BUCUREȘTI: Doi tineri care au dansat pe mormintele din Cimitirul Bellu, reţinuţi de poliţişti
Cei doi sunt cercetați pentru profanare de morminte şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Articol de Victor Marin, Publicat: 04 Mai 2026, 21:46
Un adolescent în vârstă de 19 ani şi o tânără de 24 de ani au fost reţinuţi de poliţişti sub acuzaţia că, în urmă cu aproape o lună, au dansat pe morminte în Cimitirul Bellu din Capitală.
"Poliţiştii Capitalei s-au sesizat din oficiu şi au desfăşurat activităţi specifice în vederea identificării şi depistării persoanelor bănuite de comiterea faptei. (...) Acestea au fost depistate şi, ulterior, audiate de către poliţişti din cadru Secţiei 14 Poliţie. În urma administrării probatoriului, faţă de cele două persoane a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate în faţa magistraţilor cu propuneri legale", a anunţat luni Poliţia Capitalei.
Cercetările sunt continuate de către poliţiştii sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de profanare de morminte şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
La începutul lunii aprilie, pe reţelele de socializare o înregistrare video cu doi tineri care dansează pe morminte în Cimitirul Bellu, pe ritmuri de manele.
Citește și: Numărul total de posturi din Poliția Locală a Capitalei ar putea fi redus la 384













