Sursa ta de încredere

BACĂU: Premieră medicală la Spitalul din Buhuși. A avut loc o intervenție urologică cu ajutorul laserului

Acum câteva zile, a mai avut loc, în premieră în spital, o intervenţie la cot fără a fi necesară anestezia generală.

BACĂU: Premieră medicală la Spitalul din Buhuși. A avut loc o intervenție urologică cu ajutorul laserului
Foto: Facebook / Spitalul “Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși

Articol de Diana Oprea, Publicat: 02 Aprilie 2026, 11:31  • Actualizat: 02 Aprilie 2026, 11:31

O intervenție urologică a fost efectuată cu succes, cu ajutorul laserului, joi, în premieră la Spitalul „Dr. Eduard Apetrei” Buhuşi, județul Bacău, în cazul unui pacient cu o situaţie medicală complexă.

Intervenție de litotriție, în maximă siguranță

„Spitalul marchează un moment important în dezvoltarea serviciilor medicale prin realizarea, în premieră, a primei intervenţii de litotriţie utilizând tehnologia Laser, una dintre cele mai moderne soluţii pentru tratamentul minim invaziv al litiazei urinare. (...)

A fost tratat un caz complex, un calcul de mari dimensiuni localizat în vezica urinară, care a fost fragmentat complet, în condiţii de maximă siguranţă, fără complicaţii”, a transmis conducerea Spitalului „Dr. Eduard Apetrei” Buhuşi.

Echipa medicală formată din doctorii Petru Teodor Dinu şi Sandu Druţa a folosit noul echipament laser care permite tratarea unei game extinse de afecţiuni urologice. Prin această tehnică, intervenţiile sunt minim invazive, riscul de complicaţii este redus, recuperarea este rapidă, iar spitalizarea, redusă, scrie Agerpres.

În urmă cu câteva zile, la spitalul din Buhuşi a avut loc o altă premieră, fiind utilizat aparatul Stimuplex la un pacient care a avut nevoie de o intervenţie la cot, fără a fi necesară anestezia generală.

Citește și: Consiliul Județean Vâlcea achiziționează un cabinet medical mobil, care va oferi servicii în zonele rurale

CRAIOVA: 7 răniți după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz
Știri locale 16 Octombrie 2026, 09:31

CRAIOVA: 7 răniți după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz

Pentru un răspuns rapid și coordonat, autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție.

CRAIOVA: 7 răniți după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz
BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Știri locale 16 Octombrie 2026, 09:16

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat

Procesul va ține cont de dimensiunile sistemului centralizat de încălzire, de starea conductelor și de lucrările de...

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Știri locale 15 Octombrie 2026, 21:13

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă

La Bâlea Lac, temperatura a coborât la minus 2,4 grade Celsius.

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:37

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic

Instalația face legătura între Cota 1400 şi domeniul schiabil situat la Cota 2000 din Bucegi.

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:29

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori

Unul dintre adolescenți a fost arestat preventiv.

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:19

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani

Individul a fost predat echipajului SAJ Vrancea pentru evaluare medicală.

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
Știri locale 15 Octombrie 2026, 16:25

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră

Băiatul ar fi fost rănit în timp ce manipula utilajul agricol.

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune
Știri locale 15 Octombrie 2026, 15:34

PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune

Prejudiciul se ridică la aproximativ 1,9 milioane de lei.

PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune

Radio România Actualitați

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

APIA începe plata avansurilor pentru fermieri