Sursa ta de încredere

JO Paris 2024. Mama gimnastei Sabrina Maneca-Voinea vrea să facă o contestație la TAS

„Eu am peste 100 de imagini în telefon, prin care vom demonstra că nu avea de ce să îşi ia penalizarea asta de 0,1”, susține mama și antrenoarea gimnastei.

JO Paris 2024. Mama gimnastei Sabrina Maneca-Voinea vrea să facă o contestație la TAS
Foto: Facebook/ Camelia Voinea

Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 06 August 2024, 15:55  • Actualizat: 06 August 2024, 15:54

Fosta gimnastă Camelia Voinea, mama şi antrenoarea gimnastei Sabrinei Maneca-Voinea, a declarat marţi, 6 august, că are de gând să facă o contestație la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS).

Antrenoarea susține că decizia arbitrelor din finala de la sol de luni, 5 august, a făcut ca fiica sa să piardă medalia de bronz.

La proba de la sol din concursul de gimnastică artistică din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, Ana Maria Bărbosu s-a clasat pe locul patru, în timp ce Sabrina Maneca-Voinea s-a clasat pe cinci.

Ana Maria Bărbosu a fost pentru câteva zeci de secunde medaliată cu bronz, însă gimnasta americană Jordan Chiles a depus contestaţie şi i-a fosst mărită nota de la 13,666 la 13,766, astfel că a terminat pe poziţia a treia.

La rândul ei, Sabrina Maneca-Voinea a făcut contestaţie pentru nota primită (13,700), dar aceasta a fost respinsă. Medalia de aur a fost cucerită de brazilianca Rebeca Andrade, notată cu 14,166, în timp ce argintul a revenit americancei Simone Biles (14,133).

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român a precizat că Sabrina Voinea a fost depunctată cu o zecime pentru că ar fi plecat într-o linie acrobatică cu călcâiul în afara liniei. „Imaginile video şi foto infirmă această teorie”, a precizat COSR.

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a trimis luni o scrisoare de protest către Federaţia Internaţională de Gimnastică, adresată direct preşedintelui Morinari Watanabe, pentru reanalizarea contestaţiei exerciţiului din finala la sol al Sabrinei Maneca-Voinea.

Mama gimnastei Sabrina Maneca-Voinea vrea să recupereze medalia

Camelia Voinea a declarat că vrea să se adreseze Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS), susținând că fiica sa a fost nedreptățită. Fosta gimnastă a precizat că speră să recupereze medalia de bronz pe care ar fi meritat-o fiica ei.

„Vrem să mergem şi la TAS, şi la Protecţia copilului, la tot ce înseamnă dreptate, pentru că este un copil care a fost nedreptăţit. O să ajung şi la psiholog, pentru că nu mi se pare normal să dai într-un copil de 17 ani care doreşte să aducă României şi gimnasticii româneşti rezultate şi să muncească pentru România şi să nu fie răsplătită ca atare.

Eu am peste 100 de imagini în telefon, prin care vom demonstra că nu avea de ce să îşi ia penalizarea asta de 0,1. Şi aceeaşi anchetă au făcut-o şi americanii. Mihai Covaliu şi Nadia Comăneci sunt alături de noi şi le mulţumesc pentru ajutor, pentru că sunt alături de sportul românesc, sunt nişte oameni demni.

Aseară am crezut că nu avem şanse să recuperăm medalia, dar dimineaţă am început să sper, pentru că s-a făcut expertiză la NBC şi peste tot. Probabil că şi COSR va face plângere către TAS, nu stăm, ne dorim ca această medalie să revină României, pentru că acolo este locul ei, la gâtul Sabrinei. Cu acea zecime este clar că acea medalie ar fi revenit Sabrinei”, a declarat Camelia Voinea, potrivit Agerpres.

De asemenea, antrenoarea a spus că reprezentanţii Federaţiei Române de Gimnastică au încercat luni să conteste nota gimnastei Jordan Chiles, ceea ce nu este permis.

