Acțiunile companiilor de stat nu mai pot fi vândute până în 2027
Implicit, nici listarea la bursă a unor pachete minoritare nu va mai fi posibilă.
Articol de Victor Marin, Publicat: 27 Mai 2026, 19:34
Vânzarea acţiunilor deţinute de stat la companiile şi societăţile de interes naţional va fi interzisă până la finalul anului viitor.
Implicit, acest lucru va face imposibilă și listarea pe bursă a unor pachete minoritare.
Iniţiativa PSD a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, precizează Radio România Actualități.
Printre companiile vizate se numără Hidroelectrica, Romgaz, Transgaz sau Aeroporturi București, care își vor suspendă procedurile de vânzare aflate deja în derulare.
Deputaţii PNL şi USR s-au opus proiectului legislativ, reclamând că propunerile social-democraţilor sunt neconstituţionale.
Actul normativ prevede anumite excepții, care permit vânzarea acțiunilor statului la companiile care au înregistrat pierderi pentru 5 ani consecutiv sau aflate în procedură de insolvență, dar și în cazul acțiunilor a căror valoare totală nu depășește 5 milioane de lei la finalul anului fiscal precedent.
Deputatul liberal Robert Sighiartău i-a acuzat pe social-democraţi de populism pentru păstrarea intereselor în companiile de stat.
"În fiecare companie de stat o să găsiți un membru al Partidului Social Democrat care controlează acea companie de stat. Piața cere transparență, performanță, piața nu poate fi cumpărată cu carnetul de partid", a precizat Robert Sighiartău.
Deputatul USR Cezar Drăgoescu a atras atenția că listarea pe bursă înseamnă mai multă transparență și acces al cetățenilor la companiile de stat.
"Înseamnă totodată să atragem bani privați pentru investiții în loc să stăm să cerșim de la buget. Vreți să protejați companiile de stat? Lăsați-le să se capitalizeze, lăsați-le să fie transparente!", consideră Cezar Drăgoescu.
Deputatul social-democrat Adrian Câciu a explicat că nu există niciun viciu de neconstituționalitate, fiind o abordare temporară asupra unui drept al statului român: "Un drept de a deține, de a înstrăina sau de a cumpăra. În cazul de față este o interdicție temporară de a înstrăina. Voi vreți, de fapt, să vindeți în pierdere orice acțiune a statului român".
Actul normativ va fi transmis președintelui pentru promulgare.
Citește și: Buget de 100 milioane euro, alocat programului guvernamental „Diaspora Investeşte Acasă”













