Sursa ta de încredere

Neil Lennon, pe banca tehnică a Rapidului

În vârstă de 52 de ani, tehnicianul are o carieră impresionantă și o experiență vastă.

Neil Lennon, pe banca tehnică a Rapidului

Articol de Andrei Enache, Publicat: 20 Mai 2024, 15:28  • Actualizat: 20 Mai 2024, 15:42

Nord-irlandezul Neil Lennon este, de luni, noul antrenor al FC Rapid.

Anunțul a fost făcut de clubul din Giulești.

Fostul căpitan al naționalei nord-irlandeze a semnat un contract pe două sezoane, până în vara anului 2026.

În vârstă de 52 de ani, tehnicianul are o carieră impresionantă.

FC Rapid a încheiat actualul sezon al Superligii pe locul 6.

"La început, am vorbit cu domnul Șucu și cu Daniel Sandu, am purtat discuții ample cu ei. Apoi, ne-am reîntâlnit în urmă cu câteva săptămâni și am fost foarte impresionat de proiectul pe care mi l-au prezentat. Am fost foarte impresionat de domnul Șucu, este un om foarte puternic, foarte inteligent, un om cu principii. A fost impresionant pentru mine. Apoi, vorbind și cu Daniel, a fost o decizie simplă pentru mine. Sunt foarte bucurors să fiu aici, știu că Rapid este un nume foarte important în istoria fotbalului românesc. Este o oportunitate pentru mine", a declarat Neil Lennon.

"Sper să creez o conexiune puternică între mine și suporteri, dar acest lucru vine odată cu obținerea rezultatelor pozitive și cu a face performanța. Este responsabilitatea mea. Știu că sunt suporteri foarte pasionați, care iubesc clubul. Sunt asemănători fanilor lui Celtic. Îmi doresc să facem performanță, acesta este obiectivul meu principal.

Sper să întâlnesc curând suporterii și voi face tot ce este posibil pentru a face performanță cu Rapid”, a adăugat Neil pentru FC Rapid.

"Mă mulțumește faptul că domnul Neill Lennon, o legendă în Marea Britanie, atât ca jucător, cât și ca antrenor, se alătură proiectului nostru. Luând în considerare cariera sa, este cel mai titrat specialist străin venit să antreneze în România.

Dânsul vine dintr-o cultură fotbalistică, cea anglo-saxonă, bazată pe seriozitate, pe muncă, pe reușită. Cultură în care deciziile, odată luate, nu mai sunt comentate sau negociate, ci pur și simplu sunt implementate.

Un antrenor cu rezultate excepționale, experimentat, dar încă tânăr, energic, foarte autoritar, un lider adevărat. Și, în plus față de toate, un antrenor care poate lua decizii echilibrate, fără să vină în spate cu un bagaj de antipatii sau de preferințe subiective în ceea ce privește lotul", a spus principalul finanțator al Rapidului, Dan Șucu.

"Sunt convins că nu vom mai avea jucători care să-și manifeste rapidismul la 3 noaptea din discotecă sau de pe pârtiile de schi, sau care să se prezinte la echipă cu kilograme în plus față de greutatea optimă. Sunt, de asemenea, convins că, în sezonul viitor, pregătirea fizică, implicarea și determinarea în teren a echipei noastre vor fi la un nivel net crescut față de stagiunea abia încheiată.

Ne-am fi dorit să avem puterea financiară de a-i oferi un salariu pe măsura celui apărut în presă, dar, momentan, nu suntem la acel nivel. Vrem să ajungem acolo în următorii ani și putem să o facem doar pe baza unor performanțe sportive foarte bune.

Domnul Lennon va fi ajutat în noul sezon și de un club RAPID mai puternic! Pe baza evaluărilor făcute împreună cu domnul Mircea Lucescu, căruia îi mulțumesc în mod special, vom continua investițiile în infrastructură, vom reforma în totalitate zona medicală (refacere, recuperare, nutriție) și, normal, vom continua investițiile în jucători valoroși, cu mentalitate de învingători.

Sunt multe lucruri care vor fi schimbate în bine, dar prefer să îi las să vorbească despre ele pe colegii responsabili de implementarea lor!”, a adăugat el.

Palmaresul lui Neil Lennon ca antrenor:

  • De cinci ori campion al Scoției cu Celtic Glasgow (2012, 2013, 2014, 2019, 2020)
  • A câștigat Cupa Scoției de patru ori, cu Celtic (2011, 2013, 2019, 2020)
  • A triumfat în Cupa Ligii Scoției (2020)
  • A câștigat liga secundă scoțiană cu Hibernian FC (2017)
  • A reușit să își treacă în palmares Cupa Ciprului, cu Omonia Nicosia (2022)
  • A fost numit de trei ori Antrenorul anului în Scoția (2012, 2013, 2020)
  • A obținut o victorie istorică împotriva Barcelonei (2-1), în grupele Champions League (2012)
  • L-a adus pe Virgil van Dijk de la Groningen la Celtic (2013), pentru 2 milioane de euro
  • A reușit să califice Celtic în optimile UEFA Champions League în 2012-2013
  • S-a calificat cu Omonia Nicosia în grupele Europa League, după ce a eliminat Gent (4-0), având evoluții bune cu Manchester United și Real Sociedad

