“Ieri după-amiază, Ioana Pârvulescu, venind de la Viena, pentru două zile la Paris. Cred că nu ne-am văzut decât de vreo două ori până acum, și e cu atât mai inexplicabilă familiaritatea comunicării cu ea. E ca și cum aș cunoaște-o din Bucureștiul de altădată.” – nota Monica Lovinescu în Jurnalul ei, pe 17 noiembrie 2002.

Iată cum explică Ioana Pârvulescu familiaritatea comunicării cu Monica Lovinescu:

”Nu pot să fiu decât flatată și încântată de această însemnare a ei, la care nu mă așteptam pentru că nu mi s-a părut că sunt un om atât de important încât să merite să rămân în Jurnalul Monicăi Lovinescu, dar sunt sigură că e vorba și de o anumită formație culturală, de felul în care m-am apropiat eu de interbelici, de lumea lor, de aspirațiile lor, și, cu toate că lumea știe că îmi place mai mult Belle Epoque, am încercat să-i înțeleg și pe interbelici, mai ales pe tinerii interbelici, care au nimerit într-o lume la fel de complicată ca a noastră astăzi și s-au descurcat fiecare cum a putut. Monica Lovinescu într-un fel foarte bun, spre deosebire de alți colegi de generație.“

Citește mai multe pe Radio România Cultural.