BOTOȘANI: Un bărbat de 69 de ani a susținut sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat
Candidatul s-a prezentat la probele de limba română și matematică, iar anul viitor va susține proba de logică.
Articol de Diana Oprea, Publicat: 13 August 2026, 17:36 • Actualizat: 13 August 2026, 17:36
Un bărbat în vârstă de 69 de ani din Botoșani a susținut sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat, declară, joi, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Botoşani, Bogdan Suruciuc.
Cel mai în vârstă candidat
Candidatul s-a prezentat la două dintre probele din sesiunea de toamnă a bacalaureatului, respectiv limba română şi matematică, urmând ca anul viitor să susţină şi o a treia probă, la logică. Şeful IŞJ susţine că bărbatul este cel mai în vârstă candidat care a susţinut examenul de bacalaureat, notează Agerpres.
„Eu nu am mai întâlnit persoană care la vârsta asta să susţină examenul de bacalaureat. A susţinut doar la două probe. A spus că proba a treia o va susţine la anul, pentru a avea timp să se pregătească”, a afirmat Suruciuc.
Oficialul IŞJ consideră că gestul bărbatului este „un semnal pentru tânăra generaţie care trebuie să înţeleagă că această diplomă este necesară la orice vârstă”.
Citește și: Doi părinți din județul Dâmbovița, arestați după ce au agresat o profesoară













