Orchestrei Simfonice din Milano (La Verdi), director muzical al ansamblului Orchestre National des Pays de la Loire, director muzical și dirijor principal al Orchestrei Simfonice și al Teatrului din Lucerna, dirijor principal al ansamblului Sinfonietta Cracovia ș.a.

Printre relațiile sale de lungă durată se numără colaborările cu NDR Sinfonieorchester Hamburg (Filarmonica Elbe), Gewandhausorchester Leipzig, Filarmonica della Scala, Orchestra Sinfonica Nazionale della RAI Torino, Orchestra Teatrului La Fenice din Veneția, Orchestre de Paris, Orchestra Simfonică Radio din Danemarca, Orchestra Simfonică Radio din Praga, Orchestra Mozarteum din Salzburg. În Statele Unite, a dirijat, printre altele, Orchestra Simfonică din Chicago, Filarmonica din Los Angeles și Orchestra din Philadelphia.

John Axelrod a absolvit în 1988 Universitatea Harvard. S-a specializat sub îndrumarea lui Leonard Bernstein (în 1982), a studiat, de asemenea, la Conservatorul din Sankt Petersburg cu Ilya Musin (în 1996) și a fost îndrumat de Christoph Eschenbach din 1997 până în 2000, când și-a făcut debutul profesional ca dirijor asistent pentru „Parsifal” la Festivalul de la Bayreuth.

Câștigător al Concursului Internațional „George Enescu” (2021), violonistul VALENTIN ȘERBAN este un artist care atrage atenția în peisajul cultural românesc. Membru al cunoscutei orchestre Les Dissonances din Paris și concertmaestru invitat al Orchestrei Române de Tineret, Valentin Șerban a fost protagonistul proiectului inovator „Eyes Wide Shut”: 60 de minute de recital solo, cu piese semnate de mari compozitori ca Bach, Paganini sau Enescu, interpretate în întuneric complet. Un experiment artistic ce pune la încercare virtuozitatea oricărui mare violonist și împinge limitele de receptare ale muzicii clasice.

Valentin Șerban a început studiul viorii la vârsta de 7 ani în Brașov (orașul său natal), unde a urmat și studiile universitare și a continuat apoi cursurile de master la Kunstuniversität în Graz (Austria), sub îndrumarea celebrei violoniste Silvia Marcovici. A susţinut un număr mare de concerte şi recitaluri atât în România, cât și în Franţa, Austria, Germania, Serbia, Macedonia, Bulgaria, Ungaria, Danemarca, Polonia, Spania, Belgia sau Ucraina.

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical. De asemenea, concertul poate fi ascultat LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio, și prin intermediul aplicației Radio România, disponibilă pe dispozitive Android și iOS.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial Orchestre Radio – secțiunea Bilete. Biletele sunt disponibile și în sistem online – pe Entertix și My Ticket.ro – şi în librăriile Cărtureşti.

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România continuă la Oradea
Cultură 18 Mai 2024, 12:20

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România continuă la Oradea

Pe lângă miile de titluri de cărţi pentru toate vârstele şi preferinţele, expozanţii prezintă o bogată ofertă de jocuri şi...

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România continuă la Oradea
Noaptea Muzeelor, sărbătorită la Radio România Cultural cu poezie, jazz și comori ale patrimoniului național
Cultură 18 Mai 2024, 07:02

Noaptea Muzeelor, sărbătorită la Radio România Cultural cu poezie, jazz și comori ale patrimoniului național

Ajuns la a XVI-a ediție, Maratonul de Poezie și Jazz va fi dedicat vocilor feminine din poezie și muzică.

Noaptea Muzeelor, sărbătorită la Radio România Cultural cu poezie, jazz și comori ale patrimoniului național
Poveștile lui Radio-Prichindel, la festivalul Opera Copiilor
Cultură 18 Mai 2024, 06:20

Poveștile lui Radio-Prichindel, la festivalul Opera Copiilor

Cu o tradiție de 10 ani, Festivalul Opera Copiilor sărbătorește, în jurul datei de 1 iunie, copiii de toate vârstele.

Poveștile lui Radio-Prichindel, la festivalul Opera Copiilor
Festivalul Internaţional Shakespeare a început la Craiova
Cultură 16 Mai 2024, 19:48

Festivalul Internaţional Shakespeare a început la Craiova

Programul include peste 350 de spectacole de teatru, concerte, parade, ateliere și lansări de carte.

Festivalul Internaţional Shakespeare a început la Craiova
Fenomenul "Song", istorisit într-o carte de Luminița Velciu | VIDEO
Cultură 16 Mai 2024, 18:31

Fenomenul "Song", istorisit într-o carte de Luminița Velciu | VIDEO

Volumul "Song, un cântec amuțit – Trei decenii fără Oanță" apare la 30 de ani de la uciderea lui Ioan Luchian Mihalea.

Fenomenul "Song", istorisit într-o carte de Luminița Velciu | VIDEO
Oferte atractive pentru micii cititori, la Târgul de Carte Gaudeamus Radio România de la Oradea
Cultură 16 Mai 2024, 17:52

Oferte atractive pentru micii cititori, la Târgul de Carte Gaudeamus Radio România de la Oradea

O asociație care sprijină formarea intelectuală a elevilor a organizat, joi, un atelier de lectură.

Oferte atractive pentru micii cititori, la Târgul de Carte Gaudeamus Radio România de la Oradea
Săptămâna Internațională a Muzicii Noi: 5 lucrări, în primă audiție absolută la Sala Radio
Cultură 16 Mai 2024, 11:00

Săptămâna Internațională a Muzicii Noi: 5 lucrări, în primă audiție absolută la Sala Radio

Trei dintre ansamblurile Radio România vor evolua la Sala Radio în cadrul festivalului: Orchestra de Cameră Radio, Corul...

Săptămâna Internațională a Muzicii Noi: 5 lucrări, în primă audiție absolută la Sala Radio
A început Gaudeamus Radio România la Oradea | VIDEO
Cultură 15 Mai 2024, 12:38

A început Gaudeamus Radio România la Oradea | VIDEO

Accesul publicului în cele 16 pavilioane expoziționale care găzduiesc târgul va fi gratuit.

A început Gaudeamus Radio România la Oradea | VIDEO