Palmaresul lui Neil Lennon ca jucător:

  • A jucat la Glenavon, Crewe Alexandra, Manchester City, Leicester City, Celtic Glasgow, Nottingham Forest, Wycombe Wanderers
  • A câștigat campionatul Scoției (de 5 ori), Cupa Scoției (de 4 ori), Cupa Ligii Scoției (de 2 ori), și a fost finalist al Cupei UEFA (2003)
  • Are este 300 de apariții pentru Celtic FC
  • Are 40 de selecții în echipa națională a Irlandei de Nord, pentru care a marcat două goluri, fiind și căpitan
Debutantă în Liga Campionilor, echipa azeră FK Sabah a obținut prima sa victorie
Sport 13 Octombrie 2026, 23:53

Debutantă în Liga Campionilor, echipa azeră FK Sabah a obținut prima sa victorie

Campioana Azerbaidjanului a trecut 2-0 de Slavia Praga, din Cehia

Debutantă în Liga Campionilor, echipa azeră FK Sabah a obținut prima sa victorie
Gheorghe Hagi: Voi pleca atunci când o să cred eu. E un început greu
Sport 04 Octombrie 2026, 14:04

Gheorghe Hagi: Voi pleca atunci când o să cred eu. E un început greu

„Ne pare rău că este un început dificil şi trebuie să reacţionăm. Acum avem doar acest meci în faţă şi trebuie să vedem ce...

Gheorghe Hagi: Voi pleca atunci când o să cred eu. E un început greu
Liga Națiunilor: România, învinsă cu 6-0 de Polonia la Varșovia
Sport 03 Octombrie 2026, 00:14

Liga Națiunilor: România, învinsă cu 6-0 de Polonia la Varșovia

Partida s-a complicat pentru tricolori în minutul 22, când Radu Drăgușin a fost eliminat.

Liga Națiunilor: România, învinsă cu 6-0 de Polonia la Varșovia
Liga Națiunilor: Lotul României pentru meciul din Polonia
Sport 01 Octombrie 2026, 17:34

Liga Națiunilor: Lotul României pentru meciul din Polonia

Meciul de la Varșovia se va disputa vineri, de la ora 21:45, fiind transmis în direct de Radio România Actualități și în...

Liga Națiunilor: Lotul României pentru meciul din Polonia
Euro 2032: Italia a selecționat 14 stadioane pentru găzduirea turneului european
Sport 01 Octombrie 2026, 10:34

Euro 2032: Italia a selecționat 14 stadioane pentru găzduirea turneului european

„EURO 2032 este programat şi va avea loc, e o certitudine. Sper că infrastructura (italiană) va fi pregătită. Dacă nu va fi,...

Euro 2032: Italia a selecționat 14 stadioane pentru găzduirea turneului european
Clubul de fotbal Manchester City, găsit vinovat de încălcări financiare grave în perioada 2009-2018
Sport 29 Septembrie 2026, 21:00

Clubul de fotbal Manchester City, găsit vinovat de încălcări financiare grave în perioada 2009-2018

Acuzațiile se referă, în principal, la faptul că Manchester City a prezentat date financiare false, care i-au permis să...

Clubul de fotbal Manchester City, găsit vinovat de încălcări financiare grave în perioada 2009-2018
Cupa Davis: Portugalia, adversara României din play-off-ul Grupei Mondiale I
Sport 29 Septembrie 2026, 20:00

Cupa Davis: Portugalia, adversara României din play-off-ul Grupei Mondiale I

Confruntarea se va disputa în Portugalia, în perioada 5-7 februarie 2027.

Cupa Davis: Portugalia, adversara României din play-off-ul Grupei Mondiale I
„Tricolorii”, la a doua înfrângere în noul sezon al Ligii Națiunilor: 2-4 cu Bosnia-Herțegovina
Sport 29 Septembrie 2026, 00:36

„Tricolorii”, la a doua înfrângere în noul sezon al Ligii Națiunilor: 2-4 cu Bosnia-Herțegovina

Elevii lui Gheorghe Hagi au plătit pentru erorile defensive și rămân fără niciun punct după primele două meciuri ale campaniei.

„Tricolorii”, la a doua înfrângere în noul sezon al Ligii Națiunilor: 2-4 cu Bosnia-Herțegovina

Radio România Actualitați

UE exclude ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei până la oprirea războiului din Ucraina

UE exclude ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei până la oprirea războiului din Ucraina

UE exclude ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei până la oprirea războiului din Ucraina
Consiliul Barourilor din Europa cere Guvernului român plata restanțelor pentru avocaţi

Consiliul Barourilor din Europa cere Guvernului român plata restanțelor pentru avocaţi

Consiliul Barourilor din Europa cere Guvernului român plata restanțelor pentru avocaţi
Depozitarul Central anunță că a fost ținta unui atac cibernetic

Depozitarul Central anunță că a fost ținta unui atac cibernetic

Depozitarul Central anunță că a fost ținta unui atac cibernetic
Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor