ARAD: Investiții de 19,5 milioane de lei pentru modernizarea zonei istorice a orașului Sântana
Lucrările vizează reconfigurarea spaţiilor verzi şi a zonelor pietonale din Parcul cu Tei, Parcul Centenarului și Parcul Copiilor.
Articol de Diana Oprea, Publicat: 24 Septembrie 2026, 12:33 • Actualizat: 24 Septembrie 2026, 12:36
Zona istorică a oraşului Sântana, care cuprinde 3 parcuri, va fi reamenajată în următorii doi ani printr-o investiţie de 19,5 milioane de lei, finanţată în cea mai mare parte din fonduri europene.
Lucrările încep din luna octombrie
Primarul oraşului, Daniel Tomuţa, a declarat joi că şase companii s-au înscris la licitaţia de atribuire a lucrărilor, iar în următoarele zile vor fi deschise ofertele acestora şi va fi stabilit câştigătorul. Astfel, se estimează că lucrările efective vor începe în luna octombrie, dacă nu vor exista contestaţii privind rezultatul licitaţiei, notează Agerpres.
Proiectul „Creşterea calităţii vieţii în oraşul Sântana prin investiţii în regenerarea urbană a zonei istorice” beneficiază de o finanţare totală de 19.530.302 lei, din care contribuţia Uniunii Europene se ridică la 10.935.962 lei. Diferenţa este asigurată de Guvern şi din bugetul local.
Lucrările vizează reconfigurarea spaţiilor verzi şi a zonelor pietonale din Parcul cu Tei, Parcul Centenarului și Parcul Copiilor.
23.000 de metri pătraţi de spații verzi, reamenajați
„Două dintre aceste parcuri nu au mai beneficiat de intervenţii de 20 de ani, iar un parc nu a avut parte de amenajări niciodată, are doar un gard. Este un proiect important pentru comunitate, având în vedere că va schimba foarte mult estetica zonei centrale. Este unul dintre cele mai importante proiecte din ultimii ani pe care le avem în implementare'”, a declarat edilul.
Planul de investiţii cuprinde amenajarea a cinci spaţii dedicate recreerii şi activităţilor sportive, instalarea unui sistem eficient de iluminat public cu tehnologie LED şi montarea unui sistem de supraveghere video. De asemenea, zona va avea mobilier urban durabil, rastele pentru biciclete şi pergole.
În total, vor fi reamenajate spaţiile verzi pe o suprafaţă de peste 23.000 de metri pătraţi, vor fi modernizate trotuarele şi aleile pietonale, iar parcările vor fi reconfigurate. Proiectul mai prevede modernizări într-o piaţă şi patru străzi din zona centrală. Lucrările ar trebui să fie încheiate la jumătatea anului 2028.













