Sursa ta de încredere

Florin Jianu: IMM-urile au înregistrat pentru prima dată în acest an un spor negativ al angajărilor

Un procent de 86,1% dintre români se aşteaptă ca preţurile să se majoreze în următoarele şase luni, procent în uşoară creştere faţă de nivelul de 84,5% înregistrat în iunie.

Florin Jianu: IMM-urile au înregistrat pentru prima dată în acest an un spor negativ al angajărilor

Articol de Andrei Ilinca, Publicat: 23 Septembrie 2026, 16:01  • Actualizat: 23 Septembrie 2026, 16:01

Numărul persoanelor care au plecat din companii a fost mai mare decât cel al angajărilor, întreprinderile mici și mijlocii înregistrând pentru prima dată în acest an un spor negativ al angajărilor, a declarat, miercuri, preşedintele Consiliului Naţional al IMM-urilor din România, Florin Jianu.

„Avem pentru prima oară în acest an un spor negativ în ceea ce înseamnă angajările. Adică mai mulţi oameni care au plecat din companie decât angajările făcute şi asta, cu siguranţă, contribuie la sentimentul prezentat astăzi. Dacă anii anteriori aveam un spor pozitiv în ceea ce înseamnă angajările, în acest an, foarte multe dintre ele s-au stopat. Oameni care pleacă din companie, am văzut şi rata şomajului care e în creştere, deja cu un punct procentual. Foarte multe contracte de muncă închise sau puse pe hold. Cam aceasta este situaţia în ceea ce înseamnă întreprinderile mici şi mijlocii”, a declarat Florin Jianu, potrivit Agerpres.

El a făcut o paralelă între evoluţia angajărilor din rândul IMM-urilor şi sentimentul economic al populaţiei, subliniind că situaţia de pe piaţa muncii contribuie la percepţia privind evoluţia economiei.

De asemenea, el a declarat că este nevoie de un guvern valid.

„Aş încheia şi eu, sigur, adresând, pentru că avem şi mass media aici, adresând public acelaşi mesaj pe care-l repetăm de câteva luni de zile, anume necesitatea unui guvern valid, pentru că, dacă vorbim de percepţie, de certitudini sau de incertitudini, e cu siguranţă nevoie de un guvern cu puteri depline de negociere, care să ia decizii în ceea ce înseamnă mediul economic, în ceea ce înseamnă mediul social care să transmită încredere şi fac încă o dată apel să decidem o dată să avem un guvern şi să putem să măsurăm în continuare şi să vedem că indexul acesta va fi în creştere în perioada următoare”, a spus Florin Jianu.

86,1% dintre români se aşteaptă ca preţurile să se majoreze

Potrivit ediţiei a doua a Indicelui Sentimentului Economic NewMoney - INSCOP (ISE), un procent de 86,1% dintre români se aşteaptă ca preţurile să se majoreze în următoarele şase luni, procent în uşoară creştere faţă de nivelul de 84,5% înregistrat în iunie.

„Între iunie şi septembrie, Indexul Sentimentului Economic al populaţiei (ISE) se modifică foarte puţin. Nu asistăm la o schimbare de climat, ci la stabilizarea unei stări de neîncredere economică deja instalate. Datele din septembrie şi comparaţia cu cele din iunie 2026 ne arată că intrăm într-o etapă de 'normalizare a incertitudinii economice'. Nu în sensul că oamenii consideră situaţia normală sau acceptabilă, ci că încep să îşi adapteze deciziile la ipoteza că dificultăţile vor persista, exprimând astfel o formă de rezilienţă'”, a explicat Remus Ştefureac, directorul INSCOP Research, într-un comunicat.

ISE urmăreşte periodic percepţiile, aşteptările şi comportamentele economice ale populaţiei, inclusiv evoluţia veniturilor, aşteptările privind veniturile familiei, evoluţia preţurilor, percepţia asupra propriei situaţii economice şi disponibilitatea de a realiza anumite achiziţii sau investiţii.

Cercetarea a fost realizată în perioada 1-7 septembrie 2026, prin interviuri telefonice (CATI), pe un eşantion de 1.100 de persoane, reprezentativ pentru populaţia neinstituţionalizată a României cu vârsta de cel puţin 18 ani. Eroarea maximă admisă este de ±2,95%, la un grad de încredere de 95%.

