Banca de Resurse Genetice Vegetale (BRGV) Buzău păstrează în colecțiile sale peste 60 de soiuri de tărtăcuțe și tigve, cu forme dintre cele mai diverse, de la ghindă, clepsidră și pară până la exemplare cu „negi” sau „degete”. Plantele sunt asociate simbolic cu sezonul de toamnă și cu lumea rurală de odinioară.

Ce sunt tărtăcuțele și tigvele?

Tărtăcuțele și tigvele sunt plante agățătoare din familia curcubitaceelor, folosite în special în scop decorativ. Acestea au forme variate și o coajă care se întărește în timp, ceea ce le permite să fie păstrate perioade îndelungate. Cea mai cunoscută formă a tigvelor este cea de clepsidră sau de cifra opt.

Înainte de apariția plasticului și a sticlei industriale, tigvele nu lipseau din gospodăriile rurale. Oamenii le foloseau ca recipiente pentru apă, drept pâlnii sau pentru păstrarea semințelor și a sării. Unele puteau fi transformate și în instrumente muzicale sau lămpi decorative.

„În Bancă avem peste 60 de astfel de varietăţi stabilizate, cu expresivitate distinctă. Specia cu denumirea populară de tigvă, a fost apreciată pentru frumuseţea ei din punct de vedere decorativ. Tigvele au fost utilizate în gospodărie în trecut şi încă mai sunt folosite în unele zone din ţară pentru păstrarea seminţelor. Când ajung la maturitate, acestea seacă, tubul din partea de sus a fructelor este secţionat, sunt scoase seminţele lor şi în interior sunt păstrate seminţele de legume foarte bine peste an. Vorbim, iată, de un ambalaj, de un recipient de păstrare natural, care conservă foarte bine seminţele. Pe de altă parte, tigvele mai erau folosite în gospodărie pentru a scoate din butoaie, în special din vase mari, lichidele. Cele care au tubul mai lung, erau folosite în loc de furtun, se făceau o gaură în partea de jos a fructului şi erau întrebuinţate pentru scoaterea lichidelor. Totodată, din ele erau confecţionate instrumente muzicale, dar în general sunt folosite în mod ornamental”, a declarat directorul BRGV Buzău, Costel Vînătoru.

În luna octombrie, zeci de tărtăcuțe din soiuri diferite pot fi văzute în solariile BRGV Buzău.

Datorită formelor neobișnuite, acestea sunt folosite în amenajările interioare și în decorurile de toamnă.

Unele seamănă cu ghinde sau pere, în timp ce altele au formă de turban, sunt sferice ori prezintă broboane și „negi”, mici umflături care le dau un aspect „extraterestru”

Păstrarea autenticității liniilor este o provocare

„În general, forma tărtăcuţelor este diversă, plecând de la cea de pară, pot avea striaţii, altele dungi, unele cântăresc între un kilogram şi două kilograme, pot avea concrescenţe, foarte mulţi «negi» neregulaţi la exterior, sunt de culori diferite, de la alb, alb cerat, la galben, amestecuri de verde cu galben şi cu alb, portocalii. Acestea au fost cultivate mult în trecut, nu lipseau din nicio gospodărie, erau apreciate în primul rând pentru frumuseţea lor, ca fructe decorative. La ţară, geamurile erau înnobilate cu flori, cu gutui, măr domnesc şi cu tărtăcuţe. Erau apreciate în mod special de copii, le foloseau în jocurile lor, le iubeau pentru că aveau forme, mărimi şi culori diferite. Aceste specii sunt rezistente, au fost primele folosite ca port altoi, în special pentru altoirea pepenilor”, precizează Costel Vînătoru.

Formele spectaculoase dau naştere unor aranjamente decorative deosebite. Tărtăcuţele pot fi aşezate la fereastră, pot reprezenta piesa centrală de decor a unei mese, cele de dimensiuni mici pot fi integrate în coroniţe, sau transformate în felinare, lămpi sau căsuţe pentru păsări. Sunt şi specii comestibile care nu se abat de la formele ciudate cu care tigvele şi tărtăcuţele uimesc.

Cercetătorii BRGV susțin că păstrarea autenticității liniilor este dificilă, deoarece soiurile se pot încrucișa cu ușurință prin polenizare. În urma acestor încrucișări pot apărea descendențe instabile sau noi.

„Vorbim de o paletă largă de specii, majoritatea din familia dovleacului, bostanilor noştri de altădată, din grupa curcubitaceelor. Avem şi specii comestibile, cum ar fi patisonul, sau 'dovlecelul cu degete' cum i se mai spune. În locul dovlecelului de astăzi, în trecut era folosit patisonul, un frăţior al tărtăcuţelor pe care noi le avem în conservare. Patisonul este foarte gustos, cu o pulpă mult mai densă, rafinat la gust. În literatura veche nu găsim dovlecelul, ci găsim patisonul, dovleacul, dovleacul plăcintar şi dovleacul de copt. Jocul acesta de culoare şi de mărime este aproape imprevizibil. Semeni o sămânţă dintr-un fruct şi anul următor ai surpriza că apar varietăţi noi, de aceea, stabilizarea genetică se face cu mare greutate. Noi ne folosim aici de aceste sere care au o plasă anti-insecte şi ne ajută să le protejăm de pătrunderea polenului străin”, spune Costel Vînătoru.

Plantele fac parte din istoria agriculturii românești

Pe lângă activitățile științifice de explorare, inventariere, colectare, cercetare și conservare a resurselor fitogenetice, colecțiile BRGV păstrează soiuri legate de tradițiile locale și de istoria agriculturii românești.

Tărtăcuțele, tigvele și dovlecii se înscriu în această tradiție, ca simboluri ale toamnei și ca elemente strâns legate de lumea rurală de odinioară.

„Acestea fac parte din tradiţia noastră. Orice gospodărie avea această bogăţie, fiecare se identifica într-un fel cu speciile de tărtăcuţe pe care le cultiva şi le păstrăm. Frumuseţea lor era într-un fel descoperită. Nu erau vizibile, la ţară nu erau culturi distincte, existau culturi intercalate, prin porumb, prin fasole sau pe boltă. Abia după recoltare acestea erau descoperite şi apreciată frumuseţea lor. Fac parte din cultura ţăranului român. Acestea erau prezente, în diverse aranjamente, la anumite ceremonii în casă, constituiau pata de culoare, de frumuseţe a gospodăriei respective. O casă era apreciată şi după decorul acesta natural, arătând hărnicia, preocuparea familiei respective pentru frumos, pentru munca pământului. Sunt un simbol al frumuseţii toamnei, sunt ca nişte opere de artă naturale. Noi vorbim de o pagină importantă de istorie a neamului nostru şi noi trebuie să salvăm aceste seminţe care au fost cultivate de înaintaşii noştri. Aceasta este misiunea noastră principală, să salvăm aceste tezaur, noi nu salvăm numai seminţele, ci şi povestea lor”, a subliniat Costel Vînătoru.

BRGV Buzău deţine în portofoliu peste 20.000 de soiuri de plante biobancate, printre care legume, flori, plante aromatice sau medicinale, relatează Agerpres.

Citește și: Spațiu educațional pentru explorarea biodiversității la Grădina Botanică Galați, în cadrul proiectului european Erasmus+ „Beyond Gardening”