BOTOȘANI: Bărbat reținut după ce a ucis caprele vecinului
Bărbatul este cercetat pentru uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept.
Publicat: 14 August 2025, 17:13 • Actualizat: 14 August 2025, 17:13
Polițiștii botoșăneni au reținut un tânăr în vârstă de 32 de ani, din orașul Flămânzi, după ce acesta ar fi ucis două capre ale unuia dintre vecinii săi, au declarat, joi, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani.
Potrivit IPJ Botoșani, miercuri a fost emisă ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore pe numele tânărului, de către poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor.
Bărbatul, cercetat penal
Conform Agerpres, bărbatul este cercetat pentru uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept.
„În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, la data de 12 august, în jurul orei 21.00, pe fondul unui conflict avut cu un vecin, ar fi ucis două dintre caprele pe care acesta in urmă le deţinea şi care se aflau pe terenul din spatele locuinţei”, au precizat oficialii IPJ.
Citește și: Bărbat reținut după ce a bătut un câine pe o stradă din Sectorul 5 al Capitalei













