Sursa ta de încredere

ARAD: Cetățeni străini veniţi să lucreze în România, repatriați după ce au încercat treacă ilegal frontiera

Cetățenii de origine străină au fost preluați de autorități.

ARAD: Cetățeni străini veniţi să lucreze în România, repatriați după ce au încercat treacă ilegal frontiera
Foto: Facebook / Poliţia de Frontieră Română

Articol de Iulian Busan, Publicat: 07 Mai 2024, 11:57  • Actualizat: 07 Mai 2024, 11:57

Autoritățile de frontieră din Arad au relegat mai mulți cetățeni de origine străină, veniți să lucreze pe teritoriul României, după ce aceștia au fost prinși în timp ce încercau să treacă ilegal granița pentru a ajunge în alte ţări europene.

Cetățenii, luați în custodie

Agenții din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor Luaţi în Custodie Publică Arad au scos din țară, sub escortă, circa 16 cetățeni străini, dintre care zece din Bangladesh, patru din Sri Lanka şi câte unul din India şi Pakistan.

Cetățenii au fost conduși la Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca, unde au fost îmbarcaţi pe curse comerciale către ţările de origine, informează un comunicat de presă transmis, marţi, de Inspectoratul General pentru Imigrări.

Interdicție în UE timp de cinci ani

„Verificările efectuate de poliţiştii de imigrări au stabilit că persoanele în cauză au intrat legal în România în perioada 2019-2024, în scop de angajare, iar în lunile martie-aprilie ale acestui an au fost depistate în tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Imediat după depistare, poliţiştii de imigrări au emis pe numele acestora decizii de returnare sub escortă şi au fost introduse în centrul de custodie publică, până la îndepărtarea de pe teritoriul ţării noastre”, menționează comunicatul instituției.

Pe numele cetățenilor străini, la ieşirea din ţară, autoritățile au instituit măsura interzicerii intrării pe teritoriul Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de cinci ani.

Citește și: Afganul care a rănit doi poliţişti timișeni de frontieră, arestat preventiv

Acţiune de deszăpezire pe Transfăgărăşan, vineri dimineață | VIDEO
Știri locale 16 Octombrie 2026, 10:12

Acţiune de deszăpezire pe Transfăgărăşan, vineri dimineață | VIDEO

„Condiţiile meteorologice impun prudenţă sporită atât pentru conducătorii auto, cât şi pentru turiştii aflaţi în zona...

Acţiune de deszăpezire pe Transfăgărăşan, vineri dimineață | VIDEO
CRAIOVA: 7 răniți după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz
Știri locale 16 Octombrie 2026, 09:31

CRAIOVA: 7 răniți după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz

Pentru un răspuns rapid și coordonat, autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție.

CRAIOVA: 7 răniți după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz
BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Știri locale 16 Octombrie 2026, 09:16

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat

Procesul va ține cont de dimensiunile sistemului centralizat de încălzire, de starea conductelor și de lucrările de...

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Știri locale 15 Octombrie 2026, 21:13

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă

La Bâlea Lac, temperatura a coborât la minus 2,4 grade Celsius.

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:37

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic

Instalația face legătura între Cota 1400 şi domeniul schiabil situat la Cota 2000 din Bucegi.

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:29

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori

Unul dintre adolescenți a fost arestat preventiv.

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:19

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani

Individul a fost predat echipajului SAJ Vrancea pentru evaluare medicală.

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
Știri locale 15 Octombrie 2026, 16:25

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră

Băiatul ar fi fost rănit în timp ce manipula utilajul agricol.

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră

Radio România Actualitați

Depozitarul Central anunță că a fost ținta unui atac cibernetic

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu