4 persoane, împușcate la Lupeni: Suspectul, prins după atacul armat asupra fostei iubite și a familiei acesteia
Victimele au fost transportate la spital. Individul nu deținea arma legal.
Articol de Andrei Enache, Publicat: 07 Iunie 2026, 19:46 • Actualizat: 08 Iunie 2026, 00:07
4 persoane au fost rănite și transportate la spitalul din municipiul hunedorean Lupeni, duminică, după ce un bărbat a deschis focul asupra fostei iubite și a membrilor familiei acesteia.
Individul a fugit de la locul incidentului și a fost prins într-o zonă împădurită, anunță Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara.
! Articolul a fost actualizat cu detalii suplimentare
În vârstă de 48 de ani, atacatorul nu deţinea legal arma, fiind cercetat pentru tentativă de omor.
Alerta s-a dat după ce un bărbat a executat focuri de armă asupra mai multor persoane aflate într-o mașină.
La fața locului au fost mobilizate de urgență echipaje de poliție, cadre medicale SMURD și alte structuri specializate de intervenție. Pentru gestionarea situației au intervenit două ambulanțe SMURD și o autospecială pentru transport personal și victime multiple.
Cele 4 victime au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital.
Răniții au suferit plăgi prin împușcare în zona toracică, însă autoritățile nu au oferit deocamdată detalii privind starea lor de sănătate.
Presa locală relatează că agresorul ar fi tras asupra fostei partenere și a unor membri ai familiei acesteia, după care a părăsit zona. Polițiștii au declanșat o amplă operațiune de căutare și au instituit filtre în municipiul Lupeni și în împrejurimi pentru identificarea și capturarea suspectului.
Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs atacul și motivul care a stat la baza acestuia.













