Sursa ta de încredere

BRAȘOV: Un incendiu de vegetație perturbă circulația trenurilor între Feldioara şi Apaţa

Pompierii intervin la fața locului.

BRAȘOV: Un incendiu de vegetație perturbă circulația trenurilor între Feldioara şi Apaţa
Foto: YouTube

Articol de Matei Pavel, Publicat: 10 Martie 2026, 15:20  • Actualizat: 10 Martie 2026, 15:46

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că un incendiu de vegetație perturbă circulația trenurilor între staţiile Feldioara şi Apaţa, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Braşov (Magistrala 300).

”Pentru gestionarea situaţiei, pompierii au fost avizaţi prin numărul unic de urgenţă 112. De asemenea, va fi utilizată Drezina Pantograf a Secţiei IFTE Braşov pentru controlul instalaţiilor electrice şi siguranţa traficului feroviar”, precizează operatorul feroviar într-un comunicat.

Până la finalizarea intervenţiei pompierilor, un tren aflat în circulație a fost retras în staţia Apaţa.

CFR SA monitorizează constant evoluţia situaţiei şi aplică toate măsurile necesare pentru prevenirea extinderii incendiului şi protecţia pasagerilor şi a personalului feroviar.

DÂMBOVIȚA: Centru pentru persoanele cu adicții, construit la Târgoviște din taxa de autorizare a sălilor de jocuri de noroc
Știri locale 21 Aprilie 2026, 17:38

DÂMBOVIȚA: Centru pentru persoanele cu adicții, construit la Târgoviște din taxa de autorizare a sălilor de jocuri de noroc

Cuantumul taxei locale pentru eliberarea autorizaţiei de funcţionare locală va fi de 1.000 euro pe metru pătrat pe an

DÂMBOVIȚA: Centru pentru persoanele cu adicții, construit la Târgoviște din taxa de autorizare a sălilor de jocuri de noroc
Primăria Constanța lansează platforma digitală „CTSeaUs”
Știri locale 21 Aprilie 2026, 17:06

Primăria Constanța lansează platforma digitală „CTSeaUs”

Platformă oferă acces rapid la atracţiile, evenimentele şi experienţele oraşului.

Primăria Constanța lansează platforma digitală „CTSeaUs”
DOLJ: Muzeul Olteniei organizează activități educative de Ziua Mondială a Pământului, miercuri
Știri locale 21 Aprilie 2026, 16:27

DOLJ: Muzeul Olteniei organizează activități educative de Ziua Mondială a Pământului, miercuri

Tema pentru Ziua Mondială a Pământului din 2026 este „Puterea noastră. Planeta noastră”, cu referire la rolul oamenilor şi al...

DOLJ: Muzeul Olteniei organizează activități educative de Ziua Mondială a Pământului, miercuri
Secția de Cardiologie din cadrul SJU Galați, echipată cu aparatură de aproape 15 milioane de lei
Știri locale 21 Aprilie 2026, 16:18

Secția de Cardiologie din cadrul SJU Galați, echipată cu aparatură de aproape 15 milioane de lei

Investiția urmărește creşterea capacităţii de diagnostic şi tratament pentru pacienţii cu afecţiuni cardiovasculare grave.

Secția de Cardiologie din cadrul SJU Galați, echipată cu aparatură de aproape 15 milioane de lei
Doi septuagenari, în stare gravă după ce au căzut pe scara rulantă a unui pasaj din Bistrița
Știri locale 21 Aprilie 2026, 15:23

Doi septuagenari, în stare gravă după ce au căzut pe scara rulantă a unui pasaj din Bistrița

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Doi septuagenari, în stare gravă după ce au căzut pe scara rulantă a unui pasaj din Bistrița
PRAHOVA: Bărbatul căzut într-o amenajare piscicolă din Boldeşti-Grădiştea, găsit decedat
Știri locale 21 Aprilie 2026, 14:20

PRAHOVA: Bărbatul căzut într-o amenajare piscicolă din Boldeşti-Grădiştea, găsit decedat

Misiunea de căutare a fost suspendată pe timpul nopţii și reluată marţi dimineaţă.

PRAHOVA: Bărbatul căzut într-o amenajare piscicolă din Boldeşti-Grădiştea, găsit decedat
BUCUREȘTI: Metrorex restricționează accesul în Pasajul Piața Presei Libere în nopțile de 21 și 22 aprilie
Știri locale 21 Aprilie 2026, 14:00

BUCUREȘTI: Metrorex restricționează accesul în Pasajul Piața Presei Libere în nopțile de 21 și 22 aprilie

Metrorex:Accesul în Pasajul Piaţa Presei Libere va fi restricţionat temporar în nopţile de 21-22 aprilie şi 22-23 aprilie...

BUCUREȘTI: Metrorex restricționează accesul în Pasajul Piața Presei Libere în nopțile de 21 și 22 aprilie
BRĂILA: Copil de 12 ani, lovit de o mașină după ce a coborât din microbuzul școlar
Știri locale 21 Aprilie 2026, 13:24

BRĂILA: Copil de 12 ani, lovit de o mașină după ce a coborât din microbuzul școlar

Evenimentul rutier a avut loc în localitatea Scorțaru Nou. Elevul a fost transportat la spital.

BRĂILA: Copil de 12 ani, lovit de o mașină după ce a coborât din microbuzul școlar

Radio România Actualitați

Primăria orașului Constanța a lansat o platformă turistică digitală

Administraţia Porturilor Maritime Constanţa a preluat operatorul Portului Giurgiuleşti din Republica Moldova

OUG privind declararea situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului şi a produselor petroliere

Circulația pe A2, în zona Drajna, va fi restricționată