JO Paris 2024: Echipa feminină de gimnastică artistică a României a terminat pe locul 7
Medalia de aur a fost câștigată de Statele Unite.
Articol de Victor Marin, Publicat: 30 Iulie 2024, 21:41
Echipa feminină de gimnastică artistică a Statelor Unite a cucerit medaliile de aur la Jocurile Olimpice de la Paris, marţi seara, în timp ce România s-a clasat pe locul 7.
Podiumul a fost completat de echipele Italiei și Braziliei. Pentru Brazilia, a fost prima medalia olimplică obținută la această probă.
România nu mai participase cu echipa feminină de gimnastică artistică la Jocurile Olimpice din 2012, când obţinea medalia de bronz, relatează Agerpres.
În finalele pe aparate s-au calificat Sabrina Voinea (bârnă şi sol), Ana Maria Bărbosu şi Amalia Ghigoarţă (individual-compus) și Ana Maria Bărbosu (sol). Tricolorele vor evolua în zilele următoare.
Citește și: Maria Olaru, fosta gimnastă olimpică, primește titlul de cetățean de onoare al Timișoarei













