Noi suntem Radio România, sursa ta de încredere

Rafael Nadal a revenit cu victorie în circuitul ATP

Câştigător al 22 de titluri de Grand Slam, ibericul s-a accidentat la şold în timpul meciului pierdut anul trecut în turul secund la Australian Open, iar în luna iunie a fost supus unei intervenţii chirurgicale.

Rafael Nadal a revenit cu victorie în circuitul ATP
Foto: Facebook/Rafa Nadal

Publicat: 02 Ianuarie 2024, 20:24  • Actualizat: 02 Ianuarie 2024, 23:49

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, care a lipsit unsprezece luni şi jumătate din competiţii din cauza unei accidentări, a revenit marţi cu o victorie convingătoare împotriva austriacului Dominic Thiem, de care a trecut cu 7-5, 6-1 în primul tur al turneului ATP de la Brisbane, relatează Agerpres, citând EFE.

Ocupant al locului 672 în ierarhia ATP, ibericul a avut nevoie de o oră şi jumătate pentru a trece de adversarul său (98 ATP), venit din calificări.

Câştigător al 22 de titluri de Grand Slam, Rafael Nadal s-a accidentat la şold în timpul meciului pierdut anul trecut în turul secund la Australian Open, iar în luna iunie a fost supus unei intervenţii chirurgicale.

La ieşirea de pe Pat Rafter Arena arhiplină, spaniolul a considerat "nivelul (său) pozitiv" după această victorie "foarte importantă", relatează AFP.

Ibericul are 1069 de succese în cariera sa de profesionist, fiind pe locul patru după Jimmy Connors (1274), Roger Federer (1251) şi Novak Djokovic (1076). El l-a detronat pe Ivan Lendl (1068).

Spaniolul va juca în turul al doilea cu australianul Jason Kubler, locul 102 ATP şi beneficiar al unui wild card, al cărui adversar din primul tur, rusul Aslan Karaţev, locul 35 ATP şi cap de serie numărul 8, a abandonat după setul doi.

Etichete : rafael nadal
Manchester City a câștigat campionatul Angliei
Sport 19 Mai 2024, 20:31

Manchester City a câștigat campionatul Angliei

Pentru formația antrenată de Pepe Guardiola, este al patrulea titlu consecutiv.

Manchester City a câștigat campionatul Angliei
Zverev câştigă turneul ATP Masters 1.000 de la Roma
Sport 19 Mai 2024, 20:24

Zverev câştigă turneul ATP Masters 1.000 de la Roma

În finala Foro Italico, germanul l-a învins pe chilianul Nicolas Jarry.

Zverev câştigă turneul ATP Masters 1.000 de la Roma
F1: Verstappen câștigă Emilia Romagna Grand Prix
Sport 19 Mai 2024, 19:16

F1: Verstappen câștigă Emilia Romagna Grand Prix

Plecat din pole position, pilotul echipei Red Bull Racing a obţinut a cincea victorie din acest sezon.

F1: Verstappen câștigă Emilia Romagna Grand Prix
CS Dinamo Bucureşti a câștigat Cupa României la handbal masculin
Sport 19 Mai 2024, 17:49

CS Dinamo Bucureşti a câștigat Cupa României la handbal masculin

În finală, Dinamo a învins-o pe CSM Constanța, deţinătoarea trofeului.

CS Dinamo Bucureşti a câștigat Cupa României la handbal masculin
Superliga: Universitatea Cluj va juca barajul pentru Conference League împotriva Universității Craiova | VIDEO
Sport 19 Mai 2024, 17:15

Superliga: Universitatea Cluj va juca barajul pentru Conference League împotriva Universității Craiova | VIDEO

Universitatea Cluj a învins-o pe Oțelul Galați în barajul echipelor venite din play-out.

Superliga: Universitatea Cluj va juca barajul pentru Conference League împotriva Universității Craiova | VIDEO
Volei feminin: România, învinsă de Cehia în al doilea meci din Golden League
Sport 19 Mai 2024, 12:55

Volei feminin: România, învinsă de Cehia în al doilea meci din Golden League

Tricolorele au fost la câteva mingi de victorie.

Volei feminin: România, învinsă de Cehia în al doilea meci din Golden League
Premier League: Jurgen Klopp, la ultimul meci pe banca Liverpool | VIDEO
Sport 19 Mai 2024, 09:46

Premier League: Jurgen Klopp, la ultimul meci pe banca Liverpool | VIDEO

În cei 9 ani pe Anfield, tehnicianul a câştigat 8 trofee, inclusiv Liga Campionilor în 2019.

Premier League: Jurgen Klopp, la ultimul meci pe banca Liverpool | VIDEO
Box: Usyk devine campion incontestabil la categoria grea după victoria împotriva lui Fury | VIDEO
Sport 19 Mai 2024, 09:06

Box: Usyk devine campion incontestabil la categoria grea după victoria împotriva lui Fury | VIDEO

Pugilistul le-a dedicat victoria familiei, fanilor și armatei Ucrainei.

Box: Usyk devine campion incontestabil la categoria grea după victoria împotriva lui Fury | VIDEO