BAIA MARE:15 persoane s-au autoevacuat, în urma unui incendiu produs într-un bloc de locuințe
În apartamentul în care a izbucnit încendiul nu au fost găsite victime.
Articol de Victor Marin, Publicat: 01 Iulie 2026, 21:34
Un număr de 15 persoane s-au autoevacuat, miercuri seară, dintr-un bloc din municipiul Baia Mare, în urma izbucnirii unui incendiu.
Potrivit pompierilor, focul ar fi izbucnit într-un apartament situat la etajul unu al imobilului.
"La sosirea echipajelor de intervenţie, s-a constatat că flăcările se manifestau în interiorul apartamentului, situat la etajul unu al imobilului, iar casa scării a fost puternic inundată cu fum. Pompierii militari au acţionat simultan pentru localizarea şi lichidarea focarelor, dar şi pentru ventilarea spaţiilor comune ale blocului. În urma recunoaşterii efectuate de echipele de căutare-salvare, în interiorul apartamentului nu au fost identificate persoane surprinse", a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Maramureş, Adriana Şanta.
Cele 15 persoane au fost evaluate la faţa locului de echipajele medicale, însă niciuna nu a necesitat îngrijiri medicale suplimentare.
Conform Agerpres, incendiul a fost lichidat la scurt timp după sosirea pompierilor.
Citește și: Câine cu răni grave, recuperat de salvamontişti din Masivul Parâng