„Din partea FRG s-au făcut mai multe eforturi pentru a contesta nota americancei şi sub nicio formă nu se admite aşa ceva. Nu se poate depune contestaţie pentru altă sportivă. Nu este normal. Nimeni nu spune despre zecimea pierdută de Sabrina, care o punea pe podium. Şi din asta cred că aţi înţeles totul”, a adăugat ea.

Mama gimnastei, pe punctul de a chema ambulanța pentru fiica ei

Totodată, antrenoarea a spus că în noaptea de după finală a fost pe punctul de a chema ambulanța pentru fiica ei, având în vedere starea sportivei, care era dezamăgită de pierderea medaliei de bronz.

„A fost o noapte albă, nu doar pentru mine, ci şi pentru Sabrina. Am fost la un pas de a chema salvarea pe la 2:30 noaptea, după frisoane, plânsete, pentru că ea ştia clar că această medalie trebuia să fie a ei. Deci, nu mă las, mă voi lupta cu ei până la capăt. Pentru dreptate şi adevăr voi lupta până la sfârşit.

Eu vreau să i se dea dreptate Sabrinei şi după aceea tot eu voi face un comunicat, pentru că probabil gândurile Sabrinei sunt de a continua gimnastica. Eu nu am apucat să vorbesc cu ea la concret, pentru că am fost foarte supărată şi foarte tristă.

Ea atâta a apucat să îmi spună aseară: Mami, eu mă las de gimnastică dacă nu voi avea continuitate, pentru că tot ceea ce ştiu, ştiu doar de la tine”, a mai spus antrenoarea şi mama gimnastei.

De altfel, Camelia Voinea a anunțat retragerea gimnastei Sabrinei Maneca-Voinea după ce sportiva nu a obţinut o medalie la sol, luni, la Jocurile Olimpice de la Paris.

„Sabrina nu a ieşit din covor la nicio linie acrobatică, sunt toate aici, merita medalie! Noi astăzi aici am întrerupt gimnastica, pentru drepturile noastre nu se zbate nimeni! Vă iubim infinit pe toţi cei care ne-aţi susţinut. Atât am putut suporta!” a scris Camelia Voinea pe Facebook.

Ultima medalie olimpică la gimnastică pentru România, în 2012

România nu a mai obţinut o medalie olimpică la gimnastică artistică din 2012 (Londra), când Sandra Izbaşa câştiga aurul la sărituri, Cătălina Ponor cucerea argintul la sol, iar echipa feminină a României lua bronz.

Echipa feminină de gimnastică a României a revenit după 12 ani la Jocurile Olimpice cu prilejul acestei ediţii. Tricolorele s-au clasat pe locul 7 în finala pe echipe, Ana Maria Bărbosu pe 17, iar Amalia Ghigoarţă pe 22 la individual compus, Sabrina Maneca-Voinea pe 8 la bârnă şi pe 5 la sol, iar Ana Bărbosu pe 4 la sol.

Evoluția tricolorilor la Jocurile Olimpice este relatată de echipa Radio România Actualități trimisă special la Paris, formată din jurnaliștii Catrinel Oprișiu, Bogdan Predescu, Robert Șișcă, Gabi Bucur și Zoltan Szep.

Citește și: România a coborât pe locul 15 în clasamentul pe medalii

Debutantă în Liga Campionilor, echipa azeră FK Sabah a obținut prima sa victorie
Sport 13 Octombrie 2026, 23:53

Debutantă în Liga Campionilor, echipa azeră FK Sabah a obținut prima sa victorie

Campioana Azerbaidjanului a trecut 2-0 de Slavia Praga, din Cehia

Debutantă în Liga Campionilor, echipa azeră FK Sabah a obținut prima sa victorie
Gheorghe Hagi: Voi pleca atunci când o să cred eu. E un început greu
Sport 04 Octombrie 2026, 14:04

Gheorghe Hagi: Voi pleca atunci când o să cred eu. E un început greu

„Ne pare rău că este un început dificil şi trebuie să reacţionăm. Acum avem doar acest meci în faţă şi trebuie să vedem ce...

