Sursa ta de încredere

Polo pe apă: Învinsă de SUA, România termină pe locul 10 la Campionatul Mondial

Americanii au dominat jocul şi s-au desprins încă din primul sfert.

Polo pe apă: Învinsă de SUA, România termină pe locul 10 la Campionatul Mondial
Foto: Facebook | Federația Română de Polo

Publicat: 15 Februarie 2024, 15:23

Naţionala masculină a României s-a clasat pe locul al 10-lea la Campionatul Mondial de polo pe apă de la Doha, după ce a fost învinsă, joi, de formaţia Statelor Unite cu scorul de 13-9 (5-2, 2-2, 3-4, 3-1).

Potrivit Agerpres, tricolorii au deschis scorul, dar americanii au dominat jocul şi s-au desprins încă din primul sfert, la finalul căruia conduceau cu 5-2.

România a reuşit să se apropie la un gol (4-5), dar în rest echipa SUA a păstrat un avantaj de minim două goluri pe tabelă, câştigând fără emoţii, cu 13-9.

Pentru echipa antrenată de Bogdan Rath au marcat Vlad Georgescu (4 goluri), David Belenyesi (2), Andrei Ţepeluş (1), Andrei Prioteasa (1) şi Silvian Colodrovschi (1).

Cea mai bună clasare a României la Campionatul Mondial este locul 5 (1975), dar precedenta sa participare datează din 2013 (locul 13).

Franţa, Ungaria, Grecia, Spania, Japonia, SUA, Australia şi Africa de Sud erau deja calificate la JO 2024. Primele patru clasate la Mondial, care nu sunt deja calificate la Jocurile Olimpice din 2024, Serbia, Muntenegru, Croaţia şi Italia au obţinut biletele pentru Paris.

Superliga: Ioan Ovidiu Sabău, numit antrenor principal la Farul Constanța
Sport 05 Iunie 2026, 21:54

Superliga: Ioan Ovidiu Sabău, numit antrenor principal la Farul Constanța

Săbău îl înlocuiește pe Flavius Stoican, care a salvat in extremis echipa de la retrogradare.

Superliga: Ioan Ovidiu Sabău, numit antrenor principal la Farul Constanța
Volei feminin: România învinge Letonia cu 3-2, în primul meci din Liga Europeană
Sport 05 Iunie 2026, 21:09

Volei feminin: România învinge Letonia cu 3-2, în primul meci din Liga Europeană

"Tricolorele" vor juca următorul meci în compania Israelului.

Volei feminin: România învinge Letonia cu 3-2, în primul meci din Liga Europeană
Baschet masculin: Al șaselea titlu consecutiv pentru U-BT Cluj-Napoca
Sport 03 Iunie 2026, 21:50

Baschet masculin: Al șaselea titlu consecutiv pentru U-BT Cluj-Napoca

În acest sezon, clujenii au mai câștigat Cupa României și Supercupa României.

Baschet masculin: Al șaselea titlu consecutiv pentru U-BT Cluj-Napoca
CM 2026: Cele 48 de echipe au transmis loturile finale către FIFA
Sport 03 Iunie 2026, 11:21

CM 2026: Cele 48 de echipe au transmis loturile finale către FIFA

La turneul final se vor juca un număr record de 104 meciuri, cu finala prevăzută în data de 19 iulie, pe MetLife Stadium din...

CM 2026: Cele 48 de echipe au transmis loturile finale către FIFA
Fotbal: Georgia - România, 1-1 într-un meci amical
Sport 02 Iunie 2026, 22:00

Fotbal: Georgia - România, 1-1 într-un meci amical

Partida a marcat debutul celui de-al doilea mandat al selecţionerului Gheorghe Hagi.

Fotbal: Georgia - România, 1-1 într-un meci amical
Tenis feminin: Sorana Cîrstea, eliminată în optimile turneului de la Roland-Garros
Sport 02 Iunie 2026, 18:27

Tenis feminin: Sorana Cîrstea, eliminată în optimile turneului de la Roland-Garros

Cîrstea a fost învinsă de rusoaica Mirra Andreeva în mai puțin de o oră.

Tenis feminin: Sorana Cîrstea, eliminată în optimile turneului de la Roland-Garros
PSG rămâne regina fotbalului european
Sport 30 Mai 2026, 22:19

PSG rămâne regina fotbalului european

La loviturile de departajare, jucătorii campioanei Franței au gestionat mai bine presiunea și au obținut victoria care le...

PSG rămâne regina fotbalului european
Tenis feminin: Sorana Cîrstea, calificată în optimi la Roland-Garros
Sport 29 Mai 2026, 20:58

Tenis feminin: Sorana Cîrstea, calificată în optimi la Roland-Garros

Românca a învins-o argentinianca Solana Sierra în mai puțin de o oră.

Tenis feminin: Sorana Cîrstea, calificată în optimi la Roland-Garros

Radio România Actualitați

Turcia transmite un semnal de forță la sosirea miniștrilor UE în Cipru

Cod galben de vreme rea

Cod galben de vreme rea

Cod galben de vreme rea
Băncile vizate de investigația Consiliului Concurenței vor contesta în instanță sancțiunile

Eugen Tomac după discuțiile cu PNL: Eu plec încrezător de la această întâlnire