Sursa ta de încredere

România, la Târgul internaţional de Carte de la Viena

Institutul Cultural Român asigură prezenţa României la acest eveniment după o absenţă de 5 ani.

România, la Târgul internaţional de Carte de la Viena

Publicat: 03 Noiembrie 2023, 12:30  • Actualizat: 03 Noiembrie 2023, 12:48

Târgul Internaţional de Carte de la Viena (Buch Wien), cel mai important proiect de profil din spaţiul cultural austriac, va avea loc loc în perioada 8-12 noiembrie.

Prin Centrul Naţional al Cărţii şi ICR Viena, Institutul Cultural Român asigură prezenţa României la acest eveniment după o absenţă de 5 ani, cu un stand propriu şi un program divers de evenimente, având drept motto „România. Încă o pagină” / „Rumänien. Eine neue Seite”.

La standul ICR din cadrul târgului, vizitatorii vor găsi o selecţie a celor mai recente traduceri ale unor titluri româneşti în limba germană, materiale care promovează programele instituţiei, precum şi cataloage de promovare a literaturii române.

„Mă bucur că, după revenirea la London Book Fair, anul acesta reluăm şi participarea noastră cu un stand de carte şi un program de evenimente la Buch Wien, unul dintre cele mai importante târguri de carte din Europa. Piaţa de carte de limba germană este unul dintre spaţiile în care, odată pătrunşi prin traduceri, autorii români pot migra uşor şi către alte teritorii lingvistice. Sper ca reluarea participării la Buch Wien să contribuie şi mai mult la stimularea traducerilor în limba germană”, a declarat Liviu Jicman, preşedintele Institutului Cultural Român.

Evenimentele din program au loc atât în cadrul târgului, cât şi în spaţii conexe din capitala Austriei şi la sediul Institutului Cultural Român din Viena.

Seria de evenimente debutează în seara zilei de 8 noiembrie, la ora 18.00, cu o dezbatere la care iau parte trei poeţi cunoscuţi: Radu Vancu - preşedintele PEN România, organizaţie parteneră a evenimentului, Miruna Vlada şi Semier Insayif (Austria).

„În vremea armelor, vocea poeziei” este tema dezbaterii, care îşi propune să investigheze puterea scriitorilor de a se transforma în voci civice autentice, precum şi rolul literaturii în noul cadru cultural-politic, puterea ei de a traversa graniţele, fie ele geografice sau lingvistice. Moderatoarea întâlnirii, care va avea loc la sediul ICR Viena, este Mihaela Dedeoglu, realizatoarea emisiunii culturale "Zebra" de la RFI România.

La 9 noiembrie, de la 13.30, la târg este programată lansarea ediţiei în limba germană a romanului "Grădina de sticlă" (Der Garten aus Glas, Schöffling, 2023) al Tatianei Ţîbuleac, laureata Premiului Uniunii Europene pentru Literatură pe anul 2019. Scriitoarea va purta un dialog cu Ernest Wichner, traducătorul cărţii şi unul dintre cei mai importanţi promotori ai literaturii române în spaţiul lingvistic german.

În cea de-a treia zi a ediţiei din acest an a Târgului internaţional de carte de la Viena, pe 10 noiembrie, de la ora 10.15, la spaţiul Donau Lounge va avea loc o dezbatere dedicată traducerilor. „Conectând lumea prin traduceri” este tema evenimentului la care iau parte Antje Contius (preşedinta Fundaţiei Traduki), Miruna Vlada (poetă, facilitator cultural), Ernest Wichner (traducător). Moderatoarea evenimentului este poeta Emanuela Ignăţoiu-Sora, fondatoarea Romanian Literature Now.

În aceeaşi zi, de la ora 15.00, cu o continuare la ora 19.00, la spaţiul Donau Lounge din cadrul târgului şi apoi la Café Wilheim, va avea loc dezbaterea cu tema „Viitorul eroilor. Poeţi naţionali din spaţiul dunărean”, la care iau parte Urška Perenič (istoric şi critic literar) şi Florin Oprescu (profesor de literatură). Evenimentul va fi moderat de Manfred Müller, germanist şi director al Societăţii Literare Austriece/ÖGL.

Seria evenimentelor se încheie cu o conferinţă susţinută de Doina Lemny, reputată specialistă în opera lui Constantin Brâncuşi: „Brâncuşi, mai aproape de Viena” – o expunere cu accent pe perioada vieneză din biografia sculptorului, urmată de prezentarea catalogului Brâncuşi: Surse româneşti şi perspective universale / Romanian Sources and Universal Perspectives, coordonatoare: Doina Lemny (Editura Art Encounters, 2023). Evenimentul, realizat în parteneriat cu Asociaţia Timişoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii şi Fundaţia Art Encounters, va avea loc la sediul ICR Viena, de la ora 17.00, moderatoare fiind Oana Doboşi, manager cultural.

