Sursa ta de încredere

BUCUREȘTI: 10 percheziții, în urma unui furt de băuturi alcoolice de la o societate comercială

Prejudiciul estimat se ridică la aproximativ 800.000 de lei.

BUCUREȘTI: 10 percheziții, în urma unui furt de băuturi alcoolice de la o societate comercială

Articol de Diana Oprea, Publicat: 02 Octombrie 2024, 13:04  • Actualizat: 02 Octombrie 2024, 13:05

Polițiștii capitalei au desfășurat zece percheziții domiciliare, marți dimineață, în București, județul Ialomița și județul Dâmbovița, în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt în formă continuată.

În fapt, în luna iulie, poliţişti din cadrul Secției 5 au fost sesizați cu privire la faptul că mai multe persoane ar sustrage, fără drept, băuturi alcoolice de la un depozit care aparține unei societăți comerciale din sectorul 1. Plângerea a fost întocmită de reprezentantul acestei societăți comerciale.

10 bărbați ar fi sustras băuturile alcoolice

Polițiștii subunității, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, au desfășurat activități complexe de cercetare penală cu privire la faptul că 10 bărbați, cu vârste cuprinse între 23 și 56 de ani, ar fi sustras, în perioada ianuarie 2024 - prezent, băuturile alcoolice de la depozitul societății comerciale din Sectorul 1.

Prejudiciul estimat se ridică la aproximativ 800.000 de lei. Persoanele bănuite au fost depistate, urmând a fi conduse la audieri, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun. Acțiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Poliției Capitalei, transmite București FM.

Citește și: Şofer de microbuz şcolar din Buzău, prins la volan cu 0,14 mg/l alcool pur în aerul expirat

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Știri locale 16 Octombrie 2026, 09:16

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat

Procesul va ține cont de dimensiunile sistemului centralizat de încălzire, de starea conductelor și de lucrările de...

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Știri locale 15 Octombrie 2026, 21:13

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă

La Bâlea Lac, temperatura a coborât la minus 2,4 grade Celsius.

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:37

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic

Instalația face legătura între Cota 1400 şi domeniul schiabil situat la Cota 2000 din Bucegi.

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:29

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori

Unul dintre adolescenți a fost arestat preventiv.

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:19

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani

Individul a fost predat echipajului SAJ Vrancea pentru evaluare medicală.

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
Știri locale 15 Octombrie 2026, 16:25

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră

Băiatul ar fi fost rănit în timp ce manipula utilajul agricol.

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune
Știri locale 15 Octombrie 2026, 15:34

PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune

Prejudiciul se ridică la aproximativ 1,9 milioane de lei.

PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune
ARGEȘ: Patru tineri pianiști japonezi, în recital la Casa Memorială „Dinu Lipatti”
Știri locale 15 Octombrie 2026, 13:43

ARGEȘ: Patru tineri pianiști japonezi, în recital la Casa Memorială „Dinu Lipatti”

Evenimentul face parte din Turneul Internațional de Pian „Aripi”.

ARGEȘ: Patru tineri pianiști japonezi, în recital la Casa Memorială „Dinu Lipatti”

Radio România Actualitați

Florin Spătaru: Ar fi dezastruos să creștem taxele

Termoenergetica începe probele pentru furnizarea căldurii în București

Circulație blocată parțial la Vaslui în urma unui accident

În Italia, tot mai mulți transportatori se arată nemulțumiți de prețurile mari la motorină