Sursa ta de încredere

Fostul şef al Bentley, la conducerea Aston Martin

Preţurile record pentru modelele de lux au ajutat producătorul auto britanic să îşi reducă pierderile anuale.

Fostul şef al Bentley, la conducerea Aston Martin
Foto: REUTERS | Rebecca Naden

Publicat: 23 Martie 2024, 11:22  • Actualizat: 23 Martie 2024, 11:30

Producătorul britanic de maşini de lux Aston Martin l-a numit în funcţia de director general pe Adrian Hallmark, fostul şef al Bentley, înlocuindu-l pe Amedeo Felisa, relatează agenția Reuters, preluată de Agerpres.

Adrian Hallmark va deveni al treilea director general al Aston Martin de când Lawrence Stroll a preluat producătorul auto, în 2020, achiziţionând o participaţie de peste 20%.

"Când Amedeo a fost numit director general, am discutat cu el implementarea unei noi faze de creştere şi dezvoltare. După doi ani, ne-am respectat promisiunile", a declarat patronul.

"Cred că acum este momentul potrivit să permitem companiei tranziţia spre o nouă conducere", a afirmat şi Amedeo Felisa.

Tot vineri, Bentley a anunţat că Adrian Hallmark, a demisionat la cererea sa şi, totodată, de comun acord.

În februarie, Aston Martin a amânat lansarea primului său vehicul electric din cauza cererii reduse, în condiţiile în care preţurile record pentru modelele de lux au ajutat producătorul auto britanic să îşi reducă pierderile anuale.

Citește și: Ford Craiova va produce, în curând, o mașină electrică

Tarifele carburanților, neschimbate la pompă pentru a 10-a zi la rând
Economie 16 Octombrie 2026, 08:12

Tarifele carburanților, neschimbate la pompă pentru a 10-a zi la rând

Reducerea accizei la motorină a fost prelungită până la 31 octombrie.

Tarifele carburanților, neschimbate la pompă pentru a 10-a zi la rând
Noul consilier al Trezoreriei americane pune sub semnul întrebării prognozele FMI
Economie 16 Octombrie 2026, 05:52

Noul consilier al Trezoreriei americane pune sub semnul întrebării prognozele FMI

Datoria SUA a depășit 40.000 de miliarde de dolari, iar randamentele titlurilor de stat americane pe zece ani s-au menținut...

Noul consilier al Trezoreriei americane pune sub semnul întrebării prognozele FMI
Ministerul Finanţelor prelungește, până la final de octombrie, reducerea accizei la motorină
Economie 15 Octombrie 2026, 14:46

Ministerul Finanţelor prelungește, până la final de octombrie, reducerea accizei la motorină

La pompă, litrul de motorină standard costă în jur de 10,9 lei.

Ministerul Finanţelor prelungește, până la final de octombrie, reducerea accizei la motorină
Senat: Consumatorii prejudiciaţi de utilizarea ROBOR vor fi despăgubiţi
Economie 14 Octombrie 2026, 16:18

Senat: Consumatorii prejudiciaţi de utilizarea ROBOR vor fi despăgubiţi

În termen de maxim 30 de zile de la data depunerii solicitării debitorului, creditorul financiar este obligat să soluţioneze...

Senat: Consumatorii prejudiciaţi de utilizarea ROBOR vor fi despăgubiţi
Aplicația de întâlniri amoroase Bumble, cumpărată pentru 1,3 miliarde de dolari
Economie 13 Octombrie 2026, 21:28

Aplicația de întâlniri amoroase Bumble, cumpărată pentru 1,3 miliarde de dolari

În următorii doi ani, compania a raportat pierderi importante, deși în această perioadă a lucrat la integrarea unor noi...

Aplicația de întâlniri amoroase Bumble, cumpărată pentru 1,3 miliarde de dolari
Cele mai mari scumpiri din septembrie 2026, dezvăluite de INS. Chiriile și carburanții, în top
Economie 13 Octombrie 2026, 10:47

Cele mai mari scumpiri din septembrie 2026, dezvăluite de INS. Chiriile și carburanții, în top

În categoria produselor alimentare, cele mai mari scumpiri au fost înregistrate la cafea, ouă şi ulei comestibil.

Cele mai mari scumpiri din septembrie 2026, dezvăluite de INS. Chiriile și carburanții, în top
INS: Salariul mediu net a scăzut cu 2,3% în august faţă de iulie
Economie 13 Octombrie 2026, 10:10

INS: Salariul mediu net a scăzut cu 2,3% în august faţă de iulie

Conform unei analize a INS, august este a 14-a lună consecutivă de scădere a salariului real.

INS: Salariul mediu net a scăzut cu 2,3% în august faţă de iulie
FMI: România şi Irlanda, singurele economii europene care se vor contracta în acest an
Economie 13 Octombrie 2026, 09:51

FMI: România şi Irlanda, singurele economii europene care se vor contracta în acest an

La nivel general, Europa va înregistra în acest an o creştere economică de 1,4% în 2026 şi un avans de 1,7% în 2027.

FMI: România şi Irlanda, singurele economii europene care se vor contracta în acest an

Radio România Actualitați

Depozitarul Central a fost ţinta unui atac cibernetic

Se ridică temporar restricțiile de trafic pe DN7

Peste 27% din populaţia României este expusă riscului de sărăcie sau excluziune socială

Probă de drum: Renault Captur Eco-G 120, un clasic cu dublă alimentare