Protest al fermierilor europeni la Strasbourg, în timp ce Parlamentul UE adoptă măsuri de sprijin pentru agricultură
Printre măsurile adoptate se numără şi alocarea de fonduri pentru despăgubirea crescătorilor de animale afectaţi de boli.
Articol de Victor Marin, Publicat: 17 Decembrie 2025, 20:54
Fermieri din mai multe state europene au protestat, miercuri, la Strasbourg, unde este reunit Parlamentul European, exprimându-şi nemulţumirea faţă de acordul de liber schimb dintre Uniunea Europeană şi blocul sud-american Mercosur.
Agricultorii au ieşit în stradă cu utilaje grele, susţinând că acordul ar permite intrarea pe piaţa europeană a unor produse agricole care ar crea concurenţă neloială pentru producătorii din UE.
În paralel cu protestul, Parlamentul European a aprobat o serie de măsuri menite să ofere mai multă flexibilitate fermierilor şi să sprijine în special micii producători.
Potrivit Radio România Actualități, eurodeputaţii au votat noi norme care prevăd creşterea sprijinului financiar anual pentru fermele mici, de până la 3.000 de euro, faţă de 2.500 de euro, cât propusese iniţial Comisia Europeană.
Printre măsurile adoptate se numără şi alocarea de fonduri pentru despăgubirea crescătorilor de animale afectaţi de boli, în contextul lipsei unor soluţii de vaccinare pentru toate tipurile de afecţiuni.
De asemenea, începând de anul viitor, terenurile arabile îşi vor păstra această clasificare chiar dacă nu au fost lucrate, măsură care urmăreşte conservarea biodiversităţii şi reducerea costurilor pentru fermieri.
Totodată, controalele vor fi simplificate, astfel încât fermierii să nu mai fie supuşi mai multor inspecţii oficiale într-un singur an.
Acordul provizoriu adoptat de Parlamentul European urmează să fie aprobat oficial de Consiliul UE şi va intra în vigoare la o zi după publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Citește și: Rusia vrea să cultive banane şi alte fructe tropicale













