Sursa ta de încredere

Play Fest: Primul festival dedicat învățării prin joacă, vineri, în 22 de localități din România

Tema acestei prime ediții este “Orașul meu”.

Articol de Andrei Enache, Publicat: 30 Mai 2024, 19:15  • Actualizat: 30 Mai 2024, 19:44

Primul festival al învățării prin joc din România se desfășoară vineri, 31 mai, în creșe, grădinițe și școli publice din 22 de localități, din 15 județe.

Potrivit organizatorilor, evenimentul național Play Fest va aduce împreună copii, părinți, profesioniști în educația timpurie și membri ai comunității, oferind astfel o mai bună înțelegere asupra importanței jocului în perioada copilăriei timpurii și a serviciilor destinate copiilor mici, sporind astfel coeziunea socială.

Ateliere de artă și construcții

Tema acestei prime ediții este “Orașul meu” și îi provoacă pe cei mici să descopere și reimagineze comunitățile în care trăiesc prin intermediul unor ateliere de artă și construcții, care vor fi găzduite de spații publice sau de unitățile de învățământ.

Etapa premergătoare Play Fest s-a desfășurat pe întreg parcursul lunii mai și a constat în vizite și activități de documentare pe care copiii, însoțiți de cadrele didactice de la grupe sau clase, le-au desfășurat în localitățile lor.

Vineri, 31 mai, în cadrul atelierelor de artă și construcții, copiii și părinții sunt invitați să își pună în operă propria viziune despre cum ar trebui să evolueze și să arate orașul în care trăiesc.

Cadrele didactice sunt invitate să își împărtășească experiențele, între 1 și 10 iunie, și să inspire astfel copii, părinți și profesori din întreaga țară cu activități dedicate Zilei Internaționale a Jocului, stabilită de ONU pe 11 iunie și sărbătorită anul acesta pentru prima dată.

Play Fest este organizat în cadrul Inițiativei Educația și Dezvoltarea Timpurie a Copilului în România, derulată de UNICEF în parteneriat cu Centrul Step by Step, cu susținerea Fundației Lego.

La această primă ediție au fost invitate să participe creșe, grădinițe și școli ale căror cadre didactice se numără printre cei peste 2.000 de absolvenți ai cursului Învățarea prin joc, derulat începând cu anul trecut pe parcursul a 93 de sesiuni.

Centrul Step by Step, promotor al educației timpurii de calitate

Centrul Step by Step pentru Educație și Dezvoltare Profesională este o organizație non-profit care promovează principiile educației timpurii de calitate și derulează proiecte pentru modernizarea educației și dezvoltare comunitară sustenabilă.

Centrul Step by Step este membru fondator al International Step by Step Association, organizație neguvernamentală care dezvoltă programe internaționale în domeniul educației.

Din 1994, în parteneriat cu Ministerul Educației, Centrul Step by Step implementează Alternativa Educațională Step by Step, aplicată în prezent în 130 de grădinițe și 160 de școli publice din întreaga țară.

Despre UNICEF

UNICEF este prezent în România și în alte 190 de țări și teritorii pentru a promova supraviețuirea și dezvoltarea copiilor din perioada copilăriei mici până la adolescență.

În România, UNICEF lucrează împreună cu actori cheie precum Guvernul, Parlamentul, autorități locale, societatea civilă, sectorul privat, parteneri naționali și internaționali și mass media pentru a asigura accesul tuturor copiilor la educație timpurie de calitate și la școală, pentru protejarea adolescenților și monitorizarea drepturilor copilului, pentru protecție socială și pentru mobilizarea de resurse în beneficiul copiilor.

Citește și: Pianistul Florian Mitrea interpretează Ravel și Stravinski la Sala Radio

Spectacole ale TNB, supratitrate în limba engleză
Cultură 13 Octombrie 2026, 16:44

Spectacole ale TNB, supratitrate în limba engleză

Inițiativa urmărește să faciliteze accesul publicului internațional la producțiile instituției și va continua periodic, prin...