În aceste zile, este în desfășurare ediția timișoreană a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România.

Iubitorii de lectură sunt așteptați, până pe 5 noiembrie, în Capitala Culturală Europeană.

Spectacole ale TNB, supratitrate în limba engleză
Cultură 13 Octombrie 2026, 16:44

Spectacole ale TNB, supratitrate în limba engleză

Inițiativa urmărește să faciliteze accesul publicului internațional la producțiile instituției și va continua periodic, prin...

Spectacole ale TNB, supratitrate în limba engleză
BUZĂU: „TIM!D”, primul festival din județ dedicat sănătății emoționale
Cultură 13 Octombrie 2026, 12:39

BUZĂU: „TIM!D”, primul festival din județ dedicat sănătății emoționale

Numele festivalului reprezintă acronimul pentru Terapie, Integrare, Muzică, Introspecție, Dans, activități ce vor avea loc în...

BUZĂU: „TIM!D”, primul festival din județ dedicat sănătății emoționale
România, țară invitată de onoare la Frankfurt 2028: O șansă istorică, îngreunată de întârzieri și tensiuni administrative
Cultură 13 Octombrie 2026, 09:52

România, țară invitată de onoare la Frankfurt 2028: O șansă istorică, îngreunată de întârzieri și tensiuni administrative

Stadiul actual al pregătirilor a fost analizat în emisiunea GPS Cultural de la Radio România Cultural.

România, țară invitată de onoare la Frankfurt 2028: O șansă istorică, îngreunată de întârzieri și tensiuni administrative
Biletele pentru Les Films de Cannes à Bucarest 2026, puse în vânzare
Cultură 12 Octombrie 2026, 20:13

Biletele pentru Les Films de Cannes à Bucarest 2026, puse în vânzare

Evenimentul se va desfășura între 23 octombrie și 1 noiembrie.

Biletele pentru Les Films de Cannes à Bucarest 2026, puse în vânzare
Cea de-a XXVIII-a ediție a Festivalului Muzicii Românești, între 12 și 16 octombrie, la Iași
Cultură 12 Octombrie 2026, 14:07

Cea de-a XXVIII-a ediție a Festivalului Muzicii Românești, între 12 și 16 octombrie, la Iași

Festivalul Muzicii Românești de la Iași îşi deschide pe 12 octombrie a 18-a ediție

Cea de-a XXVIII-a ediție a Festivalului Muzicii Românești, între 12 și 16 octombrie, la Iași
FILIT 2026: Aproape 200 de evenimente și invitați de renume internațional, la Iași
Cultură 12 Octombrie 2026, 11:31

FILIT 2026: Aproape 200 de evenimente și invitați de renume internațional, la Iași

Timp de 5 zile, capitala istorică a Moldovei va găzdui întâlniri cu autori, dezbateri, ateliere, lecturi publice, concerte și...

FILIT 2026: Aproape 200 de evenimente și invitați de renume internațional, la Iași
Pictorul Horea Paștina, aniversat printr-o expoziție la Institutul Cultural Român
Cultură 08 Octombrie 2026, 20:23

Pictorul Horea Paștina, aniversat printr-o expoziție la Institutul Cultural Român

Lucrările sale se remarcă prin îmbinarea rigorii formei cu sensibilitatea cromatică și prin preocuparea pentru relația dintre...

Pictorul Horea Paștina, aniversat printr-o expoziție la Institutul Cultural Român
Cea de-a 37-a ediție a Festivalului Național de Comedie, la Galați
Cultură 07 Octombrie 2026, 11:09

Cea de-a 37-a ediție a Festivalului Național de Comedie, la Galați

Prima ediție a fost organizată în 1976.

Cea de-a 37-a ediție a Festivalului Național de Comedie, la Galați

Radio România Actualitați

În Italia, tot mai mulți transportatori se arată nemulțumiți de prețurile mari la motorină

În Italia, tot mai mulți transportatori se arată nemulțumiți de prețurile mari la motorină

În Italia, tot mai mulți transportatori se arată nemulțumiți de prețurile mari la motorină
La București începe cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru

La București începe cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru

La București începe cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru
Incendiul din Parcul Național Domogled-Valea Cernei nu se mai extinde, ci se manifestă în aria celor 2.000 de hectare afectate deja

La Poiana Brașov și pe Transfăgărășan a nins

La Poiana Brașov și pe Transfăgărășan a nins

La Poiana Brașov și pe Transfăgărășan a nins