Gheorghe Hagi: Voi pleca atunci când o să cred eu. E un început greu
Liga Națiunilor: România, învinsă cu 6-0 de Polonia la Varșovia
Sport 03 Octombrie 2026, 00:14

Liga Națiunilor: România, învinsă cu 6-0 de Polonia la Varșovia

Partida s-a complicat pentru tricolori în minutul 22, când Radu Drăgușin a fost eliminat.

Liga Națiunilor: România, învinsă cu 6-0 de Polonia la Varșovia
Liga Națiunilor: Lotul României pentru meciul din Polonia
Sport 01 Octombrie 2026, 17:34

Liga Națiunilor: Lotul României pentru meciul din Polonia

Meciul de la Varșovia se va disputa vineri, de la ora 21:45, fiind transmis în direct de Radio România Actualități și în...

Liga Națiunilor: Lotul României pentru meciul din Polonia
Euro 2032: Italia a selecționat 14 stadioane pentru găzduirea turneului european
Sport 01 Octombrie 2026, 10:34

Euro 2032: Italia a selecționat 14 stadioane pentru găzduirea turneului european

„EURO 2032 este programat şi va avea loc, e o certitudine. Sper că infrastructura (italiană) va fi pregătită. Dacă nu va fi,...

Euro 2032: Italia a selecționat 14 stadioane pentru găzduirea turneului european
Clubul de fotbal Manchester City, găsit vinovat de încălcări financiare grave în perioada 2009-2018
Sport 29 Septembrie 2026, 21:00

Clubul de fotbal Manchester City, găsit vinovat de încălcări financiare grave în perioada 2009-2018

Acuzațiile se referă, în principal, la faptul că Manchester City a prezentat date financiare false, care i-au permis să...

Clubul de fotbal Manchester City, găsit vinovat de încălcări financiare grave în perioada 2009-2018
Cupa Davis: Portugalia, adversara României din play-off-ul Grupei Mondiale I
Sport 29 Septembrie 2026, 20:00

Cupa Davis: Portugalia, adversara României din play-off-ul Grupei Mondiale I

Confruntarea se va disputa în Portugalia, în perioada 5-7 februarie 2027.

Cupa Davis: Portugalia, adversara României din play-off-ul Grupei Mondiale I
„Tricolorii”, la a doua înfrângere în noul sezon al Ligii Națiunilor: 2-4 cu Bosnia-Herțegovina
Sport 29 Septembrie 2026, 00:36

„Tricolorii”, la a doua înfrângere în noul sezon al Ligii Națiunilor: 2-4 cu Bosnia-Herțegovina

Elevii lui Gheorghe Hagi au plătit pentru erorile defensive și rămân fără niciun punct după primele două meciuri ale campaniei.

„Tricolorii”, la a doua înfrângere în noul sezon al Ligii Națiunilor: 2-4 cu Bosnia-Herțegovina

Radio România Actualitați

România, ţara cu cea mai mare inflaţie din UE, 6,5%, în luna septembrie

România, ţara cu cea mai mare inflaţie din UE, 6,5%, în luna septembrie

România, ţara cu cea mai mare inflaţie din UE, 6,5%, în luna septembrie
O persoană a murit și alte șase au fost rănite într-un grav accident produs la Craiova

O persoană a murit și alte șase au fost rănite într-un grav accident produs la Craiova

O persoană a murit și alte șase au fost rănite într-un grav accident produs la Craiova
Guvernul interimar discută două memorandumuri privind energia nucleară şi inteligenţa artificială

Guvernul interimar discută două memorandumuri privind energia nucleară şi inteligenţa artificială

Guvernul interimar discută două memorandumuri privind energia nucleară şi inteligenţa artificială
UE exclude ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei până la oprirea războiului din Ucraina

UE exclude ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei până la oprirea războiului din Ucraina

UE exclude ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei până la oprirea războiului din Ucraina