Spectacole ale TNB, supratitrate în limba engleză
BUZĂU: „TIM!D”, primul festival din județ dedicat sănătății emoționale
Cultură 13 Octombrie 2026, 12:39

BUZĂU: „TIM!D”, primul festival din județ dedicat sănătății emoționale

Numele festivalului reprezintă acronimul pentru Terapie, Integrare, Muzică, Introspecție, Dans, activități ce vor avea loc în...

BUZĂU: „TIM!D”, primul festival din județ dedicat sănătății emoționale
România, țară invitată de onoare la Frankfurt 2028: O șansă istorică, îngreunată de întârzieri și tensiuni administrative
Cultură 13 Octombrie 2026, 09:52

România, țară invitată de onoare la Frankfurt 2028: O șansă istorică, îngreunată de întârzieri și tensiuni administrative

Stadiul actual al pregătirilor a fost analizat în emisiunea GPS Cultural de la Radio România Cultural.

România, țară invitată de onoare la Frankfurt 2028: O șansă istorică, îngreunată de întârzieri și tensiuni administrative
Biletele pentru Les Films de Cannes à Bucarest 2026, puse în vânzare
Cultură 12 Octombrie 2026, 20:13

Biletele pentru Les Films de Cannes à Bucarest 2026, puse în vânzare

Evenimentul se va desfășura între 23 octombrie și 1 noiembrie.

Biletele pentru Les Films de Cannes à Bucarest 2026, puse în vânzare
Cea de-a XXVIII-a ediție a Festivalului Muzicii Românești, între 12 și 16 octombrie, la Iași
Cultură 12 Octombrie 2026, 14:07

Cea de-a XXVIII-a ediție a Festivalului Muzicii Românești, între 12 și 16 octombrie, la Iași

Festivalul Muzicii Românești de la Iași îşi deschide pe 12 octombrie a 18-a ediție

Cea de-a XXVIII-a ediție a Festivalului Muzicii Românești, între 12 și 16 octombrie, la Iași
FILIT 2026: Aproape 200 de evenimente și invitați de renume internațional, la Iași
Cultură 12 Octombrie 2026, 11:31

FILIT 2026: Aproape 200 de evenimente și invitați de renume internațional, la Iași

Timp de 5 zile, capitala istorică a Moldovei va găzdui întâlniri cu autori, dezbateri, ateliere, lecturi publice, concerte și...

FILIT 2026: Aproape 200 de evenimente și invitați de renume internațional, la Iași
Pictorul Horea Paștina, aniversat printr-o expoziție la Institutul Cultural Român
Cultură 08 Octombrie 2026, 20:23

Pictorul Horea Paștina, aniversat printr-o expoziție la Institutul Cultural Român

Lucrările sale se remarcă prin îmbinarea rigorii formei cu sensibilitatea cromatică și prin preocuparea pentru relația dintre...

Pictorul Horea Paștina, aniversat printr-o expoziție la Institutul Cultural Român
Cea de-a 37-a ediție a Festivalului Național de Comedie, la Galați
Cultură 07 Octombrie 2026, 11:09

Cea de-a 37-a ediție a Festivalului Național de Comedie, la Galați

Prima ediție a fost organizată în 1976.

Cea de-a 37-a ediție a Festivalului Național de Comedie, la Galați

Radio România Actualitați

Florin Spătaru: Ar fi dezastruos să creștem taxele

Florin Spătaru: Ar fi dezastruos să creștem taxele

Florin Spătaru: Ar fi dezastruos să creștem taxele
Termoenergetica începe probele pentru furnizarea căldurii în București

Termoenergetica începe probele pentru furnizarea căldurii în București

Termoenergetica începe probele pentru furnizarea căldurii în București
Circulație blocată parțial la Vaslui în urma unui accident

Circulație blocată parțial la Vaslui în urma unui accident

Circulație blocată parțial la Vaslui în urma unui accident
În Italia, tot mai mulți transportatori se arată nemulțumiți de prețurile mari la motorină

În Italia, tot mai mulți transportatori se arată nemulțumiți de prețurile mari la motorină

În Italia, tot mai mulți transportatori se arată nemulțumiți de prețurile mari la motorină