BIHOR: Un nou Parc de Specializare Inteligentă va fi dezvoltat la Tinca
Celelalte 4 parcuri de specializare inteligentă din județ se află la Ștei (finalizat), Beiuș, Marghita și Aleșd.
Articol de Diana Oprea, Publicat: 30 Iulie 2026, 13:04 • Actualizat: 30 Iulie 2026, 13:04
Un nou Parc de Specializare Inteligentă va fi dezvoltat de Consiliul Judeţean (CJ) Bihor, în parteneriat cu Primăria comunei Tinca. Proiectul se va alătura rețelei județene de parcuri industriale, cu scopul atragerii de investiţii în sud-vestul judeţului, transmite, joi, preşedintele Mircea Mălan.
„Acest proiect este continuarea viziunii de dezvoltare asumate încă din 2021, când am început amenajarea celor patru parcuri de specializare inteligentă - la Ştei - finalizat, la Beiuş, Marghita şi Aleşd - în recepţie.
Vrem să continuăm această direcţie, iar comuna Tinca ni s-a părut potrivită, deoarece în sud-vestul judeţului nu există parc industrial”, a declarat, într-o conferinţă de presă, Mircea Mălan.
Colaborare între CJ Bihor și Primăria Tinca
Preşedintele CJ Bihor a menţionat că administraţia locală pune la dispoziţie un teren de 7,5 hectare, iar costurile neeligibile şi contribuţia la cheltuielile eligibile vor fi suportate în mod egal de Consiliul Judeţean şi Primăria Tinca, notează Agerpres.
Mălan a precizat că autorităţile judeţene vor discuta, vineri, cu reprezentanţii Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest condiţiile de finanţare pentru perioada de programare 2028-2034 şi că, de asemenea, analizează posibilitatea modernizării parcurilor industriale de la Tămăşeu şi Săcuieni, în prezent nefuncţionale, precum şi dezvoltarea unor proiecte similare în alte localităţi.
Conform acordului de parteneriat privind viitorul Parc de Specializare Inteligentă, Consiliul Judeţean Bihor va coordona implementarea proiectului, inclusiv pregătirea documentaţiilor, obţinerea finanţării şi realizarea investiţiei, iar Primăria Tinca va pune la dispoziţie terenul, va asigura documentaţiile de urbanism, racordarea la utilităţi şi facilităţile fiscale prevăzute de lege pentru viitorii investitori.
Potrivit referatului de aprobare, proiectul urmăreşte atragerea de investitori privaţi, crearea de noi locuri de muncă şi stimularea dezvoltării economice în sudul judeţului Bihor.
Citește și: Inaugurarea noii fabrici de componente aeronautice, la Almăj, județul Dolj













