Superliga: CFR Cluj învinge Farul Constanţa cu 3-1
Louis Munteanu a marcat toate golurile ardelenilor.
Articol de Andrei Enache, Publicat: 27 Ianuarie 2025, 22:20 • Actualizat: 28 Ianuarie 2025, 06:31
CFR Cluj a învins Farul Constanţa cu 3-1, luni seară, în ultimul meci al etapei a 23-a din Superligă.
Toate golurile ardelenilor au fost înscrise de Louis Munteanu ('8, '37, '66), notează Radio România Sport.
Atacantul echipei din Gruia este noul golgeter din Superligă, cu 12 reuşite.
Carlo Casap a înscris golul de onoare al oaspeților ('71).
CFR s-a impus cu 3-1 şi este pe locul 3 în clasament, cu 39 de puncte.
În schimb, Farul este pe 12, cu doar 25 de puncte.
Citește și: Constantin Gâlcă, demis de pe banca Universității Craiova













