Noi suntem Radio România, sursa ta de încredere

BUCUREȘTI: Mașina unui post tv, atacată de protestatari

Un operator a fost trântit la pământ şi a fost lovit cu pumnul în coaste.

BUCUREȘTI: Mașina unui post tv, atacată de protestatari
Foto: b1tv.ro

Articol de Matei Pavel, Publicat: 12 Ianuarie 2025, 19:46  • Actualizat: 12 Ianuarie 2025, 21:09

Poliţia Capitalei face o anchetă după ce maşina unui post de televiziune a fost atacată la protestul din Bucureşti al Alianței pentru Unirea Românilor.

Potrivit B1 TV, un operator al său a fost agresat, fiind trântit la pământ şi a fost lovit cu pumnul în coaste.

Echipa care filma coloana de manifestanţi a fost nevoită să se baricadeze în vehicul.

”Astăzi, Poliţia Capitalei s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în timpul manifestării publice, din Capitală, un reprezentat al unui trust de televiziune ar fi fost agresat. Astfel, poliţiştii din cadrul Secţiei 20 Poliţie s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, urmând a fi efectuate activităţi specifice, în vederea depistării persoanelor implicate în eveniment”, a precizat, duminică seară, Poliţia Capitalei.

Liderul AUR consideră că mulţi dintre participanţii la miting "consideră că o parte dintre televiziuni mint şi dezinformează grav. Probabil de aceea au existat derapaje şi tocmai de aceea, oamenii respectivi trebuie pedepsiţi exemplar”, a declarat George Simion la Digi24.

"De zile întregi, transmitem mesaje în care spunem că forţele de ordine şi jurnaliştii nu trebuie în vreun fel consideraţi duşmani. Dar, din păcate, în societatea românească, în ianuarie 2025, s-au creat tabere şi nu mai ştim să discutăm corect unii cu ceilalţi", a adăugat el.

Anterior, Jandarmeria transmisese că mitingul organizat de AUR în centrul Capitalei a avut un caracter în general pașnic.

Unii dintre participanți au fost supuși unor verificări, iar asupra lor s-au găsit fumigene sau sume importante de bani, a căror proveniență nu a putut fi justificată.

"Manifestația păstrează un caracter pașnic şi civilizat. Nu au fost înregistrate incidente de natură să afecteze ordinea și liniștea publică. Mici excepții, oameni care nu au înțeles recomandările și un exemplu recent: de la ora 16:00, în zona Pieței Victoriei, în urma verificării bagajului voluminos al unui bărbat, au fost găsite 11 materiale pirotehnice. Colegii mei l-au condus către secția de poliție, așa cum au făcut și cu celelalte persoane asupra cărora s-au găsit materiale interzise", declara purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, citat de Radio România Actualități.

"Insistăm că, după ce ajung la Palatul Cotroceni, să manifeste în continuare înțelegere față de măsurile de ordine publică luate și să se comporte la fel cum au făcut-o până acum, pentru că, repet, mitingul s-a desfășurat în condiții optime", adăuga Marius Militaru.

Cuţite şi substanţe interzise au fost depistate la persoane prezente la protest, notează Radio România București FM.

Participanţi la miting, un bărbat şi fiul acestuia, asupra căruia a fost găsit un baston telescopic, au fost legitimaţi de jandarmi şi duşi la audieri.

"Pe timpul desfăşurării adunării publice de protest, au fost legitimaţi şi verificaţi un bărbat şi fiul acestuia. Bărbatul figura în bazele de date cu menţiuni care necesită verificări suplimentare la secţia de poliţie, iar asupra fiului său a fost găsit un baston telescopic. Cele două persoane au fost conduse la secţia de poliţie pentru continuarea verificărilor", a precizat Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti (DGJMB).

Potrivit Agerpres, cei doi bărbaţi sunt mercenarul Horaţiu Potra şi fiul acestuia.

Cei doi au fost ridicaţi de jandarmi în zona Galeriilor Orizont de pe bulevardul Magheru.

Consilier local în municipiul Mediaş, Horaţiu Potra este cunoscut drept lider al unei grupări de mercenari care a acţionat în Africa.

Într-un alt dosar, individul este cercertat pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, orice operaţiuni cu articole pirotehnice şi instigare publică.

Jurnaliștii, victime la proteste

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România a protestat, vineri față de agresarea a doi jurnaliști la un protest al susținătorilor suveranistului Călin Georgescu, organizat joi în fața Curții Constituționale.

Într-un comunicat, UZPR reamintește opiniei publice că, în ultima perioadă, s-au întețit atacurile asupra presei, care au venit din mai multe direcții, inclusiv din partea unor politicieni extremiști, care au adus jigniri incalificabile și au proferat amenințări la adresa colegilor noștri de breaslă, poziționându-se astfel pe o direcție nu doar antisocială și aflată sub incidența legislației penale din România, ci sfidând, prin acte reprobabile, dreptul publicului de a fi informat.

"Ca susținătare al libertății de exprimare, UZPR este, în același timp, și un militant pentru deplina libertate a presei și nu poate accepta manifestările violente la adresa reprezentanților mass-media care își exercită profesia, pronunțându-se cu fermitate împotriva oricăror manifestări de violență, abuz, hărțuire sau amenințare la care apelează persoane care sfidează legea împotriva jurnaliștilor.

