Sursa ta de încredere

AFP: Oleoductul Drujba va relua transportul de țiței rusesc către Ungaria

Momentul va pune capăt disputei dintre Kiev și Budapesta.

AFP: Oleoductul Drujba va relua transportul de țiței rusesc către Ungaria
Foto: YouTube | DW

Articol de Andrei Enache, Publicat: 22 Aprilie 2026, 10:51  • Actualizat: 22 Aprilie 2026, 11:06

Oleoductul Drujba, care furnizează petrol rusesc către Ungaria și Slovacia, își va relua operațiunile, a declarat pentru AFP un înalt oficial ucrainean, miercuri, un moment care va pune capăt disputei dintre Kiev și Budapesta.

! Articol în actualizare

Ucraina a „primit” solicitarea grupului petrolier și gazier ungar MOL Group, furnizor pentru cele două țări, iar tranzitul ar urma să fie reluat „în câteva ore”, a precizat oficialul sub protecția anonimatului.

Având avarii în urma unui atac rusesc din ianuarie, oleoductul a fost scos din funcțiune de atunci, iar premierul naționalist ungar a acuzat autoritățile ucrainene că tergiversează lucrările de reparații necesare.

Viktor Orbán, învins clar la alegerile legislative din 12 aprilie de conservatorul pro-european Peter Magyar, a blocat drept represalii un împrumut european de 90 de miliarde de euro destinat Ucrainei.

La rândul său, Slovacia, puternic dependentă de petrolul rusesc, a amenințat că va împiedica adoptarea unui nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, impuse după invazia din Ucraina.

„Așa cum s-a convenit în discuțiile cu Uniunea Europeană, Ucraina a efectuat lucrările de reparație pe tronsonul oleoductului Drujba avariat de lovitura rusă”, a transmis președintele ucrainean Volodimir Zelenski pe Telegram.

„Oleoductul își poate relua funcționarea”, a adăugat liderul de la Kiev.

„Legăm de acest lucru deblocarea pachetului european de sprijin pentru Ucraina” și „sperăm că partenerii noștri vor lua de asemenea măsurile corespunzătoare” privind deschiderea mai multor capitole de negociere pentru aderarea la UE, a adăugat acesta.

La scurt timp după confirmarea finalizării reparațiilor, Volodimir Zelenski a discutat cu președinta Comisia Europeană, Ursula von der Leyen, despre soarta împrumutului de 90 de miliarde de euro, întârziat mult timp.

„Prietenie”

„Este important să începem să primim acest sprijin cât mai curând. Ucraina a întreprins toate demersurile necesare”, a notat Volodimir Zelenski pe rețelele sociale după convorbire.

Anterior, șefa diplomației europene, Kaja Kallas, spusese că se așteaptă la „decizii pozitive” privind deblocarea acestui împrumut de 90 de miliarde de euro după eșecul electoral al lui Viktor Orbán.

Peter Magyar îi ceruse, luni, lui Volodimir Zelenski să redeschidă oleoductul, dacă acesta este operațional.

Liderul ucrainean promisese, la rândul său, o reparație „până la sfârșitul lunii aprilie”.

UE speră să obțină deblocarea împrumutului pentru Kiev chiar de miercuri, cu ocazia unei reuniuni la Bruxelles a ambasadorilor statelor membre, după ridicarea veto-ului ungar.

Viktor Orbán transformase acest subiect într-o temă centrală a campaniei electorale, în timp ce Ucraina, care luptă de peste 4 ani împotriva invaziei ruse pe scară largă, consideră oleoductul o sursă importantă de venituri pentru Rusia.

Antonio Costa, președintele Consiliul European, i-a mulțumit lui Volodimir Zelenski într-un scurt mesaj publicat pe rețelele sociale.

În martie, Bruxelles-ul propusese o misiune de inspecție a oleoductului Drujba pentru a încerca detensionarea relațiilor dintre Kiev și Budapesta. Președintele ucrainean denunțase atunci „șantajul” european la adresa țării sale.

Împrumutul european trebuie să permită Ucrainei să își finanțeze apărarea împotriva armatei ruse și să acopere cheltuielile statului în perioada 2026-2027.

După începutul invaziei ruse în februarie 2022, Uniunea Europeană a interzis cea mai mare parte a importurilor de petrol din Rusia.

Totuși, oleoductul Drujba („Prietenie” în limba rusă) a fost exceptat temporar pentru a oferi timp statelor din Europa Centrală să găsească soluții alternative.

Moștenire a epocii sovietice, acesta alimentează cu petrol Slovacia și Ungaria, două state fără ieșire la mare, care au făcut cândva parte din zona de influență sovietică.

Noul consilier al Trezoreriei americane pune sub semnul întrebării prognozele FMI
Economie 16 Octombrie 2026, 05:52

Noul consilier al Trezoreriei americane pune sub semnul întrebării prognozele FMI

Datoria SUA a depășit 40.000 de miliarde de dolari, iar randamentele titlurilor de stat americane pe zece ani s-au menținut...

Noul consilier al Trezoreriei americane pune sub semnul întrebării prognozele FMI
Ministerul Finanţelor prelungește, până la final de octombrie, reducerea accizei la motorină
Economie 15 Octombrie 2026, 14:46

Ministerul Finanţelor prelungește, până la final de octombrie, reducerea accizei la motorină

La pompă, litrul de motorină standard costă în jur de 10,9 lei.

Ministerul Finanţelor prelungește, până la final de octombrie, reducerea accizei la motorină
Senat: Consumatorii prejudiciaţi de utilizarea ROBOR vor fi despăgubiţi
Economie 14 Octombrie 2026, 16:18

Senat: Consumatorii prejudiciaţi de utilizarea ROBOR vor fi despăgubiţi

În termen de maxim 30 de zile de la data depunerii solicitării debitorului, creditorul financiar este obligat să soluţioneze...

Senat: Consumatorii prejudiciaţi de utilizarea ROBOR vor fi despăgubiţi
Aplicația de întâlniri amoroase Bumble, cumpărată pentru 1,3 miliarde de dolari
Economie 13 Octombrie 2026, 21:28

Aplicația de întâlniri amoroase Bumble, cumpărată pentru 1,3 miliarde de dolari

În următorii doi ani, compania a raportat pierderi importante, deși în această perioadă a lucrat la integrarea unor noi...

Aplicația de întâlniri amoroase Bumble, cumpărată pentru 1,3 miliarde de dolari
Cele mai mari scumpiri din septembrie 2026, dezvăluite de INS. Chiriile și carburanții, în top
Economie 13 Octombrie 2026, 10:47

Cele mai mari scumpiri din septembrie 2026, dezvăluite de INS. Chiriile și carburanții, în top

În categoria produselor alimentare, cele mai mari scumpiri au fost înregistrate la cafea, ouă şi ulei comestibil.

Cele mai mari scumpiri din septembrie 2026, dezvăluite de INS. Chiriile și carburanții, în top
INS: Salariul mediu net a scăzut cu 2,3% în august faţă de iulie
Economie 13 Octombrie 2026, 10:10

INS: Salariul mediu net a scăzut cu 2,3% în august faţă de iulie

Conform unei analize a INS, august este a 14-a lună consecutivă de scădere a salariului real.

INS: Salariul mediu net a scăzut cu 2,3% în august faţă de iulie
FMI: România şi Irlanda, singurele economii europene care se vor contracta în acest an
Economie 13 Octombrie 2026, 09:51

FMI: România şi Irlanda, singurele economii europene care se vor contracta în acest an

La nivel general, Europa va înregistra în acest an o creştere economică de 1,4% în 2026 şi un avans de 1,7% în 2027.

FMI: România şi Irlanda, singurele economii europene care se vor contracta în acest an
INS: Rata anuală a inflaţiei a crescut în septembrie la 6,61%  
Economie 13 Octombrie 2026, 09:31

INS: Rata anuală a inflaţiei a crescut în septembrie la 6,61%  

Rata inflaţiei de la începutul anului (septembrie 2026 comparativ cu decembrie 2025) a fost 5,4%.

INS: Rata anuală a inflaţiei a crescut în septembrie la 6,61%  

Radio România Actualitați

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor
Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Producţia naţională de autovehicule este în scădere
Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu
APIA începe plata avansurilor pentru fermieri

APIA începe plata avansurilor pentru fermieri

APIA începe plata avansurilor pentru fermieri