Citește și: BUCUREȘTI: Peste 1,1 milioane de angajați, în aprilie 2026

Etichete : imm angajati
Economia României, în stagnare
Economie 09 Octombrie 2026, 11:23

Economia României, în stagnare

PIB-ul a scăzut cu 0,6% în primul semestru.

Economia României, în stagnare
Traficul prin Strâmtoarea Ormuz, la cel mai redus nivel din ultimele săptămâni
Economie 09 Octombrie 2026, 07:07

Traficul prin Strâmtoarea Ormuz, la cel mai redus nivel din ultimele săptămâni

7 nave de transport de mărfuri au trecut marți prin strâmtoare, cel mai mic număr înregistrat din 23 iulie, arată datele...

Traficul prin Strâmtoarea Ormuz, la cel mai redus nivel din ultimele săptămâni
Prima turbină pe gaz a noii centrale de la Mintia, aprinsă
Economie 08 Octombrie 2026, 22:18

Prima turbină pe gaz a noii centrale de la Mintia, aprinsă

Unitatea este construită pe amplasamentul fostei termocentrale pe cărbune, printr-o investiție privată de peste 1,2 miliarde...

Prima turbină pe gaz a noii centrale de la Mintia, aprinsă
BNR a menţinut dobânda cheie la 6,50% pe an
Economie 08 Octombrie 2026, 16:47

BNR a menţinut dobânda cheie la 6,50% pe an

Totodată, s-a decis menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,50 la sută pe an şi a ratei...

BNR a menţinut dobânda cheie la 6,50% pe an
ASF: Activele fondurilor de pensii private au crescut cu 39%, la finele lunii iunie
Economie 08 Octombrie 2026, 12:22

ASF: Activele fondurilor de pensii private au crescut cu 39%, la finele lunii iunie

Totodată, numărul total al participanţilor la sistemul de pensii private a urcat la 9,64 milioane.

ASF: Activele fondurilor de pensii private au crescut cu 39%, la finele lunii iunie
România, printre codașele UE la implementarea PNRR
Economie 07 Octombrie 2026, 20:01

România, printre codașele UE la implementarea PNRR

La nivelul UE, reformele și investițiile pe care statele trebuiau să le realizeze pentru a primi banii au fost realizate, în...

România, printre codașele UE la implementarea PNRR
Vânzările globale ale Mercedes, în scădere
Economie 07 Octombrie 2026, 16:41

Vânzările globale ale Mercedes, în scădere

Creșterile din Europa și America de Nord, alături de vânzările record de vehicule electrice cu baterie, nu au fost suficiente...

Vânzările globale ale Mercedes, în scădere
Experta Eugenia Gușilov, la RRA: Îndepărtându-ne de cărbune, trebuia deja să avem operaționale și puse în funcțiune termocentralele pe gaz
Economie 07 Octombrie 2026, 10:04

Experta Eugenia Gușilov, la RRA: Îndepărtându-ne de cărbune, trebuia deja să avem operaționale și puse în funcțiune termocentralele pe gaz

Specialista a avertizat că prețurile ridicate ale energiei electrice și importurile necesare pentru acoperirea consumului, în...

Experta Eugenia Gușilov, la RRA: Îndepărtându-ne de cărbune, trebuia deja să avem operaționale și puse în funcțiune termocentralele pe gaz

Radio România Actualitați

Formula 1: Verstappen câștigă în Singapore, Antonelli, la un pas de titlul mondial

Formula 1: Verstappen câștigă în Singapore, Antonelli, la un pas de titlul mondial

Formula 1: Verstappen câștigă în Singapore, Antonelli, la un pas de titlul mondial
Baschet: U BT Cluj Napoca, prima înfrângere în Liga Adriatică

Baschet: U BT Cluj Napoca, prima înfrângere în Liga Adriatică

Baschet: U BT Cluj Napoca, prima înfrângere în Liga Adriatică
Iași: Șapte sute de pelerini au avut nevoie de îngrijiri medicale

Iași: Șapte sute de pelerini au avut nevoie de îngrijiri medicale

Iași: Șapte sute de pelerini au avut nevoie de îngrijiri medicale
Medicii recomandă vaccinarea antigripală făcută din timp

Medicii recomandă vaccinarea antigripală făcută din timp

Medicii recomandă vaccinarea antigripală făcută din timp