Energia regenerabilă a reprezentat aproape jumătate din electricitatea produsă în UE în trimestrul trei din 2025
Energie solară (38,3%) are cea mai mare pondere dintre sursele regenerabile.
Articol de Victor Marin, Publicat: 12 Decembrie 2025, 21:02
Energia regenerabilă a reprezentat 49,3% din electricitatea netă generată în Uniunea Europeană în trimestrul trei al acestui an, în creștere față de nivelul de 47,5% înregistrat în aceeași perioadă din 2024.
Potrivit datelor Eurostat consultate de Agerpres, Danemarca (95,9%), Austria (93,3%) și Estonia (85,6%) au consemnat cele mai ridicate ponderi ale regenerabilelor în producția de electricitate.
În alte state, printre care România, Grecia, Italia, Spania sau Luxemburg, ponderea a variat între 40% și 60%.
Cele mai scăzute niveluri au fost raportate în Malta (16,6%), Cehia (19,7%) și Slovacia (21,1%).
La nivel european, energia solară a avut cea mai mare contribuție în producția de electricitate din surse regenerabile, cu 38,3%, urmată de energia eoliană (30,7%) și hidro (23,3%).
Restul producției a provenit din combustibili regenerabili (7,2%) și energie geotermală (0,5%).
Citește și: Prețul gazelor și energiei electrice folosite, dublat de alte cheltuieli pe facturile lunare













