Tenis feminin: România va avea patru reprezentante la Australian Open
Competiția va începe pe 12 ianuarie.
Articol de Victor Marin, Publicat: 26 Decembrie 2025, 20:44
România va avea trei jucătoare de tenis pe tabloul principal la Australian Open, primul turneu de Mare Șlem din 2026.
Este vorba despre Jaqueline Cristian (39 WTA), Sorana Cîrstea (43 WTA) și Gabriela Ruse (88 WTA).
O a patra jucătoare, Miriam Bulgaru (200 WTA), va porni din calificări.
Dintre sportivele menționate, cele mai bune evoluții la Australian Open le-a avut Sorana Cîrstea. Ea are două prezențe în faza optimilor, în 2017 și 2022, amintește Radio România Reșița.
La ediția de anul trecut, Jaqueline Cristian a avansat până în turul 3, iar Gabriela Ruse a ajuns în turul al 2-lea.
Australian Open este programat anul viitor, între 12 ianuarie și 1 februarie.
Citește și: Istvan Kovacs, pe locul 4 în topul mondial al arbitrilor pe 2025













