Accident grav pe DN 58, la Berzovia: Un autoturism și un autotren au luat foc
Un șofer a murit carbonizat.
Articol de Andrei Enache, Publicat: 08 August 2026, 14:47 • Actualizat: 08 August 2026, 14:54
Un autoturism și un autotren au intrat în coliziune sâmbătă, pe DN 58, în localitatea Berzovia
În urma impactului, ambele vehicule au fost cuprinse de flăcări, iar incendiul s-a extins la vegetația uscată din apropierea șoselei.
Șoferul autoturismului, care se angajase într-o depășire periculoasă, a murit carbonizat.

La locul accidentului intervin pompierii Detașamentului Reșița, sprijiniți de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Bocșa, cu autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Au fost mobilizate și echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean și ale Poliției.
În zonă a fost solicitat și un elicopter SMURD.

Circulația a fost blocată pe ambele sensuri ale DN 58.
Șoferii sunt sfătuiți să evite zona și să respecte indicațiile polițiștilor.













