Sursa ta de încredere

Ministrul Finanțelor, după întâlnirea cu FMI: A fost o discuție pur tehnică

„Este prioritatea numărul unu pentru oricine vine la guvernare ca România să revină la un deficit de 3%”, a declarat ministrul.

Ministrul Finanțelor, după întâlnirea cu FMI: A fost o discuție pur tehnică

Articol de Andrei Ilinca, Publicat: 04 Februarie 2025, 14:12  • Actualizat: 04 Februarie 2025, 14:12

Ministrul Finanțelor, Taczos Barna, a declarat, marți, că bugetul pe 2025 a fost prezentat echipei Fondului Monetar Internațional (FMI), dar aceasta nu a făcut nicio recomandare.

„Fondul Monetar Internaţional nu ne-a făcut nicio recomandare, este un fake news. Nu am primit nicio recomandare la nicio vizită, de la nimeni. Nu ştiu ce au spus, cine a spus, nu am primit nicio recomandare cu privire la nimeni. Colegii mei au avut o discuţie pur-tehnică la care am prezentat bugetul. Punct”, a precizat ministrul Finanţelor, după dezbaterile pe acţiuni generale în bugetul de stat pe 2025, susţinute în comisiile reunite de buget-finanţe din Parlament.

Întrebat care e pericolul dacă România va ajunge în „junk” (în categoria ţărilor nerecomandate investitorilor n.r.) după ce două agenţii de rating au retrogradat perspectiva României la negativ, ministrul a răspuns: „Sunt convins că România nu va ajunge în junk”.

„Sunt convins că România nu va ajunge în junk. Este un semnal puternic, iar acest semnal puternic a fost recepţionat de Guvern şi de Coaliţia de guvernare şi tocmai de aceea este construit bugetul pe 7%. Tocmai de aceea am fost la ECOFIN săptămâna trecută şi ne-am angajat încă o dată că vom respecta acel calendar de încadrare în 3% în 7 ani. Tocmai de aceea am avut cu Banca Mondială întâlnire, am avut cu investitori întâlnire, să transmitem acest angajament ferm al României: indiferent cine este Guvernul, cine este premierul, cine este ministrul Finanţelor, 7 ani de zile România va respecta acest plan.

Este prioritatea numărul unu pentru oricine vine la guvernare ca România să revină la un deficit de 3%, România să continue investiţiile şi să nu facem revenirea la 3% deficit pe seama investiţiilor tăiate din buget. Acest paralelism poate fi menţinut. Avem fondurile europene care susţin investiţiile şi avem un angajament foarte ferm. Aţi văzut, domnul Bolojan a început deja reducerile de personal la instituţiile conduse de dânsul. Avem şi consilii judeţene unde au început aceste reforme şi avem nevoie de reforme pentru a ţine cheltuielile sub control”, adăugat şeful de la Finanţe.

O misiune a Fondului Monetar Internaţional efectuează o vizită la Bucureşti, în perioada 3-7 februarie, pentru o analiză a ultimelor evoluţii economice şi o actualizare a prognozelor.

Citește și: FMI - România, printre statele europene cu nevoie de o politică monetară strictă

Etichete : buget 2025 fmi finante
Ministerul Finanţelor prelungește, până la final de octombrie, reducerea accizei la motorină
Economie 15 Octombrie 2026, 14:46

Ministerul Finanţelor prelungește, până la final de octombrie, reducerea accizei la motorină

La pompă, litrul de motorină standard costă în jur de 10,9 lei.

Ministerul Finanţelor prelungește, până la final de octombrie, reducerea accizei la motorină
Senat: Consumatorii prejudiciaţi de utilizarea ROBOR vor fi despăgubiţi
Economie 14 Octombrie 2026, 16:18

Senat: Consumatorii prejudiciaţi de utilizarea ROBOR vor fi despăgubiţi

În termen de maxim 30 de zile de la data depunerii solicitării debitorului, creditorul financiar este obligat să soluţioneze...

Senat: Consumatorii prejudiciaţi de utilizarea ROBOR vor fi despăgubiţi
Aplicația de întâlniri amoroase Bumble, cumpărată pentru 1,3 miliarde de dolari
Economie 13 Octombrie 2026, 21:28

Aplicația de întâlniri amoroase Bumble, cumpărată pentru 1,3 miliarde de dolari

În următorii doi ani, compania a raportat pierderi importante, deși în această perioadă a lucrat la integrarea unor noi...

Aplicația de întâlniri amoroase Bumble, cumpărată pentru 1,3 miliarde de dolari
Cele mai mari scumpiri din septembrie 2026, dezvăluite de INS. Chiriile și carburanții, în top
Economie 13 Octombrie 2026, 10:47

Cele mai mari scumpiri din septembrie 2026, dezvăluite de INS. Chiriile și carburanții, în top

În categoria produselor alimentare, cele mai mari scumpiri au fost înregistrate la cafea, ouă şi ulei comestibil.

Cele mai mari scumpiri din septembrie 2026, dezvăluite de INS. Chiriile și carburanții, în top
INS: Salariul mediu net a scăzut cu 2,3% în august faţă de iulie
Economie 13 Octombrie 2026, 10:10

INS: Salariul mediu net a scăzut cu 2,3% în august faţă de iulie

Conform unei analize a INS, august este a 14-a lună consecutivă de scădere a salariului real.

INS: Salariul mediu net a scăzut cu 2,3% în august faţă de iulie
FMI: România şi Irlanda, singurele economii europene care se vor contracta în acest an
Economie 13 Octombrie 2026, 09:51

FMI: România şi Irlanda, singurele economii europene care se vor contracta în acest an

La nivel general, Europa va înregistra în acest an o creştere economică de 1,4% în 2026 şi un avans de 1,7% în 2027.

FMI: România şi Irlanda, singurele economii europene care se vor contracta în acest an
INS: Rata anuală a inflaţiei a crescut în septembrie la 6,61%  
Economie 13 Octombrie 2026, 09:31

INS: Rata anuală a inflaţiei a crescut în septembrie la 6,61%  

Rata inflaţiei de la începutul anului (septembrie 2026 comparativ cu decembrie 2025) a fost 5,4%.

INS: Rata anuală a inflaţiei a crescut în septembrie la 6,61%  
Avertisment al FMI: Economia mondială „ar putea ajunge în curând la limitele rezilienței”
Economie 13 Octombrie 2026, 08:22

Avertisment al FMI: Economia mondială „ar putea ajunge în curând la limitele rezilienței”

Creșterea economică globală a rezistat conflictului din Orientul Mijlociu mai bine decât se anticipase.

Avertisment al FMI: Economia mondială „ar putea ajunge în curând la limitele rezilienței”

Radio România Actualitați

Florin Spătaru: Ar fi dezastruos să creștem taxele

Florin Spătaru: Ar fi dezastruos să creștem taxele

Florin Spătaru: Ar fi dezastruos să creștem taxele
Termoenergetica începe probele pentru furnizarea căldurii în București

Termoenergetica începe probele pentru furnizarea căldurii în București

Termoenergetica începe probele pentru furnizarea căldurii în București
Circulație blocată parțial la Vaslui în urma unui accident

Circulație blocată parțial la Vaslui în urma unui accident

Circulație blocată parțial la Vaslui în urma unui accident
În Italia, tot mai mulți transportatori se arată nemulțumiți de prețurile mari la motorină

În Italia, tot mai mulți transportatori se arată nemulțumiți de prețurile mari la motorină

În Italia, tot mai mulți transportatori se arată nemulțumiți de prețurile mari la motorină