Tenis feminin: Irina Begu a trecut de Venus Williams în primul tur la Bad Homburg
Americanca de 46 de ani, aflată pe locul 471 WTA, a beneficiat de un wildcard.
Articol de Victor Marin, Publicat: 22 Iunie 2026, 21:10
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a învins-o pe legendara Venus Williams, cu 6-2, 4-6, 7-6 (8/6), luni, în prima rundă a turneului WTA 500 pe iarbă de la Bad Homburg (Germania), dotat cu premii totale de 1.049.083 euro.
Begu (35 ani, 211 WTA), venită din calificări, s-a impus după aproape trei ore de joc (2 h 57 min) în faţa americancei de 46 de ani (471 WTA), beneficiara unui wildcard.
Venus câştigase singurul meci direct anterior, în 2017, la Openul Canadei, cu 6-1, 3-6, 6-3, în primul tur, amintește Agerpres.
Begu a avut 3-1 în setul al doilea, dar a cedat cu 4-6. În decisiv, americanca a condus cu 5-3, dar Begu a revenit şi a dus setul în tiebreak, unde s-a impus cu 8-6, deşi Venus a început mai bine (2-0).
În urma acestei victorii, Irina Begu şi-a asigurat un cec de 15.690 de euro şi 85 de puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta pe jucătoarea cehă Karolina Muchova (29 ani, 11 WTA).
Citește și: Sorana Cîrstea rămâne pe locul 18 WTA, iar Jaqueline Cristian urcă până pe locul 38













