Sursa ta de încredere

BRAȘOV: Târg creativ de meșteșuguri dedicat seniorilor locali

În cadrul evenimentului, va avea loc o strângere de fonduri pentru continuarea proiectelor dedicate bunicilor din municipiu.

BRAȘOV: Târg creativ de meșteșuguri dedicat seniorilor locali
Foto: Facebook / Super Bunici

Articol de Iulian Busan, Publicat: 10 Aprilie 2024, 11:30  • Actualizat: 10 Aprilie 2024, 11:30

Brașovenii sunt așteptați în cadrul unui nou eveniment al proiectului „Super Bunici”, sâmbătă, 13 aprilie, între orele 11.00 și 13.00.

Prin intermediul proiectului, în acest sfârșit de săptămână este organizat un târg creativ și ateliere pentru bunici, străbunici și seniori, relatează Radio România Brașov.

Ateliere de artizanat pentru seniori

În cadrul târgului, produsele realizate în colaborare cu artiști și artizani locali, susținători ai activităților comunitare, vor fi scoate la vânzare. Fondurile obținute în urma vânzărilor vor fi investite în pregătirea de noi ateliere dedicate seniorilor din municipiu.

Proiectul „Super Bunici” se află într-o situație-limită, fiind ultima lună pentru care membrii asociației mai dețin fonduri pentru a continua activitățile dedicate seniorilor.

Strângere de fonduri pentru comunitate

„Avem șapte ateliere, fix câte culori sunt în curcubeu. Vor putea să croșeteze, să participe la atelierul de origami, care este coordonat de un tânăr de 8 ani, vor putea să picteze, să descopere tehnica de quilling, să participe la un spectacol de ventrilocie sau să participe la un atelier muzical. În cadrul târgului avem un stand unde atât artiștii, cât și seniorii au donat produse pentru acest eveniment, cu scopul să strângem fonduri pentru dezvoltarea proiectului, pentru continuarea atelierelor dedicate lor în lunile iunie și mai”, a menționat facilitatoarea proiectului, Ana Maria Gălețeanu.

Cei dornici să participe în cadrul târgului și să contribuie cauzei sunt așteptați la sediul Asociației EduEvo, de pe strada Constantin Lacea, nr. 4 din Brașov.

Citește și: Târgul de Carte Librex debutează la Iași

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Știri locale 16 Octombrie 2026, 09:16

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat

Procesul va ține cont de dimensiunile sistemului centralizat de încălzire, de starea conductelor și de lucrările de...

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Știri locale 15 Octombrie 2026, 21:13

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă

La Bâlea Lac, temperatura a coborât la minus 2,4 grade Celsius.

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:37

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic

Instalația face legătura între Cota 1400 şi domeniul schiabil situat la Cota 2000 din Bucegi.

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:29

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori

Unul dintre adolescenți a fost arestat preventiv.

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:19

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani

Individul a fost predat echipajului SAJ Vrancea pentru evaluare medicală.

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
Știri locale 15 Octombrie 2026, 16:25

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră

Băiatul ar fi fost rănit în timp ce manipula utilajul agricol.

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune
Știri locale 15 Octombrie 2026, 15:34

PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune

Prejudiciul se ridică la aproximativ 1,9 milioane de lei.

PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune
ARGEȘ: Patru tineri pianiști japonezi, în recital la Casa Memorială „Dinu Lipatti”
Știri locale 15 Octombrie 2026, 13:43

ARGEȘ: Patru tineri pianiști japonezi, în recital la Casa Memorială „Dinu Lipatti”

Evenimentul face parte din Turneul Internațional de Pian „Aripi”.

ARGEȘ: Patru tineri pianiști japonezi, în recital la Casa Memorială „Dinu Lipatti”

Radio România Actualitați

Florin Spătaru: Ar fi dezastruos să creștem taxele

Termoenergetica începe probele pentru furnizarea căldurii în București

Circulație blocată parțial la Vaslui în urma unui accident

În Italia, tot mai mulți transportatori se arată nemulțumiți de prețurile mari la motorină