Sursa ta de încredere

BUCUREȘTI: 11 imobile din sectorul 3, consolidate seismic cu aproape 472 de milioane de lei

Procedura stipulează ca proprietarii să fie relocaţi.

BUCUREȘTI: 11 imobile din sectorul 3, consolidate seismic cu aproape 472 de milioane de lei
Foto: Unsplash | Hari Nandakumar

Articol de Diana Oprea, Publicat: 11 Iulie 2025, 16:29  • Actualizat: 11 Iulie 2025, 16:29

Contracte pentru 11 imobile care necesită lucrări de intervenţie pentru reducerea riscului seismic, în valoare totală de aproape 472 de milioane de lei, au fost semnate, până în prezent, de Primăria Sectorului 3.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 3 transmis vineri, de la bugetul de stat sunt alocate 377.672.400,91 de lei, iar contribuţia de la bugetul local al Sectorului 3 se ridică la 93.908.989,18 de lei.

Demersuri, finanțare și tipuri de lucrări

Primăria Sectorului 3 a demarat deja lucrări de intervenţie integrată la nouă imobile. Pentru alte două clădiri soluţia tehnică prevede intervenţii în interiorul apartamentelor. În această situaţie, procedura stipulează ca proprietarii să fie relocaţi, astfel încât lucrările vor fi demarate după identificarea locuinţelor de necesitate pentru persoanele afectate de acest demers.

De asemenea, Primăria Sectorului 3 a transmis către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei documentaţia necesară semnării contractelor de finanţare pentru alte 15 imobile. În prezent, demersurile se află în etapa de evaluare şi transmitere a solicitărilor de clarificări, informează Agerpres.

Lucrările se execută în baza hotărârii Consiliului Local Sector 3 nr. 557/29 decembrie 2022, prin care a fost aprobat „Programul local multianual de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat - Subprogramul proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţii pentru clădirile multietajate cu destinaţia principală de locuinţă”.

Lucrările de intervenţii integrate vizează consolidarea seismică şi renovarea energetică a clădirilor. Conform rapoartelor sintetice privind evaluarea seismică, după efectuarea acestor lucrări, clădirile încadrate iniţial în clasă de risc seismic II trec în clasă de risc seismic III.

Condiții pentru înstrăinarea spațiilor

Modalitatea de finanţare a programului a fost stabilită prin Legea 212/2022 privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor, cu modificările şi completările ulterioare.

În baza Convenţiei încheiate între Sectorul 3 şi asociaţiile de proprietari, persoanele fizice şi juridice proprietare au mai multe obligaţii.

Înstrăinarea, în decurs de cinci ani de la data recepţiei la terminarea lucrărilor, a spaţiilor cu destinaţia de locuinţă din clădirile incluse în program şi la care proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţii au fost finanţate prin transferuri de la bugetul de stat prin program este condiţionată de rambursarea integrală a sumelor alocate de la bugetul de stat, precum şi a celor de la bugetele locale, calculate ca fiind cotă-parte din valoarea totală a investiţiei.

Înstrăinarea, în decurs de zece ani de la data recepţiei la terminarea lucrărilor, a spaţiilor cu altă destinaţie din clădirile incluse în program şi la care proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţii au fost finanţate prin transferuri de la bugetul de stat prin program este condiţionată de rambursarea integrală a sumelor alocate de la bugetul de stat, precum şi a celor de la bugetele locale, calculate ca fiind cotă-parte din valoarea totală a investiţiei.

Citește și: Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca oferă cazare gratuită candidaţilor şi însoţitorilor în perioada admiterii

CRAIOVA: 7 răniți după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz
Știri locale 16 Octombrie 2026, 09:31

CRAIOVA: 7 răniți după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz

Pentru un răspuns rapid și coordonat, autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție.

CRAIOVA: 7 răniți după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz
BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Știri locale 16 Octombrie 2026, 09:16

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat

Procesul va ține cont de dimensiunile sistemului centralizat de încălzire, de starea conductelor și de lucrările de...

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Știri locale 15 Octombrie 2026, 21:13

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă

La Bâlea Lac, temperatura a coborât la minus 2,4 grade Celsius.

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:37

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic

Instalația face legătura între Cota 1400 şi domeniul schiabil situat la Cota 2000 din Bucegi.

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:29

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori

Unul dintre adolescenți a fost arestat preventiv.

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:19

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani

Individul a fost predat echipajului SAJ Vrancea pentru evaluare medicală.

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
Știri locale 15 Octombrie 2026, 16:25

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră

Băiatul ar fi fost rănit în timp ce manipula utilajul agricol.

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune
Știri locale 15 Octombrie 2026, 15:34

PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune

Prejudiciul se ridică la aproximativ 1,9 milioane de lei.

PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune

Radio România Actualitați

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor
Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Producţia naţională de autovehicule este în scădere
Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu
APIA începe plata avansurilor pentru fermieri

APIA începe plata avansurilor pentru fermieri

APIA începe plata avansurilor pentru fermieri