UZPR s-a declarat pe deplin solidară cu colegii din presă care au fost agresați, de către persoane publice sau private, susține demersurile autorităților împotriva acestor manifestări de violență și își reiterează crezul că societatea românească nu poate funcționa în cele mai depline repere democratice fără o presă puternică, liberă, și fără jurnaliști care să lucreze în deplină siguranță, în interesul informării opiniei publice", consideră Sorin Stanciu, președinte al UZPR.

Jandarmii prezenți la protest au observat acțiunile de agresiune și intimidare și au intervenit pentru a-i opri pe responsabili.

În urma incidentului, au fost sesizate organele de urmărire penală pentru acuzații de distrugere.

Instituția i-a îndeamnat pe toți jurnaliștii să apeleze la forțele de ordine din imediata apropiere ori de câte ori sunt implicați în situații similare sau observă încălcări ale cadrului legal în vigoare, iar cei implicați în incidentul de vineri pot depune plângere la Poliție.

Contestatarii anulării alegerilor, pe străzile din București

La apelul Alianței pentru Unirea Românilor, protestatarii s-au adunat la ora 14.00, la Piaţa Universităţii.

Ulterior, mulțimea a mărșăluit spre Palatul Victoria și Palatul Cotroceni.

”Românii s-au unit astăzi în cel mai mare miting pentru libertate şi democraţie”, a transmis liderul AUR, George Simion.

Potrivit lui, atât președintele Klaus Iohannis, cât și premierul Marcel Ciolacu și guvernul de coaliție al acestuia trebuie să demisioneze.

Citește și: Anchetă la cele 4 centre de plasament din Târgu Mureș, unde au fost descoperite grave nereguli

Proiect de digitalizare a Spitalului CF Timișoara, finanțat cu 6 milioane de lei din PNRR
Știri locale 26 Martie 2025, 16:08

Proiect de digitalizare a Spitalului CF Timișoara, finanțat cu 6 milioane de lei din PNRR

Proiectul implică achiziția de echipament informatic și întărirea rețelei de securitate.

Proiect de digitalizare a Spitalului CF Timișoara, finanțat cu 6 milioane de lei din PNRR
SATU MARE: Protecția Consumatorului a amendat cu 15.000 de lei și suspendat temporar activitatea unei brutării din Tășnad
Știri locale 26 Martie 2025, 16:07

SATU MARE: Protecția Consumatorului a amendat cu 15.000 de lei și suspendat temporar activitatea unei brutării din Tășnad

Activitatea brutăriei a fost reluată după remedierea deficiențelor constatate în timpul inspecției.

SATU MARE: Protecția Consumatorului a amendat cu 15.000 de lei și suspendat temporar activitatea unei brutării din Tășnad
BRĂILA: Amendă de 50.000 de lei pentru CUP Dunărea, pentru deversarea de ape menajere în râul Buzău
Știri locale 26 Martie 2025, 15:48

BRĂILA: Amendă de 50.000 de lei pentru CUP Dunărea, pentru deversarea de ape menajere în râul Buzău

Garda de Mediu a descoperit nereguli în urma unui control la Stația de epurare Măxineni și a hotărât interzicerea evacuării...

BRĂILA: Amendă de 50.000 de lei pentru CUP Dunărea, pentru deversarea de ape menajere în râul Buzău
TIMIȘ: Construirea Institutului Oncologic din Timişoara, contractată de CJ
Știri locale 26 Martie 2025, 15:05

TIMIȘ: Construirea Institutului Oncologic din Timişoara, contractată de CJ

Unitatea medicală în valoare de 215 milioane de euro va fi ridicată pe Calea Aradului, pe ruinele unui proiect abandonat de...

TIMIȘ: Construirea Institutului Oncologic din Timişoara, contractată de CJ
HUNEDOARA: Crescători de ovine din zona Orăștie-Călan, anchetați pentru evaziune fiscală
Știri locale 26 Martie 2025, 14:11

HUNEDOARA: Crescători de ovine din zona Orăștie-Călan, anchetați pentru evaziune fiscală

S-au efectuat 10 percheziții domiciliare.

HUNEDOARA: Crescători de ovine din zona Orăștie-Călan, anchetați pentru evaziune fiscală
BRAȘOV: Călătoria cu RAT, mai scumpă de la 1 mai
Știri locale 26 Martie 2025, 12:37

BRAȘOV: Călătoria cu RAT, mai scumpă de la 1 mai

O călătorie în oraș va costa 5 lei, spre deosebire de 4 lei acum.

BRAȘOV: Călătoria cu RAT, mai scumpă de la 1 mai
MUREȘ: Lucrările la Cinematograful Patria, modernizat printr-o investiţie de 20,2 milioane de lei, recepționate de Primăria Reghin
Știri locale 26 Martie 2025, 12:26

MUREȘ: Lucrările la Cinematograful Patria, modernizat printr-o investiţie de 20,2 milioane de lei, recepționate de Primăria Reghin

Clădirea a fost abandonată timp de 20 de ani.

MUREȘ: Lucrările la Cinematograful Patria, modernizat printr-o investiţie de 20,2 milioane de lei, recepționate de Primăria Reghin
DÂMBOVIȚA: Șofer mort în urma unui accident produs între un autoturism și o vidanjă, pe DN 7
Știri locale 26 Martie 2025, 12:03

DÂMBOVIȚA: Șofer mort în urma unui accident produs între un autoturism și o vidanjă, pe DN 7

Traficul rutier este blocat în zona accidentului.

DÂMBOVIȚA: Șofer mort în urma unui accident produs între un autoturism și o vidanjă, pe DN 7