CONSTANȚA: Protest spontan la Rafinăria Petromidia. Peste 100 de angajați cer majorări salariale
În schimb, managementul propune acordarea a două bonusuri pentru angajați.
Articol de Victor Marin, Publicat: 30 Ianuarie 2026, 20:14
Peste 100 de angajați ai Rafinăriei Petromidia Năvodari au protestat spontan, vineri, în fața sediului administrativ al companiei, nemulțumiți de decizia conducerii de a nu majora salariile în anul 2026.
Sindicaliștii susțin că, în contextul creșterii costului vieții și al volumului ridicat de muncă, lipsa unei majorări salariale este inacceptabilă.
Conducerea Rompetrol KazMunayGas International invocă însă regimul fiscal "excesiv și imprevizibil” și spune că acordarea unor creșteri salariale în acest an ar pune în pericol stabilitatea companiei.
În schimb, managementul propune acordarea a două bonusuri pentru angajați.
Compania oferă un bonus de Ziua Petrochimistului, în valoare de 500 de lei net, precum și un bonus de performanță, în medie de 5.000 de lei net pe an, acordat în două tranșe.
Președintele Sindicatului Liber Petrochimistul, Petre Tancău, a făcut un apel public către conducerea companiei pentru a detensiona situația, subliniind că rezultatele economice ale rafinăriei nu se reflectă în veniturile angajaților.
"Capacitatea rafinăriei a lucrat la 110%. Prețurile produselor noastre cresc pe piață. În salariile oamenilor nu se cunosc aceste lucruri și din cauza aceasta oamenii sunt supărați, nu sunt de acord cu bonusuri”, a declarat Petre Tancău.
Întrebat de reportul Radio România Actualități, Sorin Cealera, dacă protestul a afectat activitatea rafinăriei, liderul sindical a precizat că, deocamdată, producția nu a fost perturbată.
"Au vorbit oamenii între ei şi au rămas, unii lucrează de 12 ore, de 16 ore, o să ajungă să lucreze de 24 de ore, înseamnă să vină şi ITM-ul, să vadă, să-i controleze. Eu sper ca să-şi dea seama până la urmă că oamenii sunt nemulţumiţi, pentru că nu au cu ce să-şi întreţină familiile în situaţia în care suntem acum", a mai spus Petre Tancău
Sindicatul nu exclude continuarea protestelor dacă negocierile nu vor duce la o soluție privind creșterea salariilor.
Citește și: Protestele transportatorilor perturbă traficul camioanelor la frontiera României cu Serbia













