ARAD: Două persoane reținute pentru trafic de droguri, la Lipova
Cele două persoane ar fi înfiinţat o cultură de canabis în extravilanul localităţii Lipova, pe malul râului Mureş.
Articol de Diana Oprea, Publicat: 15 August 2026, 13:08 • Actualizat: 15 August 2026, 13:08
O cultură cu peste 100 de plante de canabis destinate comercializării a fost descoperită în extravilanul localităţii Lipova, pe malul Mureşului, cele două persoane care au înființat-o fiind reţinute pentru trafic de droguri de risc.
Potrivit unui comunicat transmis, sâmbătă, de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), inculpaţii au fost prinşi în flagrant, vineri, în timp ce se aflau în incinta plantaţiei de canabis şi îngrijeau plantele.
În acest context, au fost descoperite 101 plante canabis, aflate în diverse stadii de dezvoltare, cu o greutate totală de 65 kilograme masa verde, informează Agerpres.
Plantaţia, ascunsă printre vegetaţie şi culturi de legume
Anchetatorii spun că plantele de canabis erau cultivate într-un spaţiu special amenajat, pe rânduri şi la distanţe care să permită dezvoltarea acestora. Cultura era ascunsă printre vegetaţie şi culturi de legume şi disimulată cu plasă de mascare, pentru a fi greu de depistat.
În proximitate au fost găsite şi diverse instrumente, unelte şi obiecte folosite la întreţinerea şi irigarea culturii: un generator, o motopompă, un puţ forat, roabă, unelte de grădinărit, bidoane cu apă, pesticide, găleţi şi ghivece, dar şi o cameră video de supraveghere. Asupra inculpaţilor au fost găsite diferite cantităţi de canabis și cocaină, precum şi un grinder, precizează DIICOT.
Ulterior, au fost puse în aplicare mandate de percheziţie la domiciliile inculpaților, fiind găsite şi ridicate o moară electrică de măcinat canabis, diferite cantităţi de canabis, seminţe de canabis, obiecte purtând urme de substanţă, un aparat de vidat, cântare electronice, grindere, precum şi alte mijloace de probă.
A fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arad cu propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor pentru o perioadă de 30 de zile.













