Sursa ta de încredere

FRF: Regula "5+6", adoptată în fotbalul românesc

Din sezonul 2025-2026, echipele din Liga 1 au obligația să folosească efectiv, pe toată durata jocurilor minimum 6 jucători formați la nivel național, eligibili pentru echipa națională (dintre aceștia minimum un jucător U21).

FRF: Regula "5+6", adoptată în fotbalul românesc
Foto: FRF

Publicat: 31 Ianuarie 2024, 10:03  • Actualizat: 31 Ianuarie 2024, 10:23

Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal anunță aprobarea regulii "5+6".

Începând cu sezonul 2024-2025, echipele care beneficiază de sume cu titlu de plăți de solidaritate din partea UEFA (cluburi din Liga 1 și Liga 2 ale căror academii de copii și juniori au fost clasate în primele 20 de academii în procesul de clasificare) au obligația să folosească efectiv, pe toată durata jocurilor minimum 5 jucători formați la nivel național, eligibili pentru echipa națională (dintre aceștia minimum un jucător U21, la nivelul Ligii 1).

În situația nerespectării regulii, clubul în culpă va fi sancționat cu o penalitate egală cu valoarea sumei reprezentând plata de solidaritate UEFA, potrivit FRF.

Sumele obținute ca urmare a aplicării eventualelor sancțiuni vor fi împărțite în mod egal primelor 3 cel mai bine situate echipe în clasamentul Ligii 1 care au îndeplinit condiția privind numărul minim de jucători formați la nivel național, eligibili pentru echipa națională, și ale căror academii se regăsesc în lista primelor 20 de academii ale cluburilor profesioniste conform clasificării academiilor de copii și juniori.

Din sezonul 2025-2026, echipele din Liga 1 au obligația să folosească efectiv, pe toată durata jocurilor minimum 6 jucători formați la nivel național, eligibili pentru echipa națională (dintre aceștia minimum un jucător U21).

În situația nerespectării condiției de mai sus (indiferent de numărul de meciuri la care aceasta nu este respectată), clubul în culpă va fi sancționat cu o penalitate egală cu valoarea sumei reprezentând plata de solidaritate UEFA ce revine unui club în anul respectiv. Pentru evitarea oricărui dubiu, sancțiunea se va aplica cluburilor participante în Liga 1 în culpă, indiferent dacă sunt sau nu îndreptățite să primească sume cu titlu de plată de solidaritate din partea UEFA.

Sumele obținute ca urmare a aplicării sancțiunii mai sus amintite vor fi împărțite în mod egal primelor 3 cel mai bine situate echipe în clasamentul Ligii 1 care au îndeplinit condiția mai sus amintită cu privire la utilizarea numărului minim de jucători formați la nivel național, eligibili pentru echipa națională, și ale căror academii se regăsesc în lista primelor 20 de academii ale cluburilor profesioniste conform clasificării academiilor de copii și juniori.

Pentru evitarea oricărei neclarități, sancțiunea pentru neutilizarea unui jucător U21 format la nivel național, eligibil pentru echipa națională pe întreaga durată a unui joc din cadrul Ligii 1 nu se modifică, respectiv clubul în culpă urmând a fi sancționat cu pierderea jocului prin forfait.

De asemenea, pentru evitarea oricărui dubiu, vor fi considerați ca fiind formați la nivel național și jucătorii de naționalitate română, indiferent de data legitimării la un club din România și/sau de durata participării la competițiile fotbalistice din România.

Etichete : frf regula 5+6
Debutantă în Liga Campionilor, echipa azeră FK Sabah a obținut prima sa victorie
Sport 13 Octombrie 2026, 23:53

Debutantă în Liga Campionilor, echipa azeră FK Sabah a obținut prima sa victorie

Campioana Azerbaidjanului a trecut 2-0 de Slavia Praga, din Cehia

Debutantă în Liga Campionilor, echipa azeră FK Sabah a obținut prima sa victorie
Gheorghe Hagi: Voi pleca atunci când o să cred eu. E un început greu
Sport 04 Octombrie 2026, 14:04

Gheorghe Hagi: Voi pleca atunci când o să cred eu. E un început greu

„Ne pare rău că este un început dificil şi trebuie să reacţionăm. Acum avem doar acest meci în faţă şi trebuie să vedem ce...

Gheorghe Hagi: Voi pleca atunci când o să cred eu. E un început greu
Liga Națiunilor: România, învinsă cu 6-0 de Polonia la Varșovia
Sport 03 Octombrie 2026, 00:14

Liga Națiunilor: România, învinsă cu 6-0 de Polonia la Varșovia

Partida s-a complicat pentru tricolori în minutul 22, când Radu Drăgușin a fost eliminat.

Liga Națiunilor: România, învinsă cu 6-0 de Polonia la Varșovia
Liga Națiunilor: Lotul României pentru meciul din Polonia
Sport 01 Octombrie 2026, 17:34

Liga Națiunilor: Lotul României pentru meciul din Polonia

Meciul de la Varșovia se va disputa vineri, de la ora 21:45, fiind transmis în direct de Radio România Actualități și în...

Liga Națiunilor: Lotul României pentru meciul din Polonia
Euro 2032: Italia a selecționat 14 stadioane pentru găzduirea turneului european
Sport 01 Octombrie 2026, 10:34

Euro 2032: Italia a selecționat 14 stadioane pentru găzduirea turneului european

„EURO 2032 este programat şi va avea loc, e o certitudine. Sper că infrastructura (italiană) va fi pregătită. Dacă nu va fi,...

Euro 2032: Italia a selecționat 14 stadioane pentru găzduirea turneului european
Clubul de fotbal Manchester City, găsit vinovat de încălcări financiare grave în perioada 2009-2018
Sport 29 Septembrie 2026, 21:00

Clubul de fotbal Manchester City, găsit vinovat de încălcări financiare grave în perioada 2009-2018

Acuzațiile se referă, în principal, la faptul că Manchester City a prezentat date financiare false, care i-au permis să...

Clubul de fotbal Manchester City, găsit vinovat de încălcări financiare grave în perioada 2009-2018
Cupa Davis: Portugalia, adversara României din play-off-ul Grupei Mondiale I
Sport 29 Septembrie 2026, 20:00

Cupa Davis: Portugalia, adversara României din play-off-ul Grupei Mondiale I

Confruntarea se va disputa în Portugalia, în perioada 5-7 februarie 2027.

Cupa Davis: Portugalia, adversara României din play-off-ul Grupei Mondiale I
„Tricolorii”, la a doua înfrângere în noul sezon al Ligii Națiunilor: 2-4 cu Bosnia-Herțegovina
Sport 29 Septembrie 2026, 00:36

„Tricolorii”, la a doua înfrângere în noul sezon al Ligii Națiunilor: 2-4 cu Bosnia-Herțegovina

Elevii lui Gheorghe Hagi au plătit pentru erorile defensive și rămân fără niciun punct după primele două meciuri ale campaniei.

„Tricolorii”, la a doua înfrângere în noul sezon al Ligii Națiunilor: 2-4 cu Bosnia-Herțegovina

Radio România Actualitați

Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Producţia naţională de autovehicule este în scădere
Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu
APIA începe plata avansurilor pentru fermieri

APIA începe plata avansurilor pentru fermieri

APIA începe plata avansurilor pentru fermieri
Noua centrală pe gaze de la Mintia a livrat primul MWh de energie electrică în reţeaua naţională

Noua centrală pe gaze de la Mintia a livrat primul MWh de energie electrică în reţeaua naţională

Noua centrală pe gaze de la Mintia a livrat primul MWh de energie electrică în reţeaua naţională