Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile turneului de tenis de la Cleveland
În faza următoare a competiției, Cîrstea va juca uca împotriva câştigătoarei dintre rusoaica Liudmila Samsonova şi chinezoaica Yafan Wang.
Articol de Victor Marin, Publicat: 20 August 2025, 21:32
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Cleveland (Statele Unite ale Americii), dotat cu premii totale de 275.000 de dolari, miercuri, după ce a învins-o clar pe elveţianca Jil Teichmann, cu 6-1, 6-1.
Cîrstea (35 ani, 112 WTA), venită din calificări, s-a impus în 61 de minute şi a făcut un nou pas spre revenirea în top 100.
Cîrstea, finalistă luna trecută la Iaşi, a învins-o pe Teichmann (28 ani, 83 WTA) și în partida de la Baza Ciric, cu 6-4, 6-3, în semifinale turneului din România.
Sorana Cîrstea şi-a asigurat un cec de 6.820 de dolari şi 72 de puncte WTA, iar în sferturi va juca împotriva câştigătoarei dintre rusoaica Liudmila Samsonova, principala favorită, şi chinezoaica Yafan